Actualitate
Înainte de post, expoziţie dulce

- gospodinele urbei de sub baraj au fost în centrul atenţiei la o manifestare ce a presupus realizarea de prăjituri - „Mulţumesc organizatorilor ce au avut iniţiativa de a organiza această expoziţie dulce. Asta cu atît mai mult cu cît vremurile pe care le parcurgem sînt ceva mai amare“, a afirmat primarul Nicolae Sălăjean -
Bicăjenii au avut ocazia ca sîmbătă, 17 februarie, cu două zile înainte de începerea Postului Mare, să se îndulcească din „galeria“ prăjiturilor expuse la Casa de Cultură, rod al muncii gospodinelor locului. Iniţiativa demersului gastronomic a avut-o conducerea instituţiei culturale, care a lansat invitaţia către doamnele şi domnişoarele urbei şi nu numai de a-şi converti talentul de cofetărese în frumoase şi gustoase produse. Acţiunea a fost cuprinsă în proiectul „Şi eu pot“, demarat cu un an în urmă prin confecţionarea de mărţişoare.
„Este vorba despre un proiect mai amplu, avînd ca obiectiv descoperirea şi cunoaşterea priceperii şi talentului bicăjenilor, femei, copii şi chiar bărbaţi în practicarea unor îndeletniciri ţinînd de economia casnică. Anul trecut s-au confecţionat mărţişoare şi activitatea s-a bucurat de succes. Anul acesta, produse de cofetărie, acţiunea avînd aceeaşi mare implicare a bicăjenilor. Ţinta proiectului, avînd ca slogan «Pricepere, onoare, talent» este descoperirea calităţii, valorii şi talentului, ce garantează o convieţuire armonioasă şi sănătoasă între membrii micii noastre comunităţi“, a declarat Lili Popovici, liderul de proiect.
În mijlocul participanţilor s-a aflat Nicolae Sălăgean, primarul oraşului Bicaz, care dincolo de salutul şi felicitările adresate gospodinelor implicate, dar şi tuturor celor prezenţi, a oferit cofetăreselor de-o zi Diplome de Maestru Cofetar şi unele cadouri simbolice. „Mulţumesc organizatorilor ce au avut iniţiativa de a organiza această expoziţie dulce. Asta cu atît mai mult cu cît vremurile pe care le parcurgem sînt ceva mai amare. Mulţumesc totodată gospodinelor noastre, care au răspuns invitaţiei în a-şi pune la bătaie priceperea, talentul şi hărnicia întru îndulcirea noastră. Sînt încîntat că în spatele unor exponate se află şi copii, asta asigurîndu-ne garanţia transmiterii ştafetei tinerei generaţii. Eu sper ca în ediţiile viitoare să participe cît mai mulţi copii şi tineri. Felicit pe toţi participanţii pentru ceea ce au realizat, pentru preocupare şi efort, dar şi pentru talentul şi imaginaţia puse în slujba artei culinare“, a spus primarul Bicazului, înainte de a înmîna diplome tuturor participanţilor şi de a se întreţine cu aceştia pe tema acţiunii. După ce partea oficială a manifestării s-a terminat a urmat ce-a aşteptată de mulţi, în special de copii, degustarea produselor. Cu siguranţă unii au făcut cale-ntoarsă acasă cu ceva glicemie în plus, dar nu-i nimic, se intră în post. Iar de Paşte urmează tradiţionalii cozonaci şi pasca…

-
Actualitate2 săptămâni,
Drumul expres, o necesitate: “Am oprit o investiţie de aproape 10 milioane de euro pentru că nu am ştiut ce se întâmplă cu drumul expres”
-
Economie2 săptămâni,
COMES, o nouă reușită în portofoliul de proiecte. Au fost livrate cinci utilaje complexe unei rafinării din România FOTO
-
Politicao săptămână,
Cum au votat nemțenii la primul tur al prezidențialelor. Locurile II-IV au fost adjudecate altfel decât la nivel de țară
-
Actualitateo săptămână,
Nemţenii au votat. Ce spun politicienii. De la vocea poporului la criza politică
-
Actualitate2 săptămâni,
Cât de mult trebuie să mergi zilnic pentru a-ți proteja sănătatea. Răspunsul te va surprinde
-
Actualitate2 săptămâni,
Micii de 1 Mai pot ascunde pericole grave. Ce NU trebuie să cumperi
-
Actualitate2 săptămâni,
La poale de Ceahlău, Ranger Junior, o altfel de școală. Una extrem de utilă și de actualitate
-
Actualitate2 săptămâni,
Rotary Club Piatra Neamț 2005 organizează Maratonul Muntelui Ceahlău. „E un moment de explorare a unuia dintre cele mai frumoase masive din România” FOTO