În PSD există viaţă şi după Marcel Ciolacu. Vechea Gardă se pregătește pentru „Noaptea cuţitelor lungi”

Sâmbătă, 24 august 2024, cu exact două luni înainte de declanşarea oficială a alegerilor prezidenţiale, au avut loc lucrările Congresului PSD, la care participanţii s-au ocupat mai mult de preşedinţia României, decât de preşedinţia partidului. Marcel Ciolacu a avut grijă să nu se confrunte cu vreo emoţie provocată de oarece mişcări potrivnice în partid.

Pe de o parte, nu a permis prezența în sală a celor din „Vechea Gardă”, membri unși cu toate alifiile bătăliilor interne. Pe de altă parte, a adoptat procedura de alegere a sa, pe baza confruntării moțiunilor, deşi era singurul candidat. Alta era democraţia la congresele anterioare, unde intrau în competiţia internă 2-3 candidaţi, cu tot atâtea moţiuni, de unde aveai ce alege.

De data aceasta, Congresul PSD a fost transformat într-un eveniment formal, dar a avut loc într-o linişte suspectă, dătătoare de fiori, atmosfera fiind înviorată doar de atacurile la adresa PNL, coechipierul de guvernare. Se vede treaba că în PSD bătălia internă a fost proiectată pentru o dată ulterioară, necesară reaşezării apelor.

Pentru a evita o ulterioară reaşezare a apelor interne, Marcel Ciolacu a anunţat România şi Occidentul că el conduce acum „Noul PSD” în care a inclus toate noile tendinţe, noile curente şi noile culori, inclusiv cele ale curcubeului. A proiectat un PSD de etapă, un PSD de Bruxelles marca Ciolacu, bun pentru toate guvernările şi mai puţin pentru Opoziţie.

Pentru Opoziţie se califică partidele lui Simion, Lasconi, Șoșoacă, Orban, Tomac, dar şi altele mai mărunte, care încearcă să treacă prin strunga electorală. Principalul obiectiv al lui Marcel Ciolacu, văzut cu ochiul liber, a fost să distanţeze „Noul PSD” de Bruxelles, de „Vechiul PSD” de România, pe care nu de puţine ori îl contestă, deşi filonul principal este acelaşi.

Creând această falie, dintre „Noul PSD” şi „Vechiul PSD”, Marcel Ciolacu riscă să se distanţeze faţă de un segment important, constant şi solid al membrilor şi simpatizanţilor PSD, pe care i-a abandonat pe celălalt mal al faliei. Să nu fie surprins Marcel Ciolacu când tocmai acest segment o să-l voteze pe Mircea Geoană la prezidenţialele care urmează.

Doamne fereşte, să nu apară pe scena politică a României un autentic partid de stânga, ca alternativă la „Noul PSD” al lui Ciolacu, pentru că acesta va prelua din mers electoratul „vechiului PSD”, care a fost abandonat pe marginea şanţului. Chiar dacă Ciolacu ne-a asigurat că PSD-ul de astăzi este o apă liniştită, să nu cădem în capcana asta.

Sub aparenta atmosferă de partid cu ape liniştite, „Vechea Gardă” nu face decât să se pregătească pentru „Noaptea cuţitelor lungi”, noapte de care nu a scăpat nici un fost preşedinte de partid, de la Ion Iliescu şi până la Viorica Dăncilă. Marcel Ciolacu nu poate fi atât de naiv să creadă că, începând cu el, tradiţia ghilotinării şefului de partid s-a încheiat definitiv.

Nu are habar Ciolacu ce poate „Vechea Gardă”, care stă liniştită acum în adâncuri şi nu face valuri. Deja Gabriela Firea s-a detaşat, neparticipând la lucrările Congresului, deşi este preşedinta celei mai mari organizaţii PSD din ţară. Gurile rele prezic schimbarea acesteia din funcţie, pe motiv că nu poate conduce organizaţia tocmai de la Bruxelles.

Dacă se aplică un astfel de principiu în cazul Firea, nici Mihai Tudose nu are viaţă lungă.Tudose este preşedintele Consiliului Naţional PSD, structură mai complicată decât organizaţia PSD Bucureşti, iar acesta este coleg de navetă cu Gabriela Firea la Bruxelles.Pe tribuna Congresului PSD am văzut echipa înoitoare a conducerii superioare a acestui partid, încropită de Marcel Ciolacu, ca anexă la moţiunea prezentată.

