În România, partidele „pro-europene” nu sunt altceva decât partide „anti-suveraniste”

Odată cu primirea mandatului de preşedinte, Nicușor Daniel Dan a preluat şi conducerea celor două Românii, definite în fel şi chip, pentru ca niciun român să nu mai înţeleagă în ce ţară trăieşte.

Alegerile, care au măcinat România timp de un an de zile, au fost cele mai lungi alegeri din toată istoria țării. Timp de un an au avut loc alegeri locale, alegeri  europarlamentare, alegeri parlamentare şi prezidenţiale, care s-au remarcat prin nişte   carcateristici aparte.

Una din caracteristicile aparte a reprezentat-o votul românilor din diaspora. Românii din statele situate în vestul Europei au votat majoritar cu candidaţii suveraniști, ceea ce a constituit un paradox.

Măsura paradoxului a reprezentat măsura inducerii unei convingeri idioate românilor, că orice „suveranist” nu este altceva decât un „anti-european” sau „anti-occidental”, cu acte cuvinte este un nenorocit de „izolaționist”.

Paradoxul a șocat pe autointitulaţii „pro-europeniști” ai României, care au fost obligaţi să constate că românii trăitori în ţări europene şi occidentale au votat masiv în ultima vreme candidați etichetaţi ca „anti-europeni”, „anti-occidentali” şi  „izolaţionişti”.

Să trăieşti şi să munceşti în occident, dar să votezi cu „anti-occidentalii” este un paradox pe care „pro-occidentalii” din România nu reuşesc să-l explice decât bătând câmpii.

La prezidenţialele din 18 mai, în ţări în care emigraţia românească este mare, precum Marea Britanie, Franța, Germania, Italia şi Spania, românii au votat masiv cu George Simion, nu cu Nicușor Dan. S-au găsit imediat „analişti ai lu`Pește”, care au decretat că toţi aceşti români au fost „anti-europeni”, dacă au votat astfel.

Sunt din ce în ce mai mulţi aşa zişi „politologi” care definesc „anti-europenismul” unor partide sau a unor români ca „reacţie faţă de valorile democratice ale Uniunii Europene”.

Este vorba despre acea Uniune Europeană condusă de la Bruxelles.

În acest context se impune o reformulare, „partidele anti-europene” nefiind altceva decât „partide anti-bruxelleze”, care nu cred că tot ce zboară de la Bruxelles se mănâncă, adică au şi îndoieli, nu numai certitudini.

Este o greşeală  impardonabilă să confuzi atitudinile „anti-buxelleze” cu atitudini „anti-europene”, cum la fel de greșit este să confuzi Bruxelles-ul cu Uniunea Europeană.

După glagoria acestor „politologi”, românii care au atitudini critice  faţă de actele Bruxelles-ului, nu ar avea dreptul să fie reprezentaţi de vreun  partid politic.

Dacă în România există astfel de partide, precum AUR, acestea nu fac altceva decât să profite  de astfel de  români, promovând discursuri îndreptate împotriva „valorilor democratice”, marca Bruxelles, susţinute de aşa zisele „partide pro-europene”.

Nu este departe momentul în care „valorile democratice” ale Bruxelles-ului vor fi considerate depăşite, iar pe cale de consecinţă şi „partidele pro-europene” vor fi considerate ca depăşite.

Nu a trecut prea mult timp de când vicepreședintele SUA, J.D.Vance, a criticat Uniunea Europeană că nu împărtăşeşte cu SUA  aceleaşi „valori democratice”.

Am rămas siderat la părerea unui politolog de la „bordelul politic” SNSPA, că „principala motivație a suveranismului  manifestat de românii din diaspora nu este de natură patriotică, ci doar de natură economică”. Concluzia firească, după o astfel de aberaţie, ar fi că interesele românilor din diaspora ar putea fi reprezentate numai de „partide pro-europene”, partidele etichetate ca „anti-europene” sau „izolaţioniste”, neavând ce cauta în România.

Singura soluţie ar fi ca partidele etichetate ca „anti-europene” să fie interzise prin lege, nu diabolizate în formă continuată.

Toate partidele „pro-europene” şi susţinătorii acestora ar trebui să se opereze  de cataracta „pro-bruxelleză”, pentru a putea vedea limpede că „suveranismul” este motivat politic, nu economic.

Din punct de vedere politic, la Bruxelles există două curente. Un curent care susţine că UE trebuie să fie o construcţie federală şi un curent care susţine că UE trebuie să fie o construcţie de state suverane. În mod subversiv aceste două curente nu sunt recunoscute  deschis, fiind  taxate doar ca „pro-europene” şi „anti-europene”.

„Pro-europenismul” nu reprezintă altceva decât intenţia Bruxelles-ului de a conduce o federaţie de state, aflate  sub comandă unică, în care un Emmanuel Macron se vede în vârf, secondat de o Ursula von der Leyen.

