Contactează-ne

Eveniment

Inconştienţă. Beat şi fără permis, a intrat în TIR

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ accidentul a avut loc la Gîdinţi şi s-a soldat cu două victime ■ şoferul vinovat, care avea peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat este acuzat de patru infracţiuni ■ acestea sînt vătămare corporală, conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe ■

Un accident de circulaţie, care s-a soldat cu două victime a avut loc în noaptea de 16/17 februarie 2020, în localitatea Gîdinţi.

Apelul pentru ajutor prin numărul unic de urgenţă 112 a fost înregistrat în jurul orei 2:34, intervenind atît oamenii legii de la Serviciul Rutier, cît şi pompierii deoarece s-au anunţat victime încarcerate.

Cadrele ISU au plecat la drum cu o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD. La faţa locului s-a stabilit că un autoturism a intrat într-un camion de mare tonaj, iar două persoane din rămăseseră prinse între fiarele contorsionate.

Acestea a fost scoase de militari cu ajutorul echipamentelor speciale pentru descarcerare. Ambele victime erau policontuzionate, un bărbat de 39 de ani fiind asistat de salvatorii de la SMURD, ulterior fiind transportat la Centrul de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal Roman.

Şi cealaltă victimă, de 25 de ani, a ajuns la unitatea spitalicească după ce a fost asistat de cadrele medicale de la Serviciul de Ambulanţă. Cercetările oamenilor legii au stabilit că, în timp ce un bărbat de 39 de ani, din Vaslui, conducea un autoturism pe DN 15 D, din direcţia Roman – Vaslui, în localitatea Gîdinţi, fără a avea montate plăcuţele cu numărul de înmatriculare şi pe fondul consumului de alcool, ar fi pătruns pe sensul opus de deplasare, intrînd în coliziune cu un autovehicul condus de un bărbat de 42 de ani, din Bucureşti.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto din Vaslui şi a unui tînăr de 25 de ani, pasager în acelaşi autoturism. Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul bucureşteanului, însă în cazul celuilalt alcoolmetrul a indicat o valoare de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Verificările au mai scos la iveală faptul că vasluianul era şofer de ocazie, pentru că nu avea permis de conducere. Oamenii legii au deschis pe numele lui un dosar penal cu acuze de săvîrşire a infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Într-un alt caz, o maşină a aterizat într-o rîpă de cîţiva metri, după ce a părăsit carosabilul. Accidentul s-a petrecut duminică, 16 februarie, la Izvorul Muntelui, în maşina implicată fiind trei persoane, doi bărbaţi şi o femeie. „În jurul orei 12.40, pompierii au fost solicitaţi prin apel la 112, să intervină la un accident rutier în satul Izvorul Muntelui, în urma căruia un autoturism a ieşit de pe carosabil şi a căzut într-o rîpă de circa 3 metri. Autoturismul era răsturnat pe o parte. O femeie se afla în interior, conştientă, iar doi bărbaţi reuşiseră să iasă singuri din autovehicul. La locul solicitării s- au deplasat pompierii de la Detaşamentul Piatra Neamţ cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială complexă de intervenţie, o ambulanţă SMURD şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Bicaz. Femeia de aproximativ 65 ani a fost extrasă de pompieri din autoturism şi a fost predată echipajului SAJ. Un bărbat a fost asistat de către alt echipaj SAJ“, a comunicat ISU Neamţ.

Actualitate

Neamţ: Şi-a dat foc la gospodărie

Știre publicată în urmă cu

în data de

Pompierii nemţeni au intervenit, marţi dimineaţă, 24 noiembrie, pentru a stinge un incendiu izbucnit într-o gospodărie din Piatra Neamţ. Bănuit că a pus focul este tocmai proprietarul.

“În această dimineață pompierii pietreni au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o anexă gospodărească din municipiul Piatra-Neamț. Cel mai probabil incendiul a fost iniţiat de proprietarul acelei construcții, care amenințase anterior că va proceda astfel. Au ars aproximativ 15 mp din acoperișul anexei.

