Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

În Vietnam, pe urmele lui Mircea Eliade

Știre publicată în urmă cu

în data de

• interviu cu Valeriu Arteni, ambasador al României în Coreea de Sud, unul dintre cei mai ilustri absolventi ai Universitãtii Nationale din Vietnam

Pietreanul Valeriu Arteni a fost desemnat de un juriu sã facã parte dintre cei o sutã de absolventi ilustri ai Universitãti Nationale Vietnameze din Hanoi, de pe întreaga duratã a existentei centenare a institutiei. La 16 mai, la împlinirea a o sutã de ani de la înfiintare, a fost publicatã monografia „Centenarul Universitãtii Nationale.100 de portrete“, care îi alocã lui Valeriu Arteni mai multe pagini, incluzînd text biografic si fotografii, cele mai multe din timpul studentiei. Aflîndu-se acum în Seul, ca ambasador al României în Coreea de Sud, Valeriu Arteni a avut amabilitatea sã ne acorde un interviu.

Reporter: Domnule ambasador, ati fost inclus într-o selectie foarte restrictivã de absolventi ai Universitãtii Nationale Vietnam din Hanoi, care a detasat, din miile sau chiar sutele de mii de absolventi de pe durata a o sutã de ani, doar o sutã de nume ilustre. Valeriu Arteni: Am rãspuns solicitãrii onorante a Universitãtii din Hanoi, a cãrei propunere m-a surprins. Cu ocazia aniversãrii împlinirii a 100 de ani de la înfiintarea, la 16 mai 1906, a Universitãtii Indochineze, s-a decis publicarea unei monografii originale, intitulatã «Centenarul Universitãtii Nationale.100 de portrete», a celor mai ilustri absolventi din cei o sutã de ani de existentã. A fost stabilitã o listã, iar «juriul» a hotãrît si includerea mea. Ministerul Educatiei din Vietnam a notificat Ambasada României la Hanoi, în legãturã cu aceasta, solicitînd sprijinul pentru materializarea proiectului. Chiar în ziua aniversãrii, pe 16 mai anul acesta, volumul a apãrut. Rep.: Experienta pe care ati trãit-o în Vietnam cuprinde, probabil, mult exotism, dar si asumarea tuturor pericolelor presupuse de unul dintre cele mai sîngeroase rãzboaie ale istoriei recente. V.A.: E greu de descris în cîteva cuvinte experienta mea vietnamezã fãrã egal. Am ajuns la Hanoi ca student, în cadrul schimburilor culturale româno-vietnameze. Mi-am început cãlãtoria pe 24 martie 1971 si m-am reîntors pe 17 februarie 1976 (petrecîndu-mi fiecare vacantã de varã în România si China). Asadar, mi-am petrecut acolo cinci ani. Am plecat cu inima îndoitã pentru familia rãmasã acasã, mai ales tatãl meu, veteran al frontului de Est în timpul Celui de-al Doilea Rãzboi Mondial, era anxios în privinta deciziei mele de a merge într-o tarã sfîsiatã de rãzboi, dar nu m-a oprit. O întrebare legitimã ar fi de ce tocmai în Vietnam si cum de m-am decis sã urmez tocmai Facultatea de litere a Universitãtii din Hanoi. Cauzele majore sînt douã. Fac parte dintr-o generatie puternic implicatã în militanta transnationalã, care a crezut în idealurile nobile ale lui Ho Si Min, Che Guevara, Martin Luther King, Nelson Mandela si ale altora care au luptat pentru libertate si dreptate socialã si pentru a fãuri o lume mai dreaptã si mai bunã (Am fost si rãmîn un optimist incorigibil). De aceea am dorit sã fiu un martor impartial al fãuririi istoriei si nu un simplu spectator, manipulat nu rareori de distorsiunile media într-o lume divizatã ideologic. Al doilea motiv, cel putin la fel de puternic ca primul, este o atractie specialã pentru limba si cultura vietnamezã. Sînt un cititor pasionat si un mare amator al marelui orientalist si scriitor Mircea Eliade. El a fost primul român care a studiat gramatica vietnamezã, atras de frumusetea sa fãrã egal a acestei limbi. Citind al sãu Jurnal m-am îndrãgostit de ideea de a continua acest periplu prin limba si literatura vietnamezã. Eram la Institutul de Studii Orientale cînd am aflat despre sansa de a mai alege o „limbã rarã“ (dintre cele necunoscute în România, în privinta cãreia tara noastrã suferea de lipsã de experti) si sã studiez în strãinãtate cu o bursã guvernamentalã. Date fiind dificultãtile economice prin care trecea familia mea, am decis, nu fãrã regret, sã renunt la studiile de limba arabã si sã merg în Vietnam, îndeplinindu-mi astfel visul secret de a urma exemplul ilustrului savant român pe care mi-l alesesem de model. O altã dorintã, izvorîtã din prima, a fost sã devin regizor de film si sã-mi folosesc în acest sens experienta acumulatã în Vietnam, îmbinînd astfel cele douã motive ale perioadei mele vietnameze. Din nefericire, acest proiect nu s-a materializat niciodatã, singura mãrturie notabilã a experientei mele vietnameze fiind un volum de poezii, Insomnie tropicalã. Am hotãrît, în schimb, sã îmbrãtisez cariera diplomaticã, lucru care mi-a adus alte notabile satisfactii. Desi aceste notatii par oarecum lungi, pentru mine au o puternicã relevantã, precizînd cu exactitate ceea ce am trãit.