După anii 50 ai secolului trecut, în România, cine nu era de acord cu partidul era etichetat ca „reacţionar”. Astăzi cine nu este în acord cu Bruxelles-ul este etichetat ca

„anti-european” şi prin extenso „anti-occidental”.

A fost descoperită și cea de a treia Românie

Până acum era cunoscut faptul că România este ruptă în două. Falia provocată, după alegerile din 20 mai 1990, de fenomenul „Piaţa Universităţii”, s-a tot lărgit cu timpul, ajungând la proporţii îngrijorătoare în regimurile Băsescu şi Iohannis.

Odată cu alegerea în funcţia de preşedinte a lui Nicușor Dan, falia a ajuns la cotele unui real pericol la adresa securităţii naţionale.

După ultimele evaluări, din timpul campaniei electorale, cele două Românii erau  „România elitelor”, care l-a votat pe Nicușor Dan şi „România plevei”, care l-a votat pe Călin Georgescu sau pe George Simion.

De unde ni se părea că prin existenţa a două Românii erau deja prea multe, vine ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, şi ne dezvăluie existența şi a celei de a treia Românii, după glagoria sa.

Acesta a descoprit că există o „Românie pro-europeana”, o „Românie antisistem” şi o „Românie tradiţională”, (Ziarul „Adevărul” din 28 mai).

Ca să nu murim proști, acest  ministru ne explică ce crede el că reprezintă fiecare Românie, în parte.

După filozofia lui David „România pro-europeana” este România democraţiei moderne, în care toate drepturile sunt garantate, inclusiv dreptul la liberă exprimare şi dreptul de a alege şi a fi ales, în care instituţiile statului respectă şi sunt respectate, în care oamenii au orientări clare euroatlantice, marea majoritate a lor fiind cu studii superioare şi cu venituri substanțiale.

Trebuie să recunoaștem că ar fi frumoasă o astfel de Românie, dacă ar fi şi adevărată în totalitate.

„România antisistem” este  populată doar de oameni aflaţi  în faza de emancipare, care se  încăpăţânează să pretindă vehement ca vocea lor să fie ascultată, convinşi fiind  că părerea lor reprezintă adevărul absolut. Aceştia, considerându-se că sunt „mai speciali”, sunt împotriva instituţiilor consacrate existente, pe care doresc să le distrugă sau să le înlocuiască.

Oamenii din această Românie sunt dominaţi de emoţii negative, cum ar fi  frustrarea sau ura. Având un nivel educaţional mai scăzut, acceptă să se subordoneze rapid unor „şefi speciali”, autodefinindu-se ca „suveraniști”, care sunt împotriva sistemului democratic modern, considerând ca antidemocratice „progresismul” şi „soroșismul”.

Nimic nou sub soare.

În ce priveşte „România tradiţională”, aceasta este populată de acei oameni temători față de orice schimbare, majoritatea dintre ei fiind săraci, găsindu-şi cu greu locul în clasa de mijloc.

În final, susține Daniel David, că oricât de mari ar fi diferenţele dintre cele trei Românii, Nicușor Dan a reuşit să le unească în fața urnelor de vot, pentru a-l alege, în plin entuziasm colectiv, acesta considerând a fi produsul unui interes naţional comun.

Din toate  clasificările sale, Daniel David nu a reuşit să precizeze cărei Românii îi aparţin românii din diaspora, când stabileşte că aceştia „au votat împotriva modernizării ţării”.

În analiza sa,  despre cum vede el o Românie unitară, Daniel David înşiră o serie de deziderate pe care realitatea de acum le contrazice, din cauza modului de administrare a ţării, de către o clasă politică care a fost deja sancţionată la vot în data de 1 decembrie.

Până la David  cetire eram îngrijoraţi că Nicușor Dan, autodeclaratul preşedinte al  tuturor românilor, nu a dat nici un semn că ar ști şi ar fi capabil să unească Româniile antagoniste existente.

Cu atât mai mult, cu cât nişte „elitişti” (era să spun „etiliști”, fără a greşi prea mult) marcaţi de importanța existenţei lor,  deplângeau recent faptul că „pleava” României încă are drept de vot. Aceşti „elitişti” îşi exprimau astfel regretul după vremurile trecute, când în România, de dinainte de 1917, exista doar votul cenzitar, când „pleava” nu avea drept de vot.

Vine acum psihologul Daniel David, cu lumina de la Cluj, ca să ne demonstreze că prin alegerea lui Nicușor Dan de către cele trei Românii s-a rezolvat problema „Împăcării Naţionale”, înainte de problema  „Deficitului bugetar”.

