În SUA, spre deosebire de Europa, glonţul bate votul

Luna iulie a anului acesta a fost pentru SUA plină de evenimente, menite să lungească lista dilemelor cu care se confruntă americanii, ai cărui stat a pierdut rolul de hegemon al lumii. Dilema existenţială, care domină astăzi SUA, cu patru luni înaintea alegerilor prezidenţiale, îşi caută soluţia în confruntarea dintre democraţi şi republicani, respectiv dintre globalistul Biden şi naţionalistul Trump.

Se pare că, din această dilemă, americanii nu vor scăpa, decât în noiembrie 2024, când vor avea loc în SUA alegerile prezidenţiale. Conflictul Biden-Trump, declanşat încă din anul 2020, poate degenera într-un război civil în SUA, concluzie la care au ajuns mai mulţi analişti, ceva mai pesimişti.

Pentru rezolvarea acestei dileme, legată de direcţia pe care se vor deplasa SUA, Biden şi Trump au soluţii diametral opuse, dar se vede treaba că Biden pierde teren în faţa lui Trump, spre disperarea democraţilor. Un tânăr american, pe numele său Thomas Mattew Crooks, în vârstă de doar 20 de ani şi republican pe deasupra, a găsit cu cale să rezolve el „Marea Dilemă a SUA”, împuşcându-l pe Donald Trump într-o ureche.

Tânărul american şi-a proiectat astfel un loc în cartea de Istorie a SUA, nu înainte de a se justifica pe reţelele de socializare că îi urăşte pe republicani şi, pe cale de consecinţă, îl urăşte şi pe Trump. Pentru tânărul Thomas, ocazia s-a ivit în ziua de 13, ziua ghinionului la americani, într-un oraş din Pennsylvania, unde Trump participa la un miting electoral al republicanilor.

În timp ce Trump îşi ţinea discursul, tânărul s-a urcat pe acoperişul unei clădiri din apropiere, cu puşca semiautomată în mână, de unde, în văzul lumii, l-a luat în cătare pe Trump și a tras. Tânărul, care nu mai avea răbdare să aştepte ziua în care americanii vor rezolva dilema prin vot, a hotărât să simplifice procedura cu un glonţ.

Unul din paradoxurile americane, care uimeşte întreaga omenire, este faptul că în SUA, un tânăr poate cumpăra o puşcă sau un pistol mult mai uşor decât poate cumpăra o doză cu bere. Deşi nişte simpli cetăţeni le-au sesizat organelor de pază şi securitate prezența pe acoperiş a tânărului cu puşca la vedere, acesta a fost lăsat ca mai întâi să-şi trimită cele 5-8 gloanţe în direcţia lui Trump.

De abia după aceea, lunetiştii din pază l-au lichidat pe loc pe tânărul proaspăt intrat în istorie. Fără niciun dubiu, a fost vorba de un atentat la viaţa lui Trump, care îşi ţinea discursul caracteristic în faţa unui auditoriu care aştepta cu nerăbdare să vadă ce-i mai poate trece acestuia prin cap. În acel moment, măcar unul dintre gloanţele trase de tânărul republican trebuia să treacă prin capul lui Trump, dar nu a nimerit decât urechea dreaptă a adversarului de moarte al lui Joe Biden.

Un Joe Biden care profeţise în mai multe rânduri că se va găsi o soluţie de a-i închide definitiv gura „fascistului Trump”. Cu atentatul din 13 iulie 2024, asupra candidatului la preşedinţia SUA, Donald Trump, se deschide un nou capitol încrâncenat din istoria SUA, care trimite în derizoriu rolul autoproclamat de umbrelă de securitate a lumii democrate.

Glonţul bate votul

Cu acest prilej s-a dovedit încă odată, cu vârf şi îndesat, că democraţia americană diferă de democraţia europeană. Dacă în Europa, soluţia democratică de a scăpa de un adversar politic este votul, în America, de prea multe ori, din spirit pragmatic, soluţia a fost glonţul. Mâna americanului se duce mai repede spre puşcă, decât spre urna de vot.

În scurta istorie a SUA, glonţul a fost soluţia politică menită să rezolve problemele de interes ale momentului. Astfel, americanii au scăpat de prezența a patru preşedinţi aflaţi în funcţie, la care se adăuga o listă mai lungă de atentate nereuşite asupra unor preşedinţi în exerciţiu. Cei patru preşedinţi ai SUA au fost asasinaţi în contextul în care aceştia se lansau în politici potrivnice unor cercuri de interes, politici menite să provoace schimbări în dezvoltarea statelor americane.

