În România de astăzi, alegerile parlamentare sunt mai importante decât alegerile prezidenţiale

Pentru anul acesta au fost proiectate să avem şapte rânduri de alegeri, care se condiţionează reciproc.

În prima rundă de alegeri, cele din 9 iunie, ne-am ales europarlamentarii, preşedinţii de Consilii Judeţene, consilierii judeţeni, primarii şi consilierii locali. A rezultat un prim clasament al partidelor, care îşi va pune amprenta pe următoarele alegeri, proiectate în intervalul 24 noiembrie- 8 decembrie, când va trebui să alegem Preşedintele şi membrii Parlamentului.

De 35 de ani se tot spune despre români că aceştia „îşi aleg conducătorii pe care îi merită”.

Procesul de a alege este un act care  nu ar trebui realizat decât într-o deplină cunoştinţă de cauză. Aceasta presupune că românul intră în cabina de vot conştient de concordanţa dintre aptitudinile candidatului şi cerinţele funcţiei pentru care îl alege.

În cazul Parlamentului şi al consiliilor județene sau locale, se votează de regulă partidul şi arareori persoana. În aceste cazuri se impune să votăm tot în cunoştinţă de cauză, şi se poate spune în final că ne-am ales ce merităm în mod  real.

Dar realitatea celor 35 de ani petrecuţi în democraţia noastră mioritică, ne demonstrează ca în momentul în care intrăm în cabina de vot nu suntem dominaţi de cunoaşterea anticipată a opțiunilor, ci de emoţii, de simpatii sau antipatii, de sentimente, care ne dictează opțiunile în ultimele momente.

Superficialitatea cu care votăm în astfel de momente dovedeşte, în ultimă instanţă, că într-adevăr „ne-am ales ce merităm”.

Există două principale categorii de candidaţi, dintre care avem libertatea totală de a alege.

Candidaţi care se prezintă în faţa noastră cu un bagaj de performanțe şi calităţi care ne conving să-i preferăm, în urma unui proces raţional de evaluare, şi  candidaţi  care mizează să-i evaluăm doar după emoţiile, sentimentele şi simpatiile declanşate în noi de superficiala sau exotica lor prezență. În cazul  acestora  din urmă nu se poate spune că i-am ales în deplină cunoștință de cauză.

În cazul primei categorii de candidaţi se încadrează personaje ca Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Mircea Geoană şi Cristian Diaconescu. În cazul celei de a doua categorii de candidaţi se încadrează personaje ca George Simion, Diana Șoșoacă, Elena Lasconi, Cristian Terhes, urmaţi de o pleiadă de neica nimeni pierduţi în ceață.

De dinainte de 1989 şi până în prezent, se spunea că a fi politician este şi asta o profesie. Recunoaşterea valorii unui politician se face ca şi în cazul  recunoaşterii valorii unei cariere profesionale oarecare.

După cum nu poţi lua de pe strada orice om şi să-l pui să facă performanţă  în strungărie sau în chirurgie, aşa nu poţi lua la întâmplare pe un oarecare, pe care  să-l promovezi în politică, pentru a face performanţă.

Dacă în domeniul profesiilor aplicate lucrurile sunt clare şi fiecare are o performanţă recunoscută, în domeniul politic românesc lucrurile stau de regulă pe dos.

Sunt luaţi de pe stradă oameni şi plasaţi în politică, deşi nu au în spate nici o recunoaştere a aptitudinilor specifice. Partea nocivă a prezenței acestor personaje de fațadă, lipsite de orice relevanță, o reprezintă faptul că în România aceştia definesc o formă parazită de promovare a nonvalorii, a nepotismului şi a clientelismului în politică.

Astfel au apărut  nulitățile în politică, la toate nivelurile, de la Preşedinte şi Parlament, până la consiliile locale şi judeţene, nulităţi care au devenit unităţi de măsură a incompetenței,  fiind declarate peste noapte ca oameni politici.

Toate aceste nulităţi au fost promovate prin votul nostru şi de aici a apărut  aforismul că „Românii au conducătorii pe care îi merită”.

Democraţia noastră constituţională este preponderent reprezentativă, iar după criteriul ponderei voturilor obţinute, funcţia Preşedintelui este mai presus de orice altă funcţie aleasă.

Deşi democraţia noastră reprezentativă  stabileşte că ierarhic Preşedintele este superior parlamentarilor, după instabilitatea politică gestionată de Traian Băsescu şi de Klaus Iohannis, timp de 20 de ani, am ajuns la concluzia că această ierarhie trebuie inversată.

 

România, din Republică semiprezidenţială,  trebuie să devină  Republică Parlamentară

Astăzi, în România reală, este evident faptul că alegerile parlamentare sunt  mult mai importante decât  alegerile prezidenţiale, dacă dorim stabilitate politică.

Nu întâmplător, în acest an, alegerile parlamentare au fost  intercalate între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale.

În ziua de 24 noiembrie se va desfăşura primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Până acum nu s-a înregistrat nicio alianţă electorală notabilă care să-şi lanseze un candidat la preşedinţie.

O să fim uimiți când vom vedea cât de lungă este lista pomelnicului cu candidaţi, și cât de exotici sunt mulți dintre acestia. Majoritatea candidaților sunt apăruți din spuma mării, neavând vreo relevanță politică, dar sunt proiectați din centrifuga intereselor de tot soiul, mai puțin interesul național.

Nu numai interesele politice aruncă în campanie o serie de candidați, dar şi interesele lor financiare.

Conform legii, pentru un rezultat care depăşeşte 3% din voturile celor prezenţi la vot, candidatul poate primi o sumă reprezentând 20.000 de salarii minime brute, adică suma de 66 milioane de lei.

