Contactează-ne

Actualitate

Incendii care nu ar fi trebuit să aibă loc. De ce s-a făcut scrum o maşină, la Dumbrava Roşie

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ cauza de producere a acestui eveniment a fost jocul copiilor cu focul ■ în alt caz, un fumător neglijent a dat foc la o magazie cu lemne ■

În principiu, nici un incendiu nu ar trebui să aibă loc, însă sînt şi incidente provocate de scurtcircuite sau cauze greu de prevenit. Altele au loc din neglijenţă sau nesupravegherea celor mici. Două astfel de evenimente nedorite au avut loc recent în judeţ.

Unul dintre acestea s-a întîmplat pe 18 mai 2022, în localitatea Dumbrava Roşie. Din cauza jocului copiilor cu focul, maşina unui localnic a ars ca o torţă şi este greu de crezut că va mai putea fi reparată. Apelul pentru ajutor a venit prin numărul unic de urgenţă 112, înregistrat în dispeceratul ISU Neamţ în jurul orei 14:45, pompierii fiind solicitaţi să intervină pentru stingerea flăcărilor.

„La locul solicitării s-au deplasat pompierii pietreni cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD. Incendiul s-a manifestat generalizat la nivelul unui autoturism situat în curtea unei case. Pompierii au localizat şi lichidat incendiul. Jocul copiilor cu focul a fost cauza probabilă de producere a incendiului”, conform ISU Neamţ.

Un alt incendiu a avut loc azi dimineaţă, în jurul orei 07:21, pompierii militari fiind solcitaţi să intervină la o anexă din Bicaz. Incendiul se manifesta la o magazie în care erau depozitate lemne, cu posibilitatea propagării la o locuinţă. A ars acoperişul anexei pe o suprafaţă de 20 de mp. Pompierii au ajuns la concluzia că, cel mai probabil, incendiul a fost provocat de fumatul în locuri nepermise.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending