Contactează-ne

Actualitate

Înălțarea Sfintei Cruci – sărbătorită pe 14 septembrie

Știre publicată în urmă cu

în data de

Mănăstirea Sfânta Cruce din Neamț, Brusturi

■ este zi de rugăciune și post aspru ■

Ziua Crucii este sărbătorită la data de 14 septembrie, conform calendarul bizantin (ortodox şi greco-catolic), cât şi celui latin. Este o sărbătoare cu o simbolistică profundă, crucea fiind inima creştinismului. Spre deosebire de alte sărbători, Înălţarea Sfintei Cruci se cinsteşte cu post aspru, pentru că amintește patimile şi moartea Mântuitorului pe Golgota. Astfel, Crucea a devenit un simbol al victoriei asupra morţii şi păcatului.

Înălțarea Sfintei Cruci, zi de post.

Pe 14 septembrie, de Ziua Crucii sau Înălțarea Sfintei Cruci, credincioșilor li se recomandă post negru. Se postește pentru sănătatea familiei, pentru bunăstarea gospodăriilor, pentru spor.

Această sărbătoare aminteşte de un moment semnificativ din viaţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena: în ajunul luptei cu Maxenţiu, un duşman al creştinilor (307-312), împăratul Constantin a avut o viziune: în plină zi, pe cer a apărut o cruce formată din stele, cu inscripţia „Prin acest semn vei invinge”. Împăratul a învins, iar mama lui, după izbândă, a poruncit să fie găsită Sfânta Cruce, la Ierusalim, aproape de Golgota. Acolo au fost găsite trei cruci identice, cea pe care a fost răstignit Iisus şi două ale tâlharilor ucişi odată cu El. Pentru a afla care este crucea pe care a fost răstingnit Iisus, patriarhul Ierusalimului Macarie a apropiat fiecare cruce de o fată care tocmai murise. Când Macarie a aşezat lânga ea Sfanta Cruce, se spune că tânăra a înviat.

Vestea s-a răspândit ca fulgerul, iar biserica a devenit neîncăpătoare pentru credincioşii care soseau să vada Sfânta Cruce. În anul 335 după Hristos, Patriarhul a înălţat-o să fie văzută de tot poporul şi de atunci, în fiecare an la 14 septembrie, se sărbătoreşte acest eveniment.

Vestește sfârşitul verii

Ziua Crucii este considerată momentul ce vestește începutul toamnei. În calendarul popular i se mai spune Ziua Şarpelui.  Se crede că şerpii şi alte reptile încep să se retragă în ascunzişurile subterane, hibernând până în primăvară. La sate, încă se mai crede că şerpii, inainte de a se retrage, se strâng mai mulţi la un loc, se încolăcesc şi produc o „piatra nestemată”, ce ar folosi pentru vindecarea tuturor bolilor.

Tradiții de Înălțarea Sfintei Cruci

În această zi, gospodinele nu au voie să spele, să calce sau să coasă, iar bărbaților le sunt interzise muncile la câmp.  Potrivit altor tradiţii, de Ziua Crucii se strâng ultimele plante de leac (boz, micşunele, mătrăguna, năvalnic), care sunt duse, împreună cu buchet de flori şi busuioc, la biserică, pentru a fi puse în jurul crucii şi  sfinţite. Plantele astfel sfinţite se păstrează apoi în casă, la icoane sau în alte locuri ferite, fiind folosite pentru vindecarea unor boli, dar şi la farmecele de dragoste. Busuiocul sfinţit de Ziua Crucii se pune în vasele de apă ale păsărilor, pentru a le feri de boli, în lăutoarea fetelor, pentru a nu le cădea părul, şi la streşinile caselor, pentru a le feri de rele, în special de trăsnete. În această zi nu se mănâncă usturoi, nuci, prune sau pepeni, alimente al căror miez se aseamănă cu crucea.

În tradiția populară, frunzele și florile de busuioc, mentă, maghiranul și cimbrul sunt considerate plante magice și se sfințesc la biserică, iar în timpul slujbei se păstrează lângă cruce.

Rugăciunea pentru Înălțarea Sfintei Cruci.
„Să se scoale Dumnezeu, și să se risipească vrăjmașii Lui, și să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Să piară cum piere fumul, cum se topește ceara de fața focului, așa să piară demonii de la fața celor ce-L iubesc pe Dumnezeu și se însemnează cu semnul Crucii, zicând: Bucură-te, preacinstită și de viață făcătoare Crucea Domnului, care gonești demonii cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a pogorat la iad, și a călcat puterea diavolului, și te-a dăruit nouă pe tine, cinstita Crucea Sa, spre izgonirea a tot vrăjmașul. O, preacinstită și de viață făcătoare Crucea Domnului, ajută-mi mie cu Sfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu și cu toți Sfinții, în veci. Amin. În mâinile Tale, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, îți încredințez sufletul meu, păzește-mă, binecuvântează-mă, miluiește-mă după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale și viața veșnică îmi dăruiește. Amin” (sursa: CrestinOrtodox.ro )

Mănăstirea Sfânta Cruce  din Neamț

Manastirea Sfanta Cruce din comuna Brusturi, judetul Neamt mai este denumita si Manastirea Eroilor deoarece este ridicata in memoria miilor de ostasi cazuti in padurile din apropiere. Mănăstirea este situata la aproximativ 10 km in inima codrilor, in locul unde in Al Doilea Razboi Mondial a avut loc o cumplita bătălie in care au murit peste 14.000 de ostasi români, ruși și germani.  Pentru a pastra vie jertfa ostașilor, in curtea Manastirii Sfânta Cruce s-a construit un monument cu doua tunuri.

Piatra de temelie a acestui lacas de cult s-a pus in anul 1992, la initiativa parintelui Ilarion Argatu si a fiului sau, preotul Alexandru.

 

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement





Trending