În zilele de 14 și 15 februarie au avut loc două mari cutremure în Europa, cu epicentrul la Munchen

În perioada 14-16 februarie a avut loc la Munchen (Germania) cea de a 61-a Conferinţă de securitate, menită să jaloneze rolul statelor în actualul context internaţional. Aparent fără nicio legătură cu evenimentul, cu o zi înainte, pe 13 februarie, la Munchen a avut loc un atentat soldat cu morţi şi răniţi, provocat de un tânăr afgan imigrant, care a intrat cu maşina în mulţime.

Nu acest atentat a constituit cauza vreunuia dintre cutremurele menţionate mai sus, ci discursurile lui J.D. Vance, vicepreşedintele SUA şi ale lui V.Zelensky, preşedintele Ucrainei din zilele de 14 și respectiv 15 februarie.

Aceste două discursuri au avut loc în contextul Conferinţei de securitate, al cărei conţinut şi finalitate au creat imaginea decuplării vagonului UE de la locomotiva SUA, vagonul fiind lăsat să ruleze la vale singur şi să se bazeze doar pe frânele proprii. La această Conferinţă, SUA a transmis încă o dată mesajul administraţiei Trump, conştientă că lumea unipolară şi-a epuizat rolul și că o nouă ordine internaţională trebuie să-şi urmeze cursul multipolar, ca o continuitate a înţelegerii de la Yalta din 1945. â

În lista participanţilor s-au remarcat nume cu rezonanţă în contextul actual, precum J.D. Vance – vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, Marco Rubio – secretar de stat SUA, Mark Rutte – secretar general NATO şi Volodimir Zelensky – preşedintele Ucrainei. Deoarece conţinutul intervenţiei lui J.D. Vance, trimisul lui Donald Trump, era previzionat ca orice mişcare seismică, asistența a primit discursul acestuia cu o oarecare crispare, dar și cu aplauze de complezență.

J.D. Vance, şi-a început discursul avertizând asistența că speră ca la finalul discursului să aibă parte măcar de aceleaşi aplauze. Ce este drept, nu a prea avut parte. Discursul Vicepreşedintelui Vance a fost devastator la adresa Europei, ca un cutremur de şapte grade pe scara Richter într-o localitate cu infrastructura şubredă la seisme.

Din partea României, în sală au fost prezenţi incolorii şi inodorii Emil Hurezeanu – ministrul de Externe şi Angel Tîlvăr – ministrul Apărării Naţionale, veniţi la Munchen pentru a lua lumină, dar și pițifelnicul vicepreședinte ANCOM, liberalul Pavel Popescu, prezent la Conferință fără a avea vreun mandat, doar ca să se bage în seamă.

Invitat ulterior la Antena 3 CNN, Emil Hurezeanu a vrut să pozeze în Titulescu, când s-a confruntat cu vuvuzeaua lui Mihai Gâdea, dar nu a reușit să fie decât penibil. Gâdea a suportat cu greu lipsa de atitudine critică şi vehementă a lui Hurezeanu faţă de discursul lui Vance, discurs eminamente anti-Soroș, care le reamintea celor de la Antena 3 că Trump a închis robinetul USAID, din care curgeau dolarii, care subvenţionau militantismul televiziunii.

J.D.Vance a şocat Europa cu discursul său, prin care a reiterat multe din promisiunile lui Donald Trump, printre care faptul că este exclus ca Ucraina să intre în NATO sau că aceasta va reveni la graniţele sale de dinainte de 2014, soluţie utopică. Dar și că Europa nu va sta la masa negocierilor de pace privind Ucraina.

Liderii europeni, susţinători ai Ucrainei „până la capăt”, au reacţionat iritaţi, organizând pe 17 februarie alt summit la Paris, la invitaţia lui Macron, care se vrea liderul Europei. La acest summit România nu a fost invitată, dovada fiind că a devenit irelevantă sub regimul Iohannis.

