Prima pagină
Infernul creat de inundațiile catastrofale. Pompieri nemțeni, misiuni în sprijinul populației din Galați FOTO
■ 52 de cadre de la ISU Neamț sunt alături de cetățenii sinistrați ■ în județul Galați, șapte oameni și-au pierdut viața, iar mii de case sunt distruse total sau parțial ■
În urma inundațiilor care au afectat cumplit județul Galați, pompierii nemțeni desfășoară misiuni pentru sprijinirea comunităților afectate. 52 de salvatori de la ISU „Petrodava” sunt dislocați în zonele inundate, acordând ajutor cetățenilor și pentru a restabili normalitatea în localitățile afectate de precipitații și de viituri.
„Principalele acțiuni desfășurate de pompieri includ: curățarea gospodăriilor afectate de inundații, îndepărtarea aluviunilor de pe drumuri și șanțuri, salvarea și protejarea bunurilor, prin evacuarea unor obiecte din gospodării, pentru a preveni deteriorarea acestora”, a declarat căpitan Irina Popa, de la ISU Neamț.
Alte 26 de cadre de la inspectorul nemțean au fost trimise în zona Vaslui pentru înlăturarea efectelor inundațiilor ce au afectat și acest județ. Misiunea de sprijin s-a încheiat pe 16 septembrie, la ora 12:30. Din rațiuni operative, IGSU a dispus ca nemțenii să rămână în Vaslui, fiind pregătite să intervină dacă situația o va impune.
În cele două județe situația este catastrofală, mai ales în Galați, peste 5.500 de gospodării fiind inundate și distruse total sau parțial, iar şapte persoane au murit. Decesele au fost în înregistrate la Pechea, Drăguşeni, Costache Negri, Corod, Slobozia Conachi şi Suhurlui.
Premierul Ciolacu a anunţat, pe 16 septembrie, în şedinţa de guvern, că Ministerul Administraţiei şi Internelor a instituit starea de alertă în cele două judeţe afectate de inundaţii. Șeful guvernului a mai spus că fiecare familie afectată va primi un ajutor de urgenţă de maxim 10.000 de lei.
Familiile în care s-au înregistrat decese vor primi în plus 10.000 de lei. Suma pusă la dispoziție sinistraților e de 100 de milioane de lei. CJ Galaţi a alocat 936.000 de lei din fondul de rezervă pentru familiile victimelor inundaţiilor şi pentru achiziţia de echipamente necesare evacuării apei şi a nămolului din case.
-
Actualitate17 ore,
MARSAT SA Roman
-
Actualitate2 săptămâni,
21 de milioane de euro pentru pădurea lui Eric Sturza
-
Prima pagină5 zile,
Adrian Laza, premieră națională în Himalaya. Este primul român care a escaladat cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri din lume FOTO
-
Prima paginăo săptămână,
Școli nemțene din rural, decorate prin decret prezidențial de Ziua Mondială a Educației
-
Actualitate17 ore,
ARCELORMITTAL TUBULAR PRODUCTS ROMAN – Producător de țevi, membră a grupului ArcelorMittal, angajează
-
Actualitateo săptămână,
A murit Elodia din Gârcina
-
Actualitate2 săptămâni,
SC ROSSAL SRL VĂ FACE CUNOSCUT PROGRAMUL DE COLECTARE DEȘEURI VOLUMINOASE
-
Politicao săptămână,
Diana Șoșoacă: un nou dosar de candidatură la Biroul Electoral Central