Dacă la alte congrese, vicepreşedinţii erau aleşi uninominal, acum au fost validaţi la pachet cu numirea lui Ciolacu. Printre vicepreşedinţi, unii au fost făcuţi membri PSD pe scara de urcare la tribună. „Vechea Gardă” nu va uita şi nu va ierta acest afront. L-am văzut la tribună, undeva în spatele lui Ciolacu, şi pe viitorul primar pietrean Andrei Niță, care sper să nu se lase de PSD măcar vreo 10-15 ani, pentru a se încadra vreodată şi el în „Vechea Gardă”.

„Vechea gardă” a PSD moare, dar nu se predă!

Dacă nu mă înşeală memoria, de la înfiinţarea sa ca FSN, în 1990 şi până pe 24 august a.c., timp de circa 34 de ani de existenţă, PSD a trecut istoriceşte prin vreo 20 de congrese, presărate ciclic cu trădări şi decapitări, semn că este un partid viu şi dinamic.

După ceremonialul tradiţional al fiecărei decapitări a conducerii acestui partid, până mai ieri un veritabil partid de stânga, construcţia nu a căzut, ci a renăscut din propria cenuşă, fiind capabil să-şi mobileze electoratul în toate momentele cruciale. Anul acesta, după 8 decembrie, ziua votului crucial pentru funcţia de preşedinte al României, indiferent de rezultatul votului, „Vechea Gardă” va urca ghilotina pe eşafod şi „va decapita” conducerea PSD, în frunte cu Marcel Ciolacu.

Schimbarea din funcție a lui Ciolacu, o procedură brutală ca de fiecare dată, va fi realizată uşor, pentru că acesta şi-a fidelizat echipa de tineri din jurul său, dar nu şi veteranii din teritoriu. Totdeauna, succesorul celui „decapitat” a fost lansat de „Vechea Gardă”, chiar dacă aparent s-au implicat nişte interpuşi.

Atâta vreme cât Marcel Ciolacu a insistat pe tema „Este vremea independenţilor” pentru prezidenţiale, acesta mai avea o şansă să scape de ghilotinare, dar din momentul în care a fost convins să renunţe la tema sa, şi-a semnat singur actul de deces politic. Pentru PSD, plecarea lui Ciolacu nu va fi o catastrofă.

Partidul are capacitatea de a merge mai departe, fără să piardă din viteză, având o bază electorală constantă şi consistentă. Dintre toţi foştii preşedinţi ai PSD, doar Ion Iliescu a reușit să revină la conducerea României. Mircea Geoană se lansează independent pentru a răzbuna eşecul din 2014.

În ce priveşte posibilul succesor al lui Ciolacu la conducerea PSD s-au vehiculat nume ca Grindeanu sau Tudose, care au proptele oculte în spate. Să fim serioşi! Pe aceşti doi îi vor serviciile, nu „Vechea Gardă”, care veghează ca PSD să nu rătăcească. Ba, cineva pomenea de Alfred Simonis, un pițifelnic urcat pe primul scaun al Camerei Deputaţilor de către Marcel Ciolacu.

Mă încearcă nevoia de a lua un Emetiral de câte ori mă gândesc că mecla lui Simonis, a cărui principală calitate este excesul de tupeu, poate fi afişată pe peretele destinat special pe holul Camerei, alături de toţi foştii preşedinţi ai acestui for legislativ, începând încă de pe vremea lui Cuza – 1866, şi până astăzi.

Dacă încă dinainte de Congresul PSD, ştiam cine va fi confirmat ca preşedinte la partid, nerăbdarea noastră clocotea, săltând capacul, să aflăm pe cine va susţine PSD-ul la prezidențiale. Marcel Ciolacu ştia de la început care sunt riscurile candidaturii pentru Cotroceni şi deşi este posibil să-şi fi dorit funcţia de la început, în egală măsură a dorit să scape de această capcană.

Soluţia de moment salvatoare a crezut că este sloganul „Este vremea independenţilor!”, pe care a transmis-o, spre testare, tuturor pălmașilor din PSD, respectiv celor din „Vechea Gardă”. Nu putem nega că pălmașii PSD nu erau şi ei conştienţi de riscul pierderii lui Ciolacu din fruntea PSD, dar l-au împins din spate să încerce a se urca pe jilţul de la Cotroceni. Era singura soluţie de a scăpa de Ciolacu, astfel „Vechea Gardă” ar fi acceptat compromisul cu susţinerea unui independent.

Conform sondajelor în vigoare, se pare că „Vechea Gardă” va da o dublă lovitură, îl va sacrifica pe Marcel Ciolacu şi va vota un „independent”. În caz că pierde alegerile prezidenţiale, speranţa lui Ciolacu stă în echipa încropită de el pentru „Noul PSD”, care crede că îl va susţine în continuare ca preşedinte al PSD şi ca premier al României.

Cu pielea lui Ciolacu şi a lui Ciucă pe băț, prin târg

Ştim, până în prezent, că şi-au anunţat oficial dorinţa de a obţine funcţia de Preşedinte al României, cinci „grei” ai unor partide care contează cât de cât. Aceşti „grei” sunt: Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, George Simion, Elena Lasconi şi Mircea Geoană. Mai există o listă de umplutură, cu candidaţi care vor să iasă la televizor în preliminariile turului 2.

Asta ca să anunțe că oferă bruma de voturi obţinută în turul 1, unuia dintre finalişti, sperând să apuce astfel o feliuţă de tort, de la acesta. Conform narativului, la alegerile din 9 iunie, Marcel Ciolacu i-a salvat pielea lui Nicolae Ciucă, pe care bătrânii lupi liberali erau pregătiţi să i-o poarte pe băț prin târg.

Se apropie momentul alegerilor prezidenţiale în care se va vedea dacă Nicolae Ciucă este capabil de o reciprocă, în cazul în care lupii bătrâni din PSD vor dori să defileze şi ei prin târg cu pielea lui Ciolacu pe băț. Şansele lui Ciolacu de a se cocoța pe jilțul de la Cotroceni sunt împrăştiate ca fumul de vântul nemulţumirii pensionarilor cu pensiile recalculate după un soft idiot.

Degeaba a umplut Ciolacu sala Romexpo, unde a avut loc congresul, cu activul juvenil al PSD, că tot cu batalioanele de pensionari, acest partid poate câştiga vreo victorie. Ştiind că la Congres, Marcel Ciolacu a îmbrăcat cămaşa mazilirii sale, discursul său de la tribună sălii Romexpo a avut semnificaţia cântecului de lebădă.

Pe 17 august, cu o săptămână înainte de Congresul PSD, Marcel Ciolacu şi-a anunţat prin SMS membrii din ţară că a luat în sfârşit decizia de a candida. N-a făcut-o cu inima uşoară, ştiind că în plină tradiţie PSD-istă, dar şi constituţională, fie că pierde sau câştigă, el va fi condus până la poarta din Kiseleff şi i se va ura drum bun.

Pentru alegerea preşedintelui PSD, Consiliul Politic Naţional, condus de Mihai Tudose, organizatorul Congresului, a stabilit că accesul la funcție se va face pe baza unei moţiuni depusă de fiecare candidat. Moţiunea care va obţine cele mai multe voturi, va desemna câştigătorul.

Ştiindu-se că doar Marcel Ciolacu va depune o moţiune, dedesubturile unei astfel de proceduri stabilite dezvăluie modul în care va fi spulberată şi bruma de democraţie din partid. În anexa moţiunii este şi lista întocmită de Marcel Ciolacu cu toate persoanele dorite de el să ocupe toate funcţiile din schemă.

Gestul „democratic” al moţiunii nu este decât portiţa introducerii dictaturii de partid pe ușa din dos. Încă din 1992, când la Congresul FSN s-a adoptat procedura desemnării ca preşedinte a câştigătorului unei moţiuni, s-a văzut că această procedură a fost cauza principală a divizării partidului.

Ironia sorţii ar fi ca după 8 decembrie, liberalii care poartă pielea lui Ciucă pe băţ, să se întâlnească prin târg cu pesediștii care poartă pielea lui Ciolacu pe băţ. Într-o astfel de ipostază, putem spune despre Ciolacu că „maurul şi-a făcut datoria” faţă de Bruxelles.