In memoriam Mihai Mancaș, un dascăl desăvârșit. „Mitul străinului salvator în politica românească”

Profesorulul Mihai Emilian Mancaș, o personalitate a Neamțului, a decedat, după cum anunțam ieri, 23 aprilie 2025, în Franța, acolo unde locuia de aproape 20 de ani. Cel care avea aproape 92 de ani a fost o lungă perioadă un colaborator de seamă al cotidianului „Monitorul de Neamț”. A scris și la alte publicații din județ și nu numai câteva mii de tablete, schiţe şi pamflete în proză

Toate pline de tâlc și de ironii la adresa unor „personagii” sau stări de lucruri din perioada ce a urmat evenimentelor din decembrie 1989. Paginile „Monitorului” au fost „gazdă” pentru foarte multe dintre cele așternute pe hârtie de profesorul Mancaș (FOTO – Doxologia.ro). Iar astăzi, 24 aprilie 2025, aducem în actualitate un articol publicat în ianuarie 2015, intitulat „Mitul străinului salvator în politica românească”.

În folclorul unor popoare europene figurează mitul străinului salvator. Pe scurt, se spune că, într-o situaţie cu neputinţă de rezolvat de către un ins ori un grup uman, mai mare sau mai mic, intervine un străin, deseori înarmat cu puteri miraculoase, şi acesta rezolvă prompt totul. Cea mai cunoscută variantă a legendei este aceea a unui vrăjitor cu flaut fermecat, care ucide armia şobolanilor dintr-un burg german înecându-i în Mare; dar, nefiind plătit după tocmeala anterioară, procedează la fel cu toţi copiii rău platnicilor.

România modernă (ROMÂNIA MARE) a fost opera aproape miraculoasă a două generaţii de români, masoni şi patrioţi, liberali şi conservatori, între anii 1848 şi 1918. Primii doi regi glorioşi ai ţării, Carol I şi Ferdinand Întregitorul, după cum ni s-a impus prin Convenţia de la Paris, proveneau din familia imperială Hohenzollern, adică erau străini de neamul românesc. Ei, între alte merite majore, au respectat principiul de bază al monarhiilor constituţionale, anume că REGELE DOMNEŞTE, DAR NU GUVERNEAZĂ.

Oameni inteligenţi şi devotaţi misiunii de regi ai României, au făcut tot ce depindea de puterile lor constituţionale pentru împlinirea visului naţiei române: unire reală, recunoscută de aproape toate statele lumii, independenţă şi dezvoltare. O propagandă explicabilă, intens practicată decenii la rând, a pus pe seama regilor de neam străin miracolul românesc, uitând cu intenţie că în prima sa cuvântare Carol I afirma că „a devenit român” şi va servi poporul în această calitate.

Dar, datorită mitului străvechi al străinului salvator, existent şi în mentalul nostru, s-a exagerat rolul regilor de origine germană şi au fost puşi în umbră băştinaşii, cei care aveau dreptul şi curajul să spună uneori regilor „aiasta nu se poate, maiestate!” Istorie… Frumoasă istorie… Venind la oile noastre, încep prin a afirma că, fără dubii, nu sunt nici pro nici contra preşedintelui Johannis. Am chiar un fel de simpatie pentru domnia sa fiindcă, iată, un profesor de fizică a fost ales în fruntea ţării.

Mândrie de breaslă, nu-i aşa? Mai mult, bătrânul care sunt vede în cazul acestui preşedinte un interesant subiect de studiu cu două obiective: 1. Poporul, adică suma de alegători, şi 2. Alesul lor. De ce l-au ales, cum se comportă preşedintele şi care este şi va fi reacţia poporului, mai cu seamă a moldovenilor (care, cum ştim, la începuturi, l-au „ovaţionat” pe Domnitorul Carol (care încă nu era rege) cu ouă vechi şi tomate răscoapte în loc de flori).

Profesorul din Sibiu nu a fost ales preşedinte fiindcă este liberal (de vreo doi ani), ci numai datorită mitului străinului salvator, întărit de realitatea că Regii de neam german au binemeritat de la Patrie. Nu ştiu dacă nu cumva lipsa de cultură istorică şi etnică i-a făcut pe votanţi să confunde germanii de neam imperial, Hohenzollernii, cu un saxon românizat printr-o convieţuire seculară a familiei sale cu oierii români, atât de românizat încât s-a căsătorit cu o româncă şi nu a voit să emigreze în patria-mumă; şi de aici, înzestrat aproape genetic cu defectele şi calităţile naţiei noastre.

Vom vedea… Cert este că, disperaţi faţă cu neputinţele şi insuportabilele mizerii emanate de „clasa politică” naţională, au sperat să se repete reţeta de la 1866, când, în locul românului Cuza, l-au încoronat pe Carol, întâiul mare rege, deci că mitul salvatorului străin se autentifică în istoria noastră şi poate că dă Dumnezeu să se repete minunea…

Atâta doar: Preşedintele să nu uite că până şi Regii României au respectat principiul amintit mai înainte: să domnească, nu să guverneze, guvernarea fiind treaba altora! Şi ne-ar mai trebui grabnic măcar un Mihalache Kogălniceanu, un Lascar Catargiu, un Petre Carp, nişte Brăteni, un Maniu şi un Titulescu! Şi pe urmă mai vorbim…

NOTA AUTORULUI: În ajun de sărbătoarea Unirii, cu privirile îndreptate către o ţară de dezbinaţi. Ce au uitat românii în 2014? Că folclorul german are două personaje principale: eroul Siegfried, cel din „Cântarea Niebelungilor” şi pe baronul Munchausen, asul mondial al mincinoşilor. Şi au mizat totul pe Siegfried.

Mihai MANCAŞ – Ianuarie 2015

Profesorul Mancaş s-a născut pe 18 iunie 1933, în familia unor învățători. După ce face cursurile primare în satul natal, urmează Liceul Petru Rareş din Piatra-Neamţ şi ale Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti,  specializându-se în Literatură universală, la facultățile din Bucureşti şi Iaşi. A fost profesor de Limba română la Liceul Teoretic din Bicaz, deținând și funcția de director la această unitate de învățământ, între 1963-1968.

Vine apoi la Piatra-Neamț, la Liceul Petru Rareş, fiind profesor şi director (1969-1975) şi la Liceul Calistrat Hogaş. În anul 1964, grație pregătirii sale profesionale de excepție, i s-a oferit postul de asistent la catedra de Limbă română a Universităţii din Bacău, dar a refuzat propunerea. După 1989, a fost deputat de Neamţ (20.05.1990 – 16.10.1992) în Adunarea Constituantă, participând la redactarea Constituţiei şi a peste 250 de legi.