Contactează-ne

Tribuna Nemțenilor

În cei 5 ani de mandat, Klaus Iohannis a reuşit să introducă şi să practice mccarthy-ismul în România

Știre publicată în urmă cu

în data de

Între practicile lui Klaus Iohannis, din mandatul 2014-2019 şi practicile fostului senator american Joseph McCarthy, din mandatul 1950-1954, există foarte multe asemănări, putând astfel face paralele fără riscul de a greşi. Astăzi, după o lâncedă lună de campanie electorală şi după turul de scrutin din 10 noiembrie, este mai evident ca niciodată, că singurul proiect de ţară care l-a animat pe Klaus Iohannis, a fost scoaterea PSD-ului de la guvernare, desfiinţarea acestui partid şi reideologizarea electoratului de stânga. Scopul final declarat a fost ca istoria să consemneze că, în România, comunismul a fost eradicat de regimul Iohannis şi nu de altcineva. În afară de aceste subiecte, în campanie, Klaus Iohannis nu ne-ar putea vorbi liber despre altceva, dacă nu ar avea notiţe în faţă. La preşedinţii pe care i-a avut România, nu a existat o mai mare lipsă de har politic, ca la Klaus Iohannis. Pe aceste subiecte, Klaus Iohannis a insistat asiduu să inducă opiniei publice convingerea că PSD atentează permanent la independenţa Justiţiei. O Justiţie pe care acest preşedinte a refuzat să vadă că este dominată de protocoalele binomului DNA-SRI, implicată în practici de a-i îndepărta adversarii politici, precum şi în practici abuzive în combaterea aşa-ziselor acte de corupţie. Paralela cu practicile senatorului republican McCarthy, din America anilor 50, ne ajută să înţelegem mecanismele comportamentelor ultimilor preşedinţi români, pentru că Traian Băsescu a fost precursorul lui Klaus Iohannis în facilitarea practicilor, mai sus pomenite. Odată cu preluarea mandatului de preşedinte în 2009, Traian Băsescu, primind transatlantic, pe axa Washington-Londra-Bucureşti, sarcina de a accelera lupta anticorupţie din România, nu a găsit altă soluţie decât a prelua modelul mccartcy-ist de implicare a serviciilor în actul de justiţie, pe baza vestitelor protocoale cu SRI. În 2014, odată cu preluarea mandatului de preşedinte, Klaus Iohannis a simplificat lupta anticorupţie sugerând Justiţiei şi SRI-ului, că orice act de corupţie este patronat de forţele de stânga şi că această corupţie nu poate dispare din România, decât odată cu PSD-ul. Mccarthy-ismul defineşte practici acele practici detestabile, printre care şi lansarea de acuzaţii nefondate sau false, pentru discreditarea adversarului. În anul 1950 se indusese în SUA un acut sentiment de teamă faţă de comunismul practicat în URSS, China şi Coreea de Nord, instalându-se cea de a doua „panică roşie”, după prima panică din anii 1917-1920. Pe lângă altă panică instalată în Statele Unite, aceea vizând o iminentă invazie extraterestră, americanului de rând i s-a indus şi „panica roşie”, ca urmare a suspiciunii crescânde, că mediul guvernamental american este invadat de spioni sovietici. S-au înfiinţat diverse comisii de investigare agresivă, în malaxorul cărora au fost investigaţi, la început funcţionari guvernamentali, extinzându-se apoi în rândul artiştilor, a reprezentanţilor învăţământului public şi a altor categorii, bănuiţi de simpatii de stânga. Senatorul american J. McCarthy a văzut oportunitatea de a se remarca pe valul „panicii roşii” instalate, şi a lansat public o listă cu peste 200 de funcţionari guvernamentali, ca fiind comunişti infiltraţi în structurile de putere ale SUA. Ulterior, după ce consecinţele acestei „vânători de vrăjitoare” au şocat opinia publică, s-a dovedit că lista era o făcătură, care nu avea nici o legătură cu realitatea. Pe baza acestei liste, a fost înfiinţată Comisia Permanentă a Senatului pentru investigaţii, sub conducerea oportunistului senator McCarthy, care a activat între anii 1953- 1954, remarcându-se prin investigaţii publice înverşunate, care au reuşit să şocheze până şi opinia publică internaţională.

Activitatea anticorupţie a DNA, condusă de Kovesi, a fost realizată după modelul Comisiei Permanente a senatului american, condusă de McCarthy

Investigaţiile Comisiei McCarthy s-au realizat pe baza denunţurilor, multe dintre ele anonime, judecăţile fiind realizate pe baza unor probe incomplete, discutabile sau chiar inexistente, procedură după care s-a inspirat şi DNA-ul. Victime ale vânătorii de vrăjitoare mccarthy-iste au fost peste 10.000 de persoane, în cei doi ani de investigaţii. Printre victime, cele mai cunoscute nume au fost actorul Charlie Chaplin, dramaturgul Arthur Miller, fizicianul Robert Oppenheimer, actorul Orson Welles, scriitorul