Frumusete magicã

Rep.: Cum a fost prima întîlnire cu Vietnamul? V.A.: Prima întîlnire cu Vietnamul a dezmintit, în multe privinte, cliseele legate integral de artocitãtile rãzboiului. Ceea ce m-a izbit a fost frumusetea magicã a Hanoiului, normalitatea vietii oamenilor, filosofia lor în privinta vietii si a mortii, care îmi aminteau de celebrul roman al alui Malraux, Calea regalã. Am descoperit frumusetea extraordinarã a unui tãrîm încã virgin, neexplorat, calda ospitalitate, prietenia sincerã si temperamentul optimist al poporului vietnamez. Rãzboiul fãcea parte din viata lor de zi cu zi. A devenit si parte din viata mea. Exista o nezdruncinatã convingere în victoria finalã, cu orice pret si o respingere totalã a ideii de compromis sau de capitulare. Rep.: Cum s-a putut învãta în acel Vietnam aflat în plin rãzboi? V.A.: La Khoa Tieng Viet am gãsit învãtãmînt de înaltã clasã, profesori excelenti si un grup larg de prieteni din Europa, America Latinã si Asia. Experienta mea aici a durat un an; un an de studiu intensiv al limbajului, într-o clasã cu doi studenti români. Am venit la Facultatea de litere mai tîrziu, în toamna lui 1972, în districtul Hiep Hoa din provincia Ha Bac, unde Universitatea din Hanoi a fost evacuatã în urma bombardamentului masiv care a durat din aprilie pînã în decembrie 1972. Locuiam într-un templu vechi, împreunã cu cîtiva studenti strãini care nu au pãrãsit Vietnamul la repatrierea majoritãtii colegilor lor europeni. Dupã nopti lungi, petrecute în adãpostul antiaerian, obisnuiam sã merg cu bicicleta în satul în care fuseserã evacuati colegii mei si unde Facultatea de litere îsi continua functionarea, în conditii eroice. În ciuda sãlbãticiei rãzboiului, viata mergea înainte si studiile noastre la fel. Curajul si eroismul colegilor si profesorilor mei din acele zile a lãsat imagini nesterse în mintea mea, care îmi dau totdeauna curaj si putere. În primãvara lui 1973, în urma semnãrii Tratatului de Pace de la Paris, m-am întors la Hanoi împreunã cu universitatea si am început o viatã ceva mai „normalã“ fãrã rãzboi. Facultatea de litere era la Thanh Xuan, lîngã Ha Dong, iar eu locuiam în campusul pentru studenti strãini, la Khoa Tieng Viet, lîngã Institutul Politehnic. Îmi amintesc entuziasmul si pasiunea profesorilor mei, caldul lor suport si prietenia. Îmi amintesc, deasemenea, încîntãtoarele excursii care mi-au permis sã aflu si mai mult despre cultura, istoria si traditiile vietnameze.

