Contactează-ne

Prima pagină

Incendiu catastrofal în toiul nopții, la Șoimărești. Au ars două locuințe și patru anexe

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ dezastrul a fost provocat de un scurtcircuit electric ■ aceeași cauză a fost la originea unui incendiu izbucnit la Bețești, comuna Rediu ■

Pompierii militari au fost solicitați să intervină, prin apel la 112, în satul Șoimărești, din comuna Drăgănești, în noaptea de 15/16 iulie 2024, la ora 01.00,  pentru stingerea unui incendiu produs la o casă.

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului Târgu-Neamț și SVSU Drăgănești. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat în întreaga gospodărie, la 2 locuințe și 4 anexe gospodărești.

Au ars aproximativ 250 mp din acoperișurile a două locuințe, 4 anexe gospodărești cu o suprafață de 150 mp, 10 mc lemne, 5 tone de cereale, unelte agricole și 60 de păsări și s-au deteriorat mobila și aparatura electrocasnică.

„O femeie de 74 ani, ce a suferit atac de panică, a fost asistată medical de echipajul SMURD, dar a refuzat transportul la spital. Scurtcircuitul electric a fost cauza probabilă a acestui incendiu”, a transmis ISU Neamț.

Tot pe data de 15 iulie 2024, la ora 20:39, prin apel la numărul unic de urgență 112, pompierii nemțeni au fost solicitați să intervină în satul Bețești, din comuna Rediu, pentru stingerea unui incendiu produs la un atelier de tâmplărie.

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț și a Punctului de Lucru Roznov cu 4 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD și SVSU Rediu cu o autospecială. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat la toată suprafața atelierului.

Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia au ars: atelierul de tâmplărie cu o suprafață de 100 mp, un circular pentru prelucrarea lemnului și alte unelte specifice. Scurtcircuitul electric a fost cauza probabilă a acestui incendiu.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending