În turul doi, oare suntem lăsaţi să votăm pentru un model de normalitate sau aceasta ne va fi impusă?

Primul tur al alegerilor prezidenţiale din 10 noiembrie, s-a consumat. A rezultat că avem dreptul să ne continuăm votul într-un al doilea tur. Acest drept este al nostru, al alegătorilor, nu al candidaţilor, care trebuie doar să se conformeze în a ne convinge, care din ei este mai bun. Preocupat de provocările primului tur, mi- am permis o interogaţie retorică în Monitorul de Neamţ din 4 noiembrie, strecurată sub titlul „De ce pe 10 noiembrie nu putem vota normal preşedintele? Trebuie să aplicăm ştampila înmuiată în adrenalină?“. Alegerile din 10 noiembrie au trecut, dar constat că adrenalina nu s-a prea consumat, campania electorală fiind total lipsită de nerv. De-abia acum, pentru turul doi, ni se pregătesc perfuzii de adrenalină, pentru a avea în ce şi pentru ce să ne înmuiem ştampilele de vot. În numărul ziarului, din 9 noiembrie, cu o zi înainte de vot, am avut surpriza să constat că beneficiez de atenţia unei persoane pe care o stimez, sincer şi nu numai pentru opiniile sale găzduite în cotidianul local. În opinia sa, postată sub titlul „Întrebări… în dorul lelii“, sunt avertizat că „aş fi fost mult mai apreciat de către cititori, decât mai înainte de a fi pus întrebarea aş fi definit conceptul de normalitate… pentru a şti de unde pornim şi încotro ne îndreptăm“. Bună şi utilă avertizare! Trebuie să recunosc, însă, că nu am definit conceptul de NORMALITATE, pentru a nu cădea în păcatul plagiatului şi a nu fi bănuit de lipsă de reverenţă la adresa preşedintelui Iohannis, care a lansat conceptul prin sloganul său de campanie „Pentru o Românie normală“. Ce e drept, preşedintele Iohannis ne-a desluşit, cu subiect şi predicat, încotro trebuie să o luăm, pentru a atinge normalitatea. Să votăm partidul domniei sale şi să eliminăm PSD-ul. USR, în frunte cu Dan Barna, ne-au indicat că normalitatea ar fi „Fără penali“, dar au pierdut alegerile. Cred că, în înţelepciunea sa, Klaus Iohannis ar fi trebuit să ne lase fiecăruia dreptul să ne închipuim de unde plecăm şi unde vrem să ajungem. Ceea ce înseamnă că pentru cei 19 milioane de alegători români, pot exista tot atâtea căi de a atinge normalitatea. Cred că preşedintele Iohannis a gândit, în orice clipă, că singura normalitate spre care trebuie să aspirăm este aceea din capul lui. A ignorat că fiecare dintre noi avem o percepţie asupra realităţii de la care pornim, şi tot aşa avem o percepţie asupra ţintei spre care vrem să ne îndreptăm.

Culmea normalităţii am atinge-o doar dacă ne-am îndrepta toţi în aceeaşi direcţie, neconstrânşi în vreun fel

De regulă, indiferent de vremuri, normalitatea, fie ne-a fost impusă dictatorial de către o mână de atotputernici, fie a fost impusă democratic, de către o majoritate. Singura şansă, în aceste vremuri, este ca normalitatea să fie produsul unui exerciţiu democratic şi pentru succesul unei astfel de democraţie chiar merită să consumăm adrenalină. De binefacerile unei astfel de democraţie ar trebui să aibă parte toţi deopotrivă, nu numai anumite elite sociale, politice sau profesionale. Dacă normalitatea propusă de Klaus Iohannis vizează o distribuţie nediscriminatorie a binefacerilor, pe toate palierele, ar fi firesc să ne călcăm în picioare pe 24 noiembrie, ca în zilele de „black friday“, pentru a merge la urne să-l votăm. Dar dacă acesta are în viziune o altfel de distribuţie, o distribuţie selectivă, ce ne rămâne de făcut? Să renunţăm la ştampila de vot şi să punem mâna pe bâtă, după cum sugera aiuritor recent un vestit liberal? Normalitatea este acea stare în care nu există erori şi orori, ca cele la care face trimitere autorul opiniei din ziarul din 9 noiembrie. În contextul actual, consider că cele mai grave orori sunt încălcările prevederilor Constituţiei şi cele mai grave erori sunt cele produse de justiţie prin abuzuri, care-s capabile să afecteze vieţi sau destine. Românii trebuie să înveţe a-şi găsi singuri calea, anevoioasă de altfel, spre NORMALITATE, doar uzând de principii real democratice şi conduşi doar de un preşedinte, care probează că are un comportament normal în toate împrejurările şi faţă de toţi. Nu este demagogie când vorbeşti despre normalitate într-o societate care este dispusă să se reseteze după principiile convieţuirii în armonie.

A alege între răul mai mare şi răul mai mic nu este o fatalitate, ci semnalul normalităţii

Asistăm la naşterea unei pleiade de casandre, care ne plâng de milă că suntem condamnaţi să tot alegem între răul cel mai mare şi răul cel mai mic. Paradoxal, aceste casandre nu înţeleg că tocmai acesta este rostul alegerilor, de a opta voluntar între răul mai mare şi răul mai mic. Perfecţiunea nu există ca variantă. Problema nu este că trebuie să alegem între răul mai mare şi răul mai mic. Problema este dacă suntem capabili să distingem care este răul mai mic, pentru a-l putea alege. Doar în dictaturi dăinuie demagogia normalităţii, pentru că acolo nu se oferă nici o şansă să alegi. Acolo se impune ce aleg alţii. Pentru normalitate avem nevoie de un preşedinte capabil să respecte alegerea noastră, nu alegerea lui.