Multi vietnamezi cu studii în România au ajuns oameni de seamã

Rep.: Sînt multi români care au studiat în Vietnam? V.A.: Relatiile de cooperare dintre România si Vietnam în domeniul educatiei au fost excelente, România fiind una dintre destinatiile preferate ale studentilor vietnamezi propusi pentrustudii în strãinãtate. Peste 3.500 tineri vietnamezi au studiat în universitãtile românesti, în toate domeniile. Multumitã înaltelor standarde ale educatiei din România si înzestrãrii lor naturale, absolventii vietnamezi au devenit cu timpul oameni de stat, ministri, generali, ambasadori si diplomati, conducãtori ai unor institutii centrale, rectori ai universitãtilor, profesori, renumiti oameni de stiintã, artisti, jurnalisti… Guvernul român a acordat burse preferentiale studentilor vietnamezi, finantate integral, incluzînd transportul international, cazare, hranã, îmbrãcãminte, studii, bani de buzunar, petrecerea timpului liber, asigurãri de sãnãtate, alte cheltuieli legate de nevoile lor zilnice. Numãrul studentilor români la Hanoi a fost relativ mic, datã fiind situatia din Vietnam, domeniul lor principal de studiu fiind limba si civilizatia vietnamezã. Rep.: Cum aratã astãzi Universitatea Nationalã Vietnamezã? V.A.: Schimbãrile din structura organizationalã a universitãtii sînt normale si reflectã necesitãtile unei societãti foarte dinamice si ale unei tãri care reprezintã un important factor de progres în regiune, un nou „tigru“ cu o economie înfloritoare. Calitatea educatiei a crescut continuu, multumitã înaltelor standarde ale curriculum-urilor universitãtii si a recunoscutei valori a corpului academic, care include profesori faimosi si, nu în ultimul rînd, fructuoasei colaborãri cu alte prestigioase universitãti, între care sînt fericit sã numãr si pe cele din Bucuresti, Iasi, Cluj Napoca si alte universitãti românesti.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Arhivă 2005-2017

Proces şi la Curte în cazul fraudelor de la postliceală

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ procurorii au atacat sentinţa prin care s-au aplicat pedepse cu suspendare şi achitări ■ 19 din cei 96 de inculpaţi au uzat de calea de atac ■ 26 de lucrări au fost anulate de instanţa de fond ■ unii elevi nici nu treceau pe la şcoală, fiind plecaţi în străinătate ■ erau promovaţi contra unor sume de 1.000 de lei ■ unii profesorii-medici pătaţi completau în locul candidaţilor testele tip grilă ■

