In memoriam Dorian Vlădeanu

■ General-maior (rtg.) Corneliu Pivariu ■

 De la Rememberul scris imediat după dispariția lui Samuel Huntington pe care viața mi-a oferit ocazia să-l cunosc și să avem câteva discuții interesante, mărturii fiind doar soția sa și cărțile oferite cu autograf, iată că tot viața îmi provoacă acum durerea de a-mi reaminti – cu unele cuvinte pe care le găsesc de acum sărace – să-l înfățișez pe cel care până la 23 mai 2024 a fost Dorian Vlădeanu, profesorul Dorian Vlădeanu, cum era mai bine pomenit, ca o recunoaștere a erudiției sale.

Cercetător științific principal gr. I în cadrul Academiei Române. Profesor universitar asociat. Licențiat în economie și automatizări și calculatoare, doctor în economie, autor a peste 100 de lucrări în domeniul macroeconomiei. A elaborat prima strategie în domeniul serviciilor publice comunitare la nivel național. Autor, coautor și coordonator a primei generații de legislație realizate de Guvernul României în serviciile publice (2002-2004). Așa era prezentat, deosebit de condensat, cu text conceput chiar de domnia sa, pe coperta revistei de geopolitică Pulsul Geostrategic, pe care am condus-o mai bine de 12 ani și pentru care a fost un colaborator important începând din anul 2014. Dar personal avea să ne cunoaștem abia un an mai târziu, când în iulie 2015 a participat la un simpozion organizat la Brașov. Ne-am mai întâlnit de câteva ori la București și Iași, păstrând o apropiată legătură de-a lungul timpului, care s-a concretizat, printre altele, cu ultima carte pe care am scris-o împreună, Geopolitica înainte și după Covid-19 – 2017-2020, apărută în 2020.

Personalitate puternică, cu o cultură și erudiție excepțională, mult prea modest, dar pe deplin conștient de valoarea sa, profesorul Vlădeanu se numără printre oamenii pe care mă consider norocos că i-am cunoscut.

Capacitatea sa deosebită de analiză și înțelegere a fenomenelor geopolitice contemporane, cu desprinderea unor concluzii logice despre posibile evoluții viitoare, precum și acuitatea perceperii evenimentelor erau cu totul deosebite.

A plecat prea devreme, era încă necesar să-și facă cunoscute opiniile și analizele, într-o societate bulversată de asaltul dorințelor de schimbare – mai mult sau mai puțin justificate; aveam câteva proiecte comune pe care spera cu optimism să le ducem la capăt. A plecat cu aceeași demnitate pe care a avut-o întotdeauna și pe care am apreciat-o. Ne-a lăsat o lume mai săracă, dar cu obligația de a căuta, cu toate puterile noastre, să încercăm să o facem mai bună, așa cum și-ar fi dorit să contribuie mai mult.

Se adaugă încă un nume pe care sa-l pomenesc la aprinderea candelei, spre veșnică amintire.

Drum lin către stele și odihnă veșnică profesore Vlădeanu.