Dreptul de a nu fi de acord cu Klaus Iohannis.

Politicianul român Ion Raţiu, întors în România după revoluţia din decembrie 89, ne-a lăsat câteva lecţii despre democraţie, care nu au făcut încă obiectul studiului pentru Klaus Iohannis. În campania sa electorală, Ion Raţiu a susţinut că va lupta din toate puterile pentru a asigura dreptul oricărui român de a nu fi de acord cu el. Iohannis a lipsit de la acest curs. La conferinţa de presă din 13 noiembrie, unica în 5 ani de mandat, preşedintele Iohannis, înecându-se în propria aroganţă, a reiterat refuzul de a participa la dezbateri cu candidata Dăncilă, motivând că aceasta nu a fost calificată democratic pentru a participa la o dezbatere publică, precum şi că aceasta nu are legitimitatea necesară. Iohannis nu vrea să apară dialogând cu Dăncilă pentru că este sub demnitatea lui, motivând că-i legitimează astfel existenţa în spaţiul public. El, care a stat de vorbă cu Merkel, cu Macron, cu Trump, cum să se coboare la nivelul lui Dăncilă, precum şi la nivelul celor pe care aceasta îi reprezintă. Klaus Iohannis, care se vrea stâlpul democraţiei în România, ignoră Constituţia, care nu-i conferă nici o atribuţie în legitimarea vreunui candidat la preşedinţie sau în calificarea vreunui partid ca reformat sau nereformat. Conform Constituţiei, legitimarea unui candidat sau calificarea unui partid ca reformat sau nereformat, este atributul exclusiv al electoratului, atribut nenegociabil. Dăncilă a fost legitimată de cei 2,1 milioane de alegători, după cum Iohannis a fost legitimat de 3,45 milioane de alegători. Amândoi sunt egali în faţa celui de al doilea scrutin, sunt calificaţi la fel, pornind de la zero în turul doi. Întrebat de ziarişti, la conferinţa de presă din 13 noiembrie, care este cea mai mare realizare a mandatului său, Klaus Iohannis a dat un răspuns „curat constituţional“: „Cea mai mare realizare a mea a fost scoaterea de la guvernare a PSD-ului“. Declarând că doreşte eliminarea PSD – ului, Klaus Iohannis nu realizează că a făcut o declaraţie de război împotriva tuturor celor care votează PSD, sau votează pe Dăncilă. Dăncilă, în postura de candidat, reprezintă cetăţenii din mediul rural, muncitorii , oameni care au terminat liceul şi oameni cu studii superioare, pensionari, şomeri şi atâţia alţii din segmente defavorizate. Purtătorul de cuvânt al lui Iohannis, cel mai deştept dintre liberali, Rareş Bogdan, a declarat public că nu înţelege „prostia acestor oameni, care au votat-o pe Dăcilă“. Aceasta este România normală pe care ne-o propune Klaus Iohannis? Nu sunt de acord să trăiesc într-o astfel de Românie, una în care Klaus Iohannis se erijează a fi singurul „judecător de democraţie“, care poate da verdicte peste voinţa electoratului pentru cine este democratic şi cine nu. Nu a învăţat nimic din Referendumul lui din 26 mai.

Iohannis şi Dăncilă ne cheamă, pe 24 noiembrie, să alegem între „mârlănia PSD-ului şi anticonstituţionalitatea liberală a lui Iohannis“

După declaraţiile publice ale lui Iohannis şi ale liberalilor, PSD se face vinovat de guvernare eşuată, toxică, antiromânească, antieuropeană, anti-nordatlantică , mafiotă, pro-rusă, pro- chineză, comunistă, taxată de Iohannis într-un cuvânt, ca guvernare „mârlănească“. După realitatea incontestabilă, semnalată de analişti, Iohannis, cu sprijinul liberalilor, se face vinovat de încălcări sistematice ale Constituţiei. A probat comportamente discriminatorii faţă de segmente socio- profesionale şi faţă de partide, s-a implicat activ în viaţa politică, a abandonat total atribuţiile de mediator între puterile statului sau între societatea civilă şi instituţiile statului, reuşind să dividă societatea românească în segmente antagonice. Nostalgic al marxismului, Iohannis a reintrodus lupta de clasă. Acum, suntem chemaţi la urne să facem distincţie între răul cel mai mare şi răul cel mai mic, pentru a vota în cunoştinţă de cauză, pe ce drum o luăm spre Normalitate. În contextul dat, nu este deloc greu să constatăm care este răul cel mai mare. Toate derapajele istorice au debutat cu încălcarea legii fundamentale, Constituţia. Americanii au un cult pentru Constituţie, pe care o consideră mama tuturor legilor. De la americani Iohannis nu a adus acest cult, ci doar o şepcuţă. Este uşor de intuit care este calea cea mai sigură şi directă de a ajunge la Normalitate, dar această cale nu poate fi decât democratică. În conturarea opţiunii noastre ne ajută şi ultima declaraţie liniştitoare a lui Klaus Iohannis, care ne asigură că dacă va ajunge iarăşi preşedinte, indiferent ce scor electoral va obţine PSD la alegerile din 2020, nu va permite sub nici o formă accesul acestui partid la guvernare sau la alte funcţii publice. Această restricţie o va impune până când PSD se va reforma după criteriile sale, nu ale electoratului. Pe această cale, Klaus Iohannis ne avertizează că debutul său în cel de al doilea mandat îl va face călcând apăsat pe grumazul Constituţiei, care degeaba stabileşte că singurul în drept să blocheze accesul la guvernare a vreunui partid este doar electoratul. Suntem asiguraţi astfel, neechivoc, la ce să ne aşteptăm. Putem dormi liniştiţi, Klaus Iohannis veghează!