Procesul fraudelor de la postliceala sanitară continuă la Curtea de Apel Bacău după ce sentinţa instanţei de fond a fost atacată. Au declarat apel atît procurorii cît şi parte din inculpaţi, 19 din totalul din 96, profesori care şi-au pătat onoarea la corectarea tezelor, dar şi elevi care au cotizat pentru a deveni asistenţi medicali. Reamintim că Tribunalul Neamţ a aplicat pedepse cu suspendare, iar parte dintre cei deferiţi justiţiei au fost exoneraţi de răspundere penală, fiind achitaţi. 26 de lucrări ale elevilor „cotizanţi“ au fost anulate de instanţă, titularii rămînînd fără diploma care le atesta studiile. Acuzele de dare şi luare de mită nu au putut fi dovedite nici din probatoriu, nici din interceptări şi confruntări, astfel încît profesorii şi cei din comisia de examinare au fost inculpaţi numai pentru abuz în serviciu şi fals material în înscrisuri oficiale. În ceea ce priveşte alţi acuzaţi, ei au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă, iar cursanţii şcolii postliceale fiind inculpaţi pentru cumpărare de influenţă. Cele două părţi vătămate din dosar, Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ şi Şcoala Posliceală Sanitară Piatra Neamţ, nu s-au constituit părţi civile în procesul penal. Curtea de Apel Bacău va da în cauză o sentinţă definitivă. Conform actelor de urmărire penală, lanţul neregulilor pleca încă de intrarea în şcoală şi se termina la finele studiilor, cu examenul de certificare, unul care era de cele mai multe ori măsluit grosolan. Oamenii legii s-au sesizat despre nereguli în 2013, iar cercetările au durat aproape doi ani. Au ajuns în faţa judecătorilor membrii comisiilor de certificare a studiilor, diriginţii celor trei clase din Piatra Neamţ care au absolvit în 2013, secretarul unei postliceale din Roman, care în anul 2013 a scos ultima promoţie, apoi şi-a închis porţile, precum şi de mulţi din cei care au cumpărat bunăvoinţa profesorilor şi a medicilor şi au cumpărat o diplomă de asistent medical, deşi în unele cazuri chiar cei din comisia de examinare se minunau cît de neinstruiţi erau candidaţii. Acheta a relevat faptul că la postliceala din Roman succesul examenului era asigurat contra sumei de 1.000 de lei de persoană. În mod normal, taxa legal instituită era de 170 de lei, iar diferenţa pînă la 1.000 de lei însemna cumpărarea indulgenţei profesorilor examinatori. De toate demersurile s-a ocupat secretara unităţii, cea care strîngea banii de la cotizanţi, le spunea că această practică este valabilă de ani de zile şi că pentru cei care dau bani, poate rezolva problema examenului la Piatra Neamţ. Tot ea făcea drumurile la „judeţ“, unde era centru de examinare şi rezolva problema. Femeia le-a spus oamenilor legii că această taxă ilegală era de cînd lumea, că iniţial a fost mai modestă, dar că din 2009 rămăsese la pragul de 1.000 de lei. Din cei 34 de elevi înscrişi în promoţia 2010 – 2013, au venit la examenul de certificare numai 24, dar instanţa le-a anulat lucrările. Pentru unii, cursurile din cei trei ani au fost opţionale, nici măcar nu au trecut pe la şcoală fiind plecaţi la muncă în străinătate. Pentru majoritatea candidaţilor secretara le-a făcut rost şi de proiecte pe care le avea de la promoţiile anterioare. La Piatra Neamţ examenul de final costa mai puţin, cam 500 de lei. Ca orice examen şi cel de la postliceala sanitară era monitorizat audio şi video, aşa că anchetatorilor nu le-a trebuit decît niţică răbdare pentru a studia înregistrările. Aşa a ieşit la iveală că acolo unde toată comisia era „cumpărată“, medicii au muncit pe brînci, şi- au scos din poşete mai multe pixuri, au stabilit care este mai aproape de culoarea cu care s-a scris teza şi au trecut la treabă. La testele tip grilă erau întrebări care aveau unul, două sau chiar trei răspunsuri corecte. Corectorii au completat tot ce trebuia pentru note cît mai mari. Totuşi, mediciii care nu s-au lăsat cumpăraţi au rămas uimiţi de neştiinţa candidaţilor, catalogînd promoţia 2013 ca fiind cea mai slabă din istoria şcolii. La examenul din 2013 au fost un număr total de 212 candidaţi care au avut de susţinut proba scrisă şi proiectul. Dacă la cea de-a doua probă toţi au trecut cu brio, la teza scrisă, şapte candidaţi nu au reuşit să obţină minim nota 5. Din cei care au trecut însă, mulţi s-au bucurat de sprijinul comisiei de corectare, în unele cazuri modificările fiind evidente. În aceste condiţii, a fost dispusă o expertiză grafologică în urma căreia a ieşit la iveală că din totalul de 212 de teze, un număr de 113 prezintă modificări ale substanţei cu care s-a scris, dar nu s-a putut stabili dacă au făcut menţiunile pe foaie una, sau două persoane.

