In memoriam Ludovic Spiess

Maestrul Ludovic Spiess a trecut în teritoriul nesfîrsit al eternitãtii. Abrupt si pe neasteptate, fãrã sã dea cel mai mic semn cã s-ar fi sãturat de lumea aceasta care i-a oferit nenumãrate bucurii, glorie, prestigiu, autoritate, dar, în acelasi timp, nu l-a apãrat în nici un fel de adversitãtile si rãutãtile unor vremuri nãucite de politicã. Se considera nãscut într-o zodie fericitã; si asa trebuie sã fi fost de vreme ce soarta i-a hãrãzit un destin de exceptie. Pentru cã Ludovic Spiess a fost, se stie, o figurã impresionantã a artei lirice românesti, care a cîntat pe cele mai mari scene ale lumii, de la Metropolitan la Scala, de la cele din Viena la Covent Garden, de la Roma la Buenos Aires, de la Moscova la Berlin si în alte multe temple ale operei mondiale. I-au fost parteneri, cîntãreti celebri ai lumii, de la Birgitt Nielsen la Irina Arhipova, de la Dietrich Fischer Dieskau la Nicolai Ghiaurov, de la Anna Moffo la Montsserat Caballe, Eugenia Moldoveanu, Arta Florescu, Nicolae Herlea si multi altii. În acelasi timp, a avut privilegiul de a lucra cu mari sefi de orchestrã si si celebri regizori: Herbert von Karajan, Leonard Bernstein sau Franco Zefirelli. A avut prilejul sã observe si sã facã diferenta dintre puritatea expresiei artistice, hãrãzitã numai celor înzestrati de Dumnezeu cu daruri supreme si ingratitudinea mizerã a functiilor hãrãzite de sleahta hãmesitã a celor ce nu se pot afirma altfel decît prin cultivarea lichelismului si oportunismului josnic. A venit pentru prima datã la Piatra Neamt pentru a arunca o privire asupra celei de a XXXIII-a editii a „Vacantelor Muzicale“.

„Eu sînt un tip cîteodatã incomod, stiu“

„Încã din primele ore am trãit cîteva bucurii. Dupã ce mi-am lãsat bagajele la hotel, primul drum a fost la Teatrul Tineretului, institutie care a dat foarte multe valori culturii din aceastã tarã. Este un lucru foarte important, cum important mi se pare si evenimentul «Vacantelor muzicale». Realmente, eram foarte curios sã aflu ce se întîmplã si care este avantajul tinerilor în urma unor asemenea vacante de lucru“, mãrturisea maestrul cu acel prilej. Si a aflat. Mai mult, a onorat urmãtoarea editie implicîndu-se activ în organizarea si buna ei desfãsurare în calitate de director si profesor al clasei de mãiestrie interpretativã. Am stat mereu aproape si acum pot sã mãrturisesc, fãrã teama de a fi suspectat de obedientã, cã rar am vãzut o abordare mai temeinicã si mai serioasã a lucrului cu vocea umanã. Avea, neîndoios, ca tot omul, si pãcate. Pe unele le transforma în virtuti. „Eu sînt un tip cîteodatã incomod, stiu. Cu timpul sper cã noi vom fi cu totii întelesi si vom accepta ideea cã trebuie sã ne schimbãm mentalitatea. Eu, patruzeci de ani, am fost hoinar prin lume. Nu întîmplãtor; si am învãtat foarte multe lucruri. Aceastã adaptare la economia de piatã, la o altã conceptie, un alt curaj, o altã deschidere, o altã transparentã, o altã plajã de a privi si de a analiza lucrurile, sînt componente ale libertãtii“. Era foarte mîndru si fericit pentru titlul de Doctor Honoris Causa acordat de Universitatea de Muzicã din Bucuresti. „A fost, realmente, un moment emotionant. Faptul cã întreaga mea activitate a fost recunoscutã în acest fel, apreciatã, este o multumire. Acest titlu constituie o încununare a tot ceea ce am fãcut si cred cã sîntem datori cu totii sã ajutam, sã sprijinim si sã dãm tinerilor cîte ceva din tot ceea ce am acumulat, pentru ca drumul lor sã fie mai usor în a se impune si a duce traditia tãrii noastre pe meridianele lumii“. Asa cum, la modul cel mai strãlucitor cu putintã, a fãcut-o el însusi. Si astfel, maestrul Ludovic Spiess nu va rãmîne în istoria spiritului românesc în primul rînd ca ministru al culturii sau director al Operei Nationale Române, ci, înainte de toate, ca o voce de aur a nemuritoarei galerii sonore a elitelor mondiale.