La locul evenimentului s-au deplasat și forțe din partea IPJ,  IJJ,  Poliției Locale și SAJ”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

 

FOTO: generica

Citește știrea

Actualitate

Coronavirus: Neamţ – 68 de cazuri noi. Naţional – 7.753 de cazuri noi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la Neamţ rata de infectare este de 2,24 la mie ■ la nivel naţional, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 196 decese ■

Până pe 24 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 430.605 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

304.188 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până astăzi, 10.373 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 23.11.2020 (10:00) – 24.11.2020 (10:00) au fost raportate 196 de decese (129 bărbați și 67 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 8 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 28 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 47 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 61 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 51 decese la categoria de peste 80 de ani.

184 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 9 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.667. Dintre acestea, 1.204 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.939.421 de teste. Dintre acestea, 30.740 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 19.069 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.671 la cerere.

Pe teritoriul României, 46.501 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.688 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 79.304 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 13 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 6.062 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.047 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 23 noiembrie a.c., 6.979 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.240.813  lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 5 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.864  de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.935 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.018 în Germania, 167 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 10 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia și Egipt. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Citește știrea

Actualitate

Agoniseala de-o viaţă, mistuită într-un incendiu

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ un puternic incendiu s-a produs la Ghindăoani ■ o bătrînă de 65 de ani a fost scoasă din casa în flăcări de către pompieri ■ din fericire, a avut răni uşoare ■

Un puternic incendiu ce a avut loc în zorii zilei de ieri, 23 noiembrie 2020, a lăsat o femeie din Ghindăoani fără acoperiş deasupra capului, în prag de iarnă.

O femeie de 65 de ani a fost scoasă din foc de pompieri, dar a avut noroc, pentru că s-a ales cu arsuri uşoare. Apelul pentru ajutor a venit prin numărul unic de urgenţă 112, iar militarii au fost anunţaţi că arde o locuinţă particulară din localitatea Ghindăoani.

La locul solicitarii s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Tîrgu Neamţ, cu două autospeciale pentru stingere şi o ambulanţă SMURD. Forţele profesioniste au fost sprijinite de pompierii voluntari din cadrul SVSU Ghindăoani. Cînd militarii au ajuns la locul indicat, incendiul se manifesta generalizat la nivelul unei locuinţe.

„Pompierii au scos din locuinţa cuprinsă de flăcări o femeie de aproximativ 65 de ani, cu uşoare arsuri şi atac de panică“, se arată într-un comunicat al ISU Neamţ. Victima a primit primul ajutor la locul evenimentului de la paramedicii SMURD, după care a fost transportată la Centrul de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Tîrgu Neamţ.

După localizarea şi lichidarea incendiului, pompierii au stabilit că „vinovat“ de producerea nenorocirii a fost coşul de fum deteriorat. Alte două intervenţii ale pompierilor nemţeni au avut loc pe parcursul zilei de duminică, 22 noiembrie 2020.

Primul apel pentru ajutor, tot prin numărul unic de urgenţă 112, a fost înregistrat în dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ în jurul orei 18:40. Militarii au fost chmeţi la o locuinţă din Roman, pe strada Mihai Viteazu.

Focul se manifesta în interiorul unei camere, existînd posibilitatea propagării la întreaga locuinţă. Pînă la final, flăcările au transformat în scrum bunurile materiale din camera afectată şi au ars obiecte de mobilier, îmbrăcăminte şi aparate electrocasnice. Cauza probabilă de producere a fost stabilită ca fiind efectul termic produs de amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile faţă de sobă.

Din fericire acest incident nu s-a soldat cu victime. Un alt incendiu s-a produs pe strada Păstrăvului din Piatra Neamţ, în aceeaşi zi, cînd s-au aprins mai multe resturi menajere, existînd posibilitatea propagării focului la cîteva clădiri, care se aflau la o distanţă de aproximativ 20 de metri. Incendiul în care au ars circa 600 kilograme de deşeuri a fost lichidat de pompierii pietreni. La final specialiştii au ajuns la concluzia că totul a fost provocat de focul deschis în spaţii deschise.

Citește știrea

Trending