În legătură cu anularea alegerilor din România, J.D. Vance a subliniat că a fost unul din cele mari periculoase derapaje antidemocratice ale Europei, precizând fără drept de apel faptul că „România a anulat direct alegerile prezidenţiale pe baza suspiciunilor şubrede ale unei agenţii de informaţii şi a presiunii enorme din partea vecinilor continentali”.

Şocant pentru europeni şi mai ales pentru „progresiştii” din România a fost anunţul lui Vance că „pentru Statele Unite ale Americii, nu Rusia, China sau alt actor extern, reprezintă o ameninţare, ci declinul democraţiei, atât în Europa, cât şi în SUA”.

Totodată, liderilor prezenţi li s-o fi părut o blasfemie să-l audă pe Vance predicând de la anvonul Conferinţei că într-o ţară democratică trebuie să existe colaborare cu toate partidele, nu în mod selectiv, deoarece partidele botezate a fi „extremiste”, atâta timp cât funcţionează legal, reprezintă voinţa unui segment din populaţia ţării, care nu poate fi izolată între paranteze pe nişte criterii aşa zis „democratice”.

Este clar că partidele „extremiste” nu trebuie plasate într-un „cordon sanitar” din jurul așa-ziselor partide „pro-europene” sau „progresiste”, după caz, după modelul practicat de Marcel Ciolacu, care în plină campanie electorală a semnat în fața ziariștilor Antenei 3 CNN un angajament prin care PSD se obligă să nu colaboreze vreodată cu AUR. Mascarada antidemocratică a lui Ciolacu nu ar fi avut lustru dacă acesta nu ar fi pus și reprezentanții partidului, aflați în sală, să-i aprobe prin vot aberantul derapaj nedemocratic.

La acuza lui J.D. Vance, că alegerile din România au fost anulate pe baza unor „suspiciuni şubrede”, furnizate de o agenţie de informaţii (SRI – n.a.), reacţia preşedintelui interimar Ilie Bolojan a dovedit autismul politic al acestuia, care nu a furnizat opiniei publice decât nişte bla-bla-uri, referitoare la nişte asigurări pe care le dă în ce priveşte poziţia consecventă a României în raporturile acesteia cu UE, cu NATO şi cu Partenerul strategic.

Adică, în traducere liberă, pe de o parte SUA acuză România că informaţiile furnizate de SRI, în baza cărora au fost anulate alegerile, nu au fost decât nişte suspiciuni şubrede, iar pe de altă parte, conducerea interimară asigură oficialii externi că România rămâne consecventă în poziţia ei. La o întâlnire cu ambasadorii străini acreditați în România, interimarul Ilie Bolojan și-a repetat bla-bla-urile, la care a adăugat bazaconia că „alegerile din România au fost anulate folosind instrumente democratice”.

Reacţia oficialităţilor române, fie acestea de prim rang sau doar interimare, exprimată după Conferinţa de la Munchen, s-a manifestat prin tradiţionala băltire, în care nimic şi nimeni nu trebuie să învolbureze apele. Până şi vajnicele noastre partide „pro-europene” s-au complăcut în această băltire.

Poporul român, puternic divizat până la momentul Conferinţei, a fost obligat să constate, după discursul lui J.D. Vance, că această dezbinare se prelungește, deoarece autorităţile române nu au avut nicio tresărire care să indice trezirea la realitate şi repozitionarea în normalitate.

Nişte români, puși pe șotii, au propus deschiderea unei liste de subscripţie pentru plasarea unui panou deasupra intrării Curţii Constituţionale, cu o deviză care să fie o variantă a celei de la intrarea în Infern, din „Divina Comedie” a lui Dante Alighieri. Varianta de deviză propusă este „Lăsaţi voi care mai credeţi în Curtea Constituţională, orice speranţă!”.

Nici nu au idee acei băieţi puşi pe șotii pe lângă ce pericol am fi trecut, dacă nu ne scăpa CCR de pericolul rusesc, pericol pe care o Americă inconştientă îl subestimează, băgându-şi picioarele în el. Norocul nostru a fost că CCR ne-a scăpat de Rusia şi de Călin Georgescu, anulând alegerile, fapt pentru care, cei nouă judecători ar trebui să fie canonizaţi şi puşi la icoane, pentru a ne închina zilnic la ei.