Nu ştim în prezent cât de lungă va fi lista candidaţilor, pe care o vom avea în faţă în cabina de vot, dar în 2019 această listă cuprindea 14 nume, dintre care şapte au obţinut mai mult de 3% din voturi. Printre aceştia se afla şi Klaus Iohannis.

Partea interesantă este că astăzi, fiecare candidat care nu are un partid în spate şi-a confecţionat unul, mai puţin Mircea Geoană şi Cristian Diaconescu, care candidează ca independenţi. Majoritatea acestor partide vor  dispare ca  fumul după  încasarea banilor.

În ziua de 24 noiembrie va avea loc primul tur al alegerilor prezidenţiale, zi în care toţi candidaţii vor trece prin ciurul electoral, fiind declarați ca finalişti  doar primii doi, care vor merge în confruntarea finală din 8 decembrie, după alegerile parlamentare.

Alegerile parlamentare din 1 decembrie vor fi puternic influenţate de existenţa celor doi finalişti. Partidele care îi susţin pe aceşti doi finalişti, vor înregistra o creştere spectaculoasă, la parlamentare.

Partidele, a căror candidaţi vor obţine sub 5% din voturi, pot să-şi ia adio de la şansa de a intra în Parlament, iar electoratul care le va vota pe 1 decembrie, nu va face decât să strice orzul pe gâşte, pentru că voturile lor vor fi redistribuite altora.

Stabilitatea în România a fost un obiectiv urmărit de români încă din 1990. Pentru stabilitate au votat românii în 1990, în 1992, în 1996 şi în 2000.

Stabilitatea a fost grav compromisă de Traian Băsescu şi de Klaus Iohannis, timp de aproape 20 de ani, începând cu anul 2004.

Mintea cea de pe urmă a românului a ajuns şi în capul lui Klaus Iohannis, în noiembrie 2021, când la intervenţia „Partenerului strategic”, acesta a lansat  guvernarea PNL-PSD-UDMR, în fapt singura soluţie constituţională.

Soluţia stabilităţii politice în România nu se găseşte deci în Palatul Cotroceni, ci în Palatul Parlamentului, numit şi Casa Poporului.

Deşi am avut parte de preşedinţi  cu mare reprezentativitate, care în ultimii 20 de ani ne-au făcut să înţelegem care sunt faţetele iadului, singura reprezentativitate în care am mai sperat, a fost cea a Parlamentului.

În ziua de 8 decembrie ne vom alege  Preşedintele. Nu ştim care va fi acela şi ce hram va purta, dar atunci vom şti aproape sigur care va fi componența politică a  Parlamentului şi a Guvernului. Guvern care va trebui să aibă o politică a sa, ce nu trebuie să fie contrată de politica Preşedintelui.

Să sperăm că noul preşedinte al României nu va călca pe urmele lui Băsescu şi Iohannis, prelungind deriva României încă cinci ani sau, Doamne fereşte!, încă zece, ca să ajungem să ne întrebăm ca proştii, cine ne-a blagoslovit cu un astfel de blestem.

Prestaţiile preşedinţilor României din ultimii 20 de ani au întors pe dos litera  şi spiritul Constituţiei noastre, cu care nu ne mai putem găsi busola decât modificând-o.

Să nu fie vreun Agamiță Dandanache, soluţia dilemei „Eu cu cine votez?”

Ziua de 5 octombrie va fi ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi pentru  preşedinţia României.

Unii dintre români, mai  habotnici din fire, nu sunt interesaţi de această dată, pentru că ei au hotărât de mult pe cine îl vor vota.

Un recent sondaj de opinie (INSCOP) realizat printre aceşti habotnici, stabileşte ordinea preferinţelor actuale,  care ar fi:  Geoană, Ciolacu, Lasconi, Simion, Șoșoacă şi ultimul pe listă, Ciucă.

Nu trebuie să ne crucim la rezultatele acestui sondaj, că  vor mai fi şi altele la care ne vom face şi mai multe cruci.

Esenţial este doar faptul, dacă ne vom prezenta la urne cât mai mulţi şi în totală cunoştinţă de cauză, nu doar ca să mai punem o bulină pe Cartea de Identitate.

Singurul sondaj de opinie real, este cel rezultat în urma numărării voturilor. De abia după aceea putem avea neșansa să ne crucim văzând cine a fost ales în finală.

Nu este exclus să avem o finală ca cea din alegerile anului 2000, dintre Ion Iliescu şi Vadim Tudor, când până şi Doina Cornea ne îndemna la televizor să-l votăm pe Iliescu .

Habar nu avem  dacă în finală se vor confrunta un candidat al dreptei  cu unul al stângii. În cazul în care ambii candidați vor fi ai dreptei neunite, va ajunge preşedinte al României doar cel votat şi de PSD.

Din această cauză, unii analişti ne anunţă de pe acum că Nicolae Ciucă va fi  următorul preşedinte al României.  Bineînţeles în ipoteza în care acesta intră în turul 2 .

În toate sondajele de opinie nu sunt luați în calcul şi românii din Diaspora, o Românie ca afară, care ne pot furniza surprize mari,  ca cele când ne-au pricopsit  cu un Băsescu sau un Iohannis ca preşedinţi.

Să nu fim pricopsiţi de data asta şi cu un Agamiță Dandanache dintre cei de pe lunga listă a candidaților.

Pentru România anilor care urmează este important să știm cine va fi președintele acestei țări.

Dar la fel de important va fi să știm și cine va fi președintele SUA și al Ucrainei, după alegerile din acest an.

Ioan Bivolaru