Citește știrea

Arhivă 2005-2017

Martori la strania aparitie a unui obiect luminos pe cer

Știre publicată în urmă cu

în data de

• doi pietreni, la fel ca multe persoane din tarã, au observat pe cer un obiect luminos care se comporta ciudat • ei plecaserã la pescuit si au fost martorii aparitiei stranii în dimineata zilei de 26 decembrie • „Acum rememorez cele trãite si parcã am avut ceva fiori reci. Chiar i-am zis amicului: «Hai sã ne tinem de mînã, cã acum ne trag ãstia sus»“, spune Dragos Vintilã •

Dragos Vintilã, un pietrean de 38 de ani, îsi fãcuse planuri mari pentru ziua de marti, 26 decembrie. Împreunã cu un amic, a decis sã meargã la o partidã de pescuit la Sascut, cu barca, pe un lac de acumulare din zonã, cã de, poate, poate o fi cu noroc. Ulterior am aflat cã n-a fost sã fie prea spornicã iesirea (doar niste bibãnasi), dar ce le-a fost dat sã vadã în drum spre lac celor doi pietreni i-a marcat si cu sigurantã îsi vor aminti de întîmplare mult timp. Concret, au observat un straniu obiect luminos, foarte bine conturat pe cerul încã întunecat al diminetii, ei alãturîndu-se altor persoane din diverse zone ale tãrii care au vãzut acelasi lucru. De altfel, au si imortalizat aparitia cu telefonul mobil, realizînd cîteva fotografii, dar nu prea au iesit clare. Însã, imaginile care ilustreazã acest articol au fost realizate de un romascan, prieten cu unul dintre pietrenii mentionati, martor si el al fenomenului pomenit. Mai trebuie spus cã subiectul a fost extrem de comentat în presã, fie ea scrisã sau vorbitã, în ultimele zile si pe retelele de socializare. „Am plecat din Piatra Neamt în jur de 4.30 – 4.40 mergînd destul de încet, pentru cã aveam tractat peridocul cu barca. Dupã ce am trecut de Buhusi si Racova, cam pe la 5.30 am observat strania luminã de pe cer. De altfel, am vãzut-o de la depãrtare si ne tot întrebam ce putea fi. Ne-am dat cu presupusul, gîndindu-ne cã poate era lumina vreunui reflector puternic, de la o discotecã sau vreun club. Dar ceva nu era în regulã, nu putea fi o luminã venitã de jos, era ceva straniu. Chiar foarte straniu. Plus cã lumina dispãrea, dar rãmînea conturul perfect si se tot mãrea. Era ca o ceatã lãptoasã pe cer, doar într-un loc. Nu putea fi un fenomen meteo. Era ca o parã întoarsã. Cum ne apropiam tot mai mult de locul unde era localizatã pe cer, îsi mãrea forma. Am oprit si am fãcut fotografii, dupã care ne-am continuat drumul, trecînd pe sub ea. Acum rememorez cele trãite în dimineata de 26 decembrie si parcã am avut ceva fiori reci. Chiar i-am zis amicului: «Hai sã ne tinem de mînã, cã acum ne trag ãstia sus». Am mai mers un pic, lãsînd conturul ciudat în stînga noastrã si am oprit iar, dar lumina dispãruse la fel de straniu cum si apãruse. Tot ce am vãzut noi, cred cã a durat între 3 si 5 minute. Oricum, a fost o experientã unicã si nu am o explicatie despre ceea ce ar fi putut fi“, ne-a povestit Dragos Vintilã. A continuat spunînd cã în nici un caz nu a putut fi vorba despre vreo luminã proiectatã de la sol.

