Actualitate
Incendii în Neamţ: grajd şi anexă în flăcări

Pompierii nemţeni intervin în aceste momente, marţi, 28 mai, pentru a stinge două incendii izbucnite în Neamţ, unul la un grajd dintr-o gospodărie din Bozieni şi un altul la o anexă a unei gospodării din oraşul Tîrgu Neamţ. În cazul celui de al doilea incendiu, din informaţiile oferite de pompieri, există pericolul ca flăcările să se extindă şi la o locuinţă. Prima alarmă a fost dată în jurul orei 14.15 pentru incendiul de la Bozieni. “Incendiu anexă gospodărească în comuna Bozieni, sat Crăiești. La locul evenimentului s-au deplasat trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului de pompieri Roman și punctul de lucru Poienari, cu o autospecială de stingere, o autocisternă și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat. În sprijin au fost solicitați voluntarii din cadrul SVSU Oniceni cu autospeciala din dotare și voluntari din cadrul SVSU Bozieni”, au comunicat reprezentanţii ISU Neamţ. Ulterior au revenit cu informaţii suplimentare: “Incendiul este localizat, arde generalizat un adăpost animale cu suprafața de aproximativ 30 mp”. Cît prişte incendiul de la Tîrgu Neamţ, pompierii au comunicat: “Incendiu anexă gospodărească cu pericol de propagare la locuință în orașul Târgu Neamț, strada Băile Oglinzi. La locul evenimentului s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere și o autocisternă, din cadrul Detașamentului de pompieri Târgu Neamț”.
UPDATE: 14.48 Flăcările s-au propagat și la acoperișul locuinței cu învelitoare din șindrilă. La intervenție se mai deplasează o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de pompieri Târgu Neamț – sursa ISU Neamţ
UPDATE 2 – Urmare incendiu comuna Bozieni, sat Crăiești: Incendiul a fost lichidat, au ars un adăpost de animale cu suprafață de aproximativ 30 metri pătraţi, realizat din lemn. Cauza probabilă de producere a acestui incendiu a fost: jocul copiilor cu focul.
UPDATE 3 – Urmare incendiu Târgu Neamț, strada Băile Oglinzi: Proprietara a suferit un atac de panică, fiind preluată și transportată la spital de un echipaj medical din cadrul SAJ Neamț – sursa ISU Neamţ

-
Prima pagină2 săptămâni,
Nereguli în afaceri cu lemn. A fost indisponibilizat un camion de 45.000 de euro și cherestea de 48.200 de lei
-
Actualitate7 zile,
Totul pentru Ucraina: fermierii români, în pragul disperării
-
Actualitateo săptămână,
Despre o întâlnire de suflet și spiritul romanvodist
-
Actualitateo săptămână,
Bilete de tratament pentru pensionarii nemțeni
-
Actualitate2 săptămâni,
Trăim periculos! La 19 stații GPL din Neamț a fost suspendată activitatea
-
Actualitate2 săptămâni,
ANIVERSARE 50 DE ANI DE LA TERMINAREA LICEULUI
-
Prima pagină3 zile,
Traficul de droguri în Neamț, în atenția ministrului de Interne
-
Evenimento săptămână,
August: 78 de cazuri gestionate de Salvamont Neamț