Cel de al 16-lea preşedinte al SUA, Abraham Lincoln, a fost asasinat în 1865. Au urmat, asasinarea, în 1881, a celui de al 20-lea preşedinte, James Garfield, asasinarea, în 1901, a celui de al 25-lea preşedinte, Wiliam Mc Kinley şi asasinarea în 1963 a celui de al 35-lea preşedinte, J.F.Kennedy. Atentatele nu s-au limitat în SUA doar la aceşti patru preşedinţi, ci şi la alţi președinți în exerciţiu, asupra cărora nu s-au finalizat decât cu rănirea sau stresarea lor.

Astfel de atentate asupra preşedinţilor în exerciţiu au fost, în 1993, asupra lui Franklin D. Roosevelt, în 1950. asupra lui Harry S.Truman, în 1975, asupra lui Gerald Ford, în 1981, asupra lui Ronald Reagan şi în 2005 asupra lui George W.Bush. Dintre aceştia, doar Ronald Reagan a fost rănit. Au existat atentate şi asupra unor candidați la preşedinţia SUA, care s-au finalizat cu rănirea, în 1912, a lui Theodore Roosevelt şi uciderea, în 1968, a lui Robert Kennedy, fratele lui J.F. Kennedy, ucis şi el în 1963.

Similitudini între atentatul împotriva lui Trump şi atentatul asupra lui J.F. Kennedy

Din analiza atentatelor asupra unor lideri ai SUA sau ai altor state, se desprinde o concluzie comună mai tuturor cazurilor, aceea că atentatele păreau la prima vedere că erau executate de „lupi singuratici”. În majoritatea cazurilor s-a concluzionat că aceste atentate le-a căzut mănuşă unor cercuri de interese, fiind realizate într-un astfel de context.

Sigur că o astfel de concluzie poate avea şi o componentă conspiraţionistă, dar faptele rămân fapte, nu pot fi negate. Punând în balanţă cele două atentate din SUA, acela asupra lui J.F. Kennedy în 1963 şi cel asupra lui Donald Trump de acum, nu poţi ignora câteva similitudini. Prima similitudine este contextul în care acestea au avut loc.

În 1962, SUA a depăşit „criza rachetelor din Cuba” graţie capacităţii lui Kennedy de a negocia cu Hruşciov, preşedintele URSS. Kennedy s-a opus propunerii militare, ca SUA să atace cu rachete nucleare Cuba. L-a convins pe Hrușciov ca URSS să-şi retragă imediat rachetele din Cuba, în schimbul promisiunii că şi SUA îşi va retrage rachetele din Turcia.

În momentul asasinării lui Kennedy, era în plină desfăşurare ordinul lui de retragere a trupelor americane din Vietnam. După asasinarea lui Kennedy, atribuţiile acestuia au fost preluate de vicepreşedintele Lindon Johnson, care a anulat imediat ordinul lui Kennedy şi a trimis trupele americane înapoi în Vietnam.

În cazul lui Trump, acest a promis în repetate rânduri că una din primele lui măsuri, dacă va ajunge preşedinte, va fi să oprească războiul din Ucraina, intrând în negocieri directe cu Putin şi suspendând susţinerea financiară şi cu armament a lui Zelenski, care reprezintă cauza ucraineană. Cu două zile înainte de atentatul asupra lui Trump, premierul Ungariei, Victor Orban, s-a întâlnit cu acesta, la reşedinţa lui din Florida.

La ieşirea de la Trump, întrebat de ziarişti care a fost tema discuţiei, Orban a precizat că au fost discutate modalităţi de a se ajunge la pace în Ucraina şi a adăugat că „vestea bună a zilei este că Trump va rezolva problema!”. Nu este un secret că proiectul politic,de stopare a războiului din Ucraina, nu este susţinut şi de elita militară de la Pentagon și nici de democratul Biden.

Donald Trump şi Vladimir Putin, deşi sunt adversari, au în comun faptul că sunt naţionalişti, suveraniști şi antiglobaliști. Globalistul Biden depune eforturi vizibile de a discredita doctrina Trump, denumită „America first!” În ziua asasinării lui J.F.Kennedy – 22 noiembrie 1963, omenirea se afla în plin Război Rece, cu riscul de a degenera într-un război nuclear între SUA şi URSS.

În ziua atentatului asupra lui Donald Trump, omenirea se află în fața aceluiași risc, al unui război nuclear între SUA şi Rusia, ca urmare a degenerării războiului din Ucraina. Mai mult, cu câteva zile înainte, avusese loc summitul NATO de la Washington, unde China a fost declarată principalul obiectiv al politicilor NATO şi principalul adversar al SUA.