Declaraţia lui Daniel David, expresie a unui pupincurism fără cusur, care ne-a prins fără antivomitive în casă, ne relevă minunea petrecută în ziua de 18 mai, ziua alegerilor, citez: „Victoria lui Nicușor Dan, strălucitul matematician, s-a datorat sprijinului larg din partea celor trei Românii”.

În scara valorilor recunoscute ale lui Nicușor Dan, este de remarcat doar  faza de „strălucit matematician”, apărut meteoric acum 35 de ani în urmă la o anexă a Universităţii Sorbona din Paris.

După spusele lui David, într-un moment de graţie, cele trei Români au îngropat securea războiului în ziua de 18 mai, ziua  alegerilor din turul doi, şi s-au îndreptat spre urne într-o  frățietate demnă de o Europă unită. Simpla prezenţă pe buletinul de vot a lui Nicușor Dan a fost catalizatorul unificator pentru cele trei Romțnii, care i-au asigurat acestuia plusul de încă patru milioane de voturi, care l-au făcut preşedinte al României, scăpându-l de grija de a mai fi şi „preşedinte unificator”.

Din toată polologhia psihologului Daniel David, despre miracolul unificator nicușorist, acesta nu reuşeşte să ne explice din care Românie provin cele 5,3 milioane de voturi acordate „suveranistului” George Simion.

Românii din diaspora reprezintă cea de a patra Românie?

Pare o contradicţie în termeni, dar ştim că românii stabiliţi în cele mai occidentale țări din Europa au mizat în alegeri pe „suveraniști”.

Unii analiști partizani se miră public, ca Frosa în târg, cum de românii din diaspora au preferat să aleagă pe cei care au fost etichetaţi în România ca „anti-europeni”, „anti-occidentali”, „izolaţionişti”, „extremişti”, „legionari”, „fascişti”, „pro-ruși”, sau  „xenofobi”.

Lista etichetelor lipite „suveraniștilor” este atât de lungă, pentru că trebuia creat şi dezvoltat sentimentul de frică, care să domine mintea românilor aflaţi înaintea urnelor de vot.

Nişte aiuriţi de prin „bordelul politic” SNSPA, cu pretenţii de sociologi de înaltă clasă, pretind că au descifrat care este motivaţia principală a preferinţelor suveraniste pentru românii din diaspora. Motivaţia principală a acestor români ar fi oftica lor pe  corporatişti şi pe salariile mai mari ale cetăţenilor ţărilor respective.

Să fim serioşi, să lucrezi ca român într-o ţară occidentală şi să deteşti occidentalismul este un paradox care explică cu totul altceva decât aiurelile vânturate pe la SNSPA.

În loc de epilog

În ziua de 18 iunie s-a împlinit o lună de zile în cap, timp în care Nicușor Dan a bătut apa în piuă la Cotroceni, parafrazând îndemnul din faza revoluţionară a loviturii de stat din 1989 „Nicușoare, fă-te că lucrezi!”

În această lună de zile, Nicușor Dan a încercat să găsească formula pentru desemnarea unui premier, operație pentru care Constituția nu-I oferă decât câteva zile.

Luna a trecut şi preşedintele Nicușor Dan nu lansase încă soluţia, pe care o putea lansa chiar după primele zile de mandat, soluţie pe care o ştia şi baba Rada din Vășcăuții din Deal.

În această fatidică lună, România a făcut mari eforturi să nu se prăbuşească definitiv din cauza interimatelor din prea multe posturi cheie.

Pentru ca o astfel de aventură să devină o operaţiune de succes, trebuia să existe un pericol major, iar dacă nu exista, acesta trebuia creat.

Pericolul a fost scremut încă de la alegerile trecute, pericolul extremismului, a anti-europenismului, a anti-occidentalismului, a legionarismului, a fascismului, a pro-rusismului, cu moțul din vârf „vin ruşii!”

Sub presiunea acestor „pericole”, Nicușor Dan a instalat la conducerea României aceeaşi coaliție, lărgită de prezenţa USR-ului, coaliție autointitulată ca fiind „pro-europeană”, ignorând astfel voința electoratului din 1 decembrie  2024.

S-a creat astfel „Frontul Unic pro-european”, venit să contracareze şi să combată acţiunile „Frontului suveranist”.

Este scenariul de creare a unei Românii pseudo-democratice, în care trebuie să domine cenzura, limitarea unor drepturi fundamentale, şi în care partide legitime sunt declarate nefrecventabile, pe simplu motiv că sunt suveraniste, partide de care Bruxelles-ul se teme, ca dracul de tămâie.

Problema care se pune, este dacă nu ar fi mai simplu să fie modificată „Legea partidelor”, prin care să fie interzise „partidele suveraniste”, care nu au ce căuta într-o Europă care trebuie să se supună federalizării.

În consecință, „partidele pro-europene” din România nu sunt altceva decât „partide pro-federalizare”, în totală contradicție cu „partidele suveraniste”.

Ioan Bivolaru