Contactează-ne

Actualitate

Incendiu într-un apartament din Piatra Neamţ. Un bărbat a suferit arsuri la cap şi mâini

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un bărbat în vârstă de 57 de ani a suferit arsuri la cap şi la mâini după ce un incendiu a izbucnit într-un apartament din Piatra Neamţ, pe 8 ianuarie.

„Prin apel la 112 a fost sesizat faptul că s-a produs o un incendiu într-un apartament situat într-un bloc de locuințe de pe Bulevardul Dacia din municipiul Piatra-Neamț.

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț (două autospecială de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială SMURD), IPJ,  IJJ, SVSU și Delgaz Grid.

Ajunși la locul indicat, pompierii au constatat că incendiul se manifestă în bucătăria unui apartament situat la primul etaj, existând posibilitatea propagării la celelalte încăperi.

Concomitent cu misiunea pentru localizarea incendiului pompierii au evacuat o persoană care se afla în interiorul apartamentului. Victima, un bărbat în vârstă de aproximativ 57 de ani, care prezenta arsuri la nivelul capului și membrelor superioare și inferioare, a fost preluată de echipajul SMURD și ulterior a fost transportată la UPU Piatra-Neamț.

Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite. De asemenea s-a acționat și pentru evacuarea fumului din interiorul apartamentului. Au ars obiecte de mobilier și materiale textile din interiorul bucătăriei și tâmplăria din lemn aferentă unei uși.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile față de sistemul de încălzire/gătit.

Nu a fost necesară evacuarea locatarilor din bloc”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement

Trending