Începutul cercetărilor arheologice în Neamţ

Prof. Gheorghe RADU

Primele descoperiri de comori, cum erau denumite obiectele găsite, sunt menţionate în documentele de arhivă începând cu anul 1834, când, la Piatra-Neamţ, pe un deluşor numit Coada Petrişului, doi copii, jucându-se, au descoperit „o comoară ce se alcătue într-o căldare cu inele, bani şi legătură cu bani“. În acelaşi an, la extremitatea sud-estică a judeţului nostru, la Crăieşti, comuna Bozieni, s-a găsit „un ban turcesc de umbla 8 lei, la răspântia drumului mare şi a celui ce merge în ţarină, pe locul unde se bănuia existenţa unor bani îngropaţi de nişte sîrbi care au aşezat acolo în vremea turcilor“. La Cucilaţi (azi sat dispărut), comuna Secuieni, în anul 1935, în timpul aratului s-au găsit pe brazda răsturnată 188 bani turceşti de argint. La cercetarea făcută de autorităţi, se precizează că s-a găsit o sumă mai mare, conţinând monede în ruble turceşti, zloţi, lei, ruble a papei (?!), amestecate cu ţărână. Într-un alt document, nedatat, se menţionează că, la Gâdinţi, s-au găsit obiecte de îmbrăcăminte şi un coif de zale. În 1837, la Spiridoneşti, comuna Icuşeşti, s-ar fi găsit un vas cu bani, „în malul unei rupturi despre Siret“. Din comuna Poienari, privighetorul Ocolului Siretul de Sus înaintează Isprăvniciei Ţinutului Roman, în anul 1844, un hârb şi o „bucată de zgură din cele găsite la un loc de unde se săpase de cineva o comoară: la acel loc s-a găsit groapa, hîrburile unei chiup şi mulţime de zgură netezită, după cum a şezut pe lîngă chiup“. Alte asemenea locuri cu zgură sau cu arsură, cum sunt menţionate în documente, au fost identificate la Icuşeşti, Itrineşti, Scăricica-Pângăraţi şi Săbăoani. Sunt descoperiri, care nu apar, în documentele cercetate, ca rezultate ale unei activităţi ştiinţifice organizate; ele sunt fie întâmplătoare, fie rezultatul dorinţei de îmbogăţire a unor oameni. Ei au făcut, totuşi, fără ştirea şi fără voia lor, un serviciu ştiinţei, istoriei, dând la iveală uneori şi alte lucruri, în afară de bani, dintre care unele au mai rămas doar consemnate în documentele acelor vremi. Lipsa unor muzee, precum şi dezinteresul autorităţilor de atunci au făcut ca multe din obiectele găsite să se piardă. Se ştie că Gheorghe Asachi a construit o fabrică de hârtie în satul Văleni, lângă Piatra-Neamţ, pe locul numit Cetăţuia. Cu ocazia săpăturilor pentru turnarea temeliei fabricii, care va intra în funcţiune în anul 1841, s-a descoperit o fosilă umană, numită Piatra Idolilor de la Petrodava, aşa cum rezultă dintr-o stampă inclusă în Calendarul Asachi pe 1847. Într-un articol publicat în foaia amintită, Asachi arăta că aceasta a ieşit la iveală prin dislocarea unei stânci, credea că este un unicat pe globul pământesc şi ar reprezenta o veche zeitate dacică. În continuarea articolului, autorul arată că Piatra Idolilor de la Petrodava s-a pierdut în apele Bistriţei în timp ce prinţul Victenştein, proprietarul moşiei Fântânele-Bacău, o transporta pe o plută la moşia sa. Cu acest articol referitor la comoara de la Văleni, Asachi devine, spunem fără a greşi, primul arheolog al judeţului Neamţ. Această moştenire va fi continuată la sfârşitul veacului trecut prin studiile arheologice făcute de doctorul Ciohorms din Germania la Târgu- Neamţ (la Cetatea Neamţ), în anul 1889. Începând cu primele decenii ale veacului al XX-lea, apare preocuparea unor inimoşi slujitori ai şcolii de pe aceste meleaguri de a strânge vestigiile trecutului în muzee şcolare. Unul dintre celebrii directori ai Liceului Petru Rareş din Piatra-Neamţ, Mihail Stamatin înfiinţează un muzeu în localul liceului – în anul 1920 – sub denumirea de Muzeul Regional Cozla. Documentele de arhivă menţionează începuturile săpăturilor arheologice sistematice din anul 1930, la iniţiativa lui Constantin Matasă, care a întreprins cu „aprobarea Comisiunii Monumentelor Istorice şi a Direcţiunii Artelor din Ministerul Cultelor o serie de cercetări arheologice, privind chipul cum s-a scurs şi s-a dezvoltat viaţa străveche omenească pe aceste locuri“, aşa cum se consemna într-un document din 4 iulie 1930, aflat în păstrare la Arhivele Statului din Piatra Neamţ. Aceste cercetări ajung în anul 1939 la un număr de 80 staţiuni arheologice. Din cele optzeci de aşezări descoperite s-au scos la iveală materiale din „diferite epoci: piatra lustruită, fier, bronz medieval. Se spunea chiar că ceramica pictată stil A şi B din eneolitic este mai bine reprezentată în muzeul din Piatra-Neamţ decît oriunde în ţară, cu exemplare unice de mare valoare ştiinţifică şi muzeistică“. Acest muzeu a fost înfiinţat în anul 1934, sub denumirea de Muzeul Regional Piatra Neamţ la iniţiativa aceluiaşi Constantin Matasă. Se remarcă în primul rând săpăturile de la Izvoare, „o staţiune de o bogăţie, şi fineţe de material nebănuită, încît au ajuns să cheme atenţia arheologilor europeni în congrese, cum a fost cel de la Oslo, cerîndu-se piese din Muzeul din Piatra Neamţ, pentru expoziţiile universale, cum e cea de la New York“. Demn de semnalat este şi faptul că rezultatele cercetărilor arheologice de pe teritoriul meleagurilor noastre au fost publicate în reviste româneşti şi străine de largă circulaţie. Este vorba de un studiu pe trei pagini, însoţit de o serie de vederi din materialul aflat în muzeul pietrean, publicat în revista engleză The Ilustrated London News, nr. 5226 din 17 iunie 1939. Documentele vremii consemnează şi un fapt deosebit de interesant: alocarea unor fonduri însemnate pentru studiile arheologice şi săpăturile sistematice de la Neamţ ar fi o mândrie pentru ţinutul nostru să ajute această activitate culturală din unul dintre cele mai frumoase judeţe ale ţării, nu numai ale Moldovei dar chiar ale ţării.