Declaratii care adîncesc misterul

Obiectul luminos neidentificat a fost vãzut, conform Digi24, în aceeasi dimineatã, de localnici din Vrancea, Bihor, Ilfov, de lîngã Bucuresti, dar si de la Roman, ei postînd pe retelele de socializare fotografii si filmulete. Si cam toti au arãtat cã misteriosul obiect, unii i-au spus minge de luminã, a dispãrut la fel de brusc precum apãruse si a lãsat în urmã o formã conicã, asemenea unei perdele de ceatã. Exact cum a relatat si Dragos Vintilã. Întrebat despre strania aparitie, celebrul Alexandru Mironov, realizator Digipedia, a declarat: „Sînt imagini aproape clasice într-un domeniu care se numeste ufologie, un fel de stiintã a OZN-isticii. Poate cã stiintã este mult spus. Este vorba de fenomene care se întamplã adesea. Se întîmplã si pe teritoriul României. S-ar putea ca o explicatie sã vinã de la ingineri care sã spunã: e o treaptã a unei rachete, e vorba de un proiectil de mari dimensiuni militar, cu care s-a fãcut un exercitiu. În urmã cu cîtiva ani, la Celiabinsk, în nordul Rusiei, un asemenea obiect ceresc a explodat. S-a dovedit cã era vorba de un meteorit care venea spre pãmînt. S-a frecat cu aerul, a explodat si s-a comportant ca o bombã. A spart toate geamurile din oras. Este vorba deci de fenomene de care nu mai trebuie sã ne speriem. Poate o sã stim odatã si odatã mai mult despre ele. Este clar însã cã din ce în ce mai des ele sînt observate. Atunci cînd raportãrile vin din mai multe pãrti despre un acelasi fenomen întîmplat la un acelasi moment, atunci este într-adevãr un fenomen care trebuie investigat“. Misterul în acest caz este dat si de faptul cã obiectul luminos apãrut în dimineata zilei de 26 decembrie nu a fost detectat de radare, dupã cum sustine Marius Ioan Piso, presedinte – director executiv al Agentiei Spatiale Române, într-o interventie la Digi24: Noi avem niste surse de informare foarte clare, cum ar fi Comandamentul Strategic al Fortelor Spatiale SUA. Existã un sistem si în Europa, care urmãreste aceste lucruri. Pînã si în România existã un sistem numit Allsky, fiind gestionat de astronomi si de amatori care urmãresc cerul. Mãrturisesc cã nici una din aceste surse nu a detectat nimic la acea orã. Nu a apãrut nimic. Cel putin noi nu am fost informati despre asa ceva“. Alte surse au avansat ipoteza cã a fost vorba despre o rachetã lansatã de agentia spatialã chinezã, cu cîtiva sateliti artificiali, sau cã obiectul observat ar fi o bucatã din statia spatialã chinezã Tiangong-1, care se presupune cã ar urma sã se prãbuseascã pe Terra la început de 2018. O altã variantã ar fi cã a fost un meteorit care s-a dezintegrat la intrarea în atmosferã. Dincolo de aceste declaratii si ipoteze care nu au lãmurit deloc subiectul, strania aparitie vãzutã si de cei doi pietreni si de alte persoane din tarã va rãmîne pentru ei tot la stadiul de straniu si nemaivãzut.

Citește știrea

Arhivă 2005-2017

Enache nu-si uitã fostii elevi

Știre publicată în urmă cu

în data de

• Vlad Achim este cel mai nou membru al formatiei de Liga 1 pregãtite de Costel Enache • Gigi Becali a fost de acord ca Achim sã plece la FC Botosani • pe lîngã antrenorul cu care a mai lucrat la FC Ceahlãul, Achim se va reîntîlni si cu un alt fost coleg, Sebastian Chitoscã •