Dacă în prima zi a Conferinţei de la Munchen discursul lui J.D. Vance a constituit cutremurul Europei, a doua zi s-a produs replica acestuia, provocat de discursul lui Zelensky, preşedintele Ucrainei. Zelensky a fost întâmpinat cu şi mai multe aplauze decât Vance, ba întreaga asistenţă s-a ridicat în picioare, semnal că Europa îl preţuieşte mai mult pe acesta, decât pe TRUMP.

Din discursul lui J.D. Vance, autorul primului cutremur, Zelensky a înţeles că şansa Ucrainei de a intra în NATO este anulată de SUA, care nu are nevoie de probleme într-o Europă de dincolo de Atlantic, pentru americani problemele din Pacific fiind cu supra de măsură.

De la tribuna Conferinţei, Zelensky a aruncat o provocare pe care o consideră de nerefuzat, ca Europa să-şi creeze propria armată şi să-şi fabrice singură armamentul, renunţând la serviciile Statelor Unite ale Americii. Este de presupus că într-o astfel de construcţie, Ucraina vrea să aibă rolul principal, având armata cu cea mai mare experienţă pe câmpul de luptă.

Cu ocazia discursului său, Zelensky a lansat ca breaking news ştirea că Ucraina nu va semna acordul cu SUA, prin care să le permită acestora să cumpere 50% din mineralele rare proprii, deoarece această vânzare nu asigură o garanţie de securitate pentru ţară. În toată pledoaria sa, Zelensky a punctat, pentru a nu ştiu a câta oară, că obiectivul său principal este pacea în Ucraina, dar numai după înfrângerea Rusiei.

Dacă Zelensky nu a reușit să implice NATO în războiul din Ucraina, atunci trebuie ca Europa să se implice în acest război, dar nu cu promisiuni, ci concret. Extinderea războiului în Europa nu este o intenţie declarată oficial de Putin vreodată, aceasta fiind o utopie, dar este visul declarat al lui Zelensky, ca ultimă portiţă de a-şi termina mandatul în picioare şi a intra în istorie, în fruntea armatei ucrainiene, ca izbăvitorul Europei.

După cele două cutremure de la Munchen a urmat ca replică alt cutremur la Paris, unde Emmanuel Macron a invitat unii lideri ai Europei şi pe Zelensky, ca să găsească soluţii la criza creată de Conferinţa de securitate de la Munchen. România nu a fost invitată. Pe de altă parte, Donald Trump nu vrea să negocieze pacea din Ucraina decât cu Vladimir Putin.

Nu vrea ca la aceste negocieri să participe Ucraina şi nici alt lider din UE. Aceasta dovedeşte că tratativele cu Rusia nu sunt despre pacea dintre Rusia şi Ucraina, ci despre pacea Rusiei cu SUA, ceea ce presupune că soarta Ucrainei poate fi doar o pagină din Tratat. Miroase de la o poştă că va avea loc renegocierea relaţiilor dintre SUA şi Rusia, relaţii întrerupte brusc după 1990.

Trump şi Putin au oferit suficiente argumente care susţin teza că războiul din Ucraina este consecinţa acestor întreruperi. La astfel de negocieri nu sunt îndreptăţite să participe nici Ucraina, nici UE. Acestea nu vor fi invitate la masă, dar mai mult ca sigur că vor fi incluse în meniu. Nu mai este demult un secret faptul că odată cu promovarea lui Donald Trump la Casa Albă, unul din primele sale discursuri, al cărui ecou a făcut deja înconjurul lumii, a reprezentat prohodul epocii Soroș.

Mulţi dintre compatrioţii noştri, purtători la vedere ai ecusonului de „Soroșist”, nu au avut nici măcar răbdarea de a asculta cântarea prohodului până la capăt, că au şi enunţat, cu suficiența care-i caracterizează, că Trump bate câmpii, iar Soroș rămâne liderul incontestabil al neo-marxismului mondial şi dincolo de nefiinţă.