La scurt timp după asasinarea lui Kennedy, a fost arestat presupusul asasin Lee Harvey Oswald, care activase o vreme în URSS şi era un admirator al lui Fidel Castro. Opinia publică americană aştepta cu mare interes rezultatele anchetării acestuia, menită să desluşească multe neclarităţi asupra cazului. Lee Oswald, aflat în stare de detenţie, a fost asasinat de un anume Jack Ruby, la două zile după arestarea sa.

Odată cu moartea lui Lee Oswald a dispărut orice posibilitate de a face lumină asupra cazului, care s-a încheiat cu concluzia „Comisiei Warren”, care a anchetat cazul. Concluzia comisiei, că „Lee Oswald a fost un lup singuratec şi singurul trăgător al celor trei cartuşe”, a pus capăt anchetei. Astăzi există tomuri cu puncte de vedere ale unor experţi cu renume, care demonstrează că au fost mai mulţi trăgători.

În cazul Trump ar fi fost extrem de util ca trăgătorul Thomas Crooks să fie reţinut şi să fie interogat pentru a se desluşi care au fost mobilurile sale şi dacă a fost „un lup singuratec”. Dar şi trăgătorul Thomas Crooks a fost omorât, nu înainte ca acesta să-şi fi epuizat cartuşele.

Astăzi, încercarea de asasinare a lui Trump, cel care a fost al 45-lea președinte al SUA şi actual candidat pentru cel de al 47-lea mandat, nu poate avea decât un deznodământ, acela de a distruge definitiv şi iluzia securităţii furnizate de SUA. Europei nu-i mai rămâne decât să-şi ia soarta în propriile mâini şi să se aşeze la masa negocierilor privind viitorul ei.

În loc de epilog

După încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, SUA şi-au propus să pună în manoperă faimosul „Plan Marchall”, care viza debutul acţiunilor acestei naţiuni în opera sa de a deveni arbitrul mondial, care stabileşte regulile economiei şi comerţului, valabile pentru toate ţările lumii.

De atunci, omenirea a parcurs o perioadă de peste 75 de ani, sub soarele marelui hegemon. Astăzi, acest soare este la apus, chiar dacă mulţi lideri americani, cu excepţia lui Donald Trump, ocolesc subiectul. Apariţia BRICS este semnul începutului încetării rolului de hegemon al SUA şi Washingtonul nu se mai poate considera „Noua Romă” a lumii.

Fostul președinte al SUA, Bill Clinton, cerea Congresului SUA, în anul 2000, să admită primirea Chinei în OMC (Organizaţia Mondială a Comerţului), motivând anticipativ că „atunci când oamenii au puterea de a-şi împlini visele, ei vor cere să aibă un cuvânt mai greu de spus”.

Astăzi este în vigoare „Consensul de la Washington”, cu referire strict la SUA şi la aliaţii loiali ai acestora, care au obligaţia asumată de a îngrădi economic dezvoltarea Chinei și a Rusiei. Trump susţine „Consensul de la Washington”, dar declară deschis că implicarea SUA în conflictul din Ucraina este o abatere de la foaia de parcurs prestabilită.

Din analiza celor susţinute de Clinton, în 2000, rezultă că atunci se puneau bazele unui joc de sumă pozitivă, în care, dacă SUA prosperă, este de presupus că şi celelalte țări trebuiau să prospere. După politica actuală a administraţiei Biden, jocul trebuie să rămână de sumă nulă, respectiv SUA prosperă numai dacă celelalte ţări decad.

China, chiar şi Rusia sancţionată dur, au contrazis această politică şi astăzi SUA este în mare impas. Trăgătorul care a vrut să-l ucidă pe Trump, a fost la rândul lui ucis la timp. Astfel exista riscul să aflăm cine a fost comanditarul acţiunii.

În ce priveşte soluţionarea rapidă a conflictului din Ucraina, ni se dezvăluie că Donald Trump vizează încheierea rapidă a unui acord cu Rusia, prin care NATO se angajează ca nu se va mai extinde spre est, cu trimitere directă la Ucraina şi Georgia. Ăsta da plan de pace, care putea fi încheiat la cererea Rusiei, încă înainte de invazia Ucrainei din 24 februarie 2022.

Totodată, Trump a anunţat că ţările NATO care nu-şi vor aloca 2% din PIB pentru apărare nu vor mai beneficia de garanţiile de securitate ale SUA. Asta da afacere, să acorzi garanţii de securitate contra cost, dar pentru asta trebuie să menţii în geam mumia unui prezumtiv agresor, pe care plătitorii de 2% trebuie să-l vadă viu.