Microbistii din Neamt au motive sã urmãreascã ceva mai interesat partidele din partea a doua a campionatului Ligii 1, dupã cum a început perioada de transferuri din minivacanta de sãrbãtori. În lipsa unei formatii din judet pe prima scenã fotbalisticã, cunoscãtorii de fotbal din judet ar putea sã „adopte“ o grupare care are deja în lot trei fosti componenti ai echipei din Piatra Neamt. Este vorba de FC Botosani, pregãtitã de antrenorul Costel Enache (ex-jucãtor si antrenor al FC Ceahlãul), formatie aflatã foarte aproape de performanta de a pãtrunde, în premierã, în turneul play-off, fazã ce va da campioana editiei 2017-2018 a Ligii I. Pentru a pune umãrul la acest obiectiv, în rîndurile echipei botosãnene a intrat si Vlad Achim, jucãtor de bazã al FC Ceahlãul în perioada 2007-2015. Ieri, jucãtorul în vîrstã de 28 de ani a fost cedat de FCSB la FC Botosani, patronul moldovenilor, Valeriu Iftime, precizînd cã s-a luptat pentru Achim cu alte douã cluburi din Liga 1. „Cu Gigi Becali nu a fost nici o problemã. Dînsul ne-a spus de la început cã vrea sã ni-l dea pe Vlad Achim, dar nouã ne era teamã cã nu doreste jucãtorul sã vinã la noi. El mai avea si alte douã oferte din Liga 1, însã am discutat cu el si ne-am înteles. Achim a semnat cu noi pe un an si jumãtate, atît cît mai avea contract si cu Steaua“, a declarat Iftime pentru Fanatik. Presa sportivã a aflat cã 100.000 de euro este clauza de reziliere pentru Vlad Achim, însã dacã cineva va plãti aceastã sumã, banii vor intra în conturile FCSB pentru cã jucãtorul a fost lãsat sã plece gratis la Botosani. De mentionat cã echipa din Botosani este a patra în ultimii doi ani pentru care Achim evolueazã, de la momentul plecãrii sale de la Ceahlãul. Dupã opt sezoane în care a apãrat culorile echipei pietrene (6 în Liga 1 si douã în liga secundã), pentru care a jucat 155 de partide si a înscris 18 goluri, în primãvara anului 2015 mijlocasul s-a transferat la Viitorul Constanta. Pentru echipa lui Hagi, Vlad a evoluat doar un tur de campionat. Desi pãrea se se fi integrat bine în angrenajul echipei, a fost cedat la FC Voluntari unde a jucat în returul sezonului 2015-2016. În campionatul 2016-2017 a ajuns la Steaua, unde a evoluat inconstant, fiind victima relatiei dificile dintre antrenorul Reghecampf si finantatorul Becali. În acest sezon, Nicolae Dicã a vrut sã mizeze mai mult pe Achim, dar soarta nu i-a surîs nici de aceastã datã jucãtorului. La FC Botosani, Achim ar putea avea sanse mai mari sã evolueze în linia medianã, dacã antrenorul Enache va gãsi oportunitãti sã-l foloseascã în cele patru meciuri rãmase de disputat din retur si, ulterior, în faza a doua a campionatului (play-off sau play-out). În lotul moldovenilor, Achim se va reîntîlni cu alte douã cunostinte de la Piatra Neamt: cu atacantul Sebastian Chitoscã, si el un implant nereusit la Steaua, respectiv portarul Alberto Cobrea, jucãtor originar din Piatra Neamt, format la Liceul cu Program Sportiv din urbea de sub Pietricica, dar care nu a evoluat sub culorile clubului FC Ceahlãul. Sebastian Chitoscã a ajuns la Botosani dupã ce a avut un parcurs asemenãtor cu al lui Achim. A plecat din curtea formatiei pietrene la un an dupã Achim, în toamna anului 2016, odatã cu alti doi tineri jucãtori cedati la Steaua (Stefãnescu si Popadiuc). Nu a avut prea multe sanse de a arãta de ce este capabil la echipa lui Becali, si a fost repede împrumutat la Voluntari si FC Brasov (Liga 2), echipe pentru care a evoluat în ultimul an în 11 partide si a marcat doar douã goluri. Si Chitoscã sperã sã-si relanseze cariera la Botosani, primele semne fiind încurajatoare. Enache a mizat pe atacant în 7 partide oficiale (Liga I si Cupa României), iar evolutia sa a fost deja apreciatã în mediul sportiv.

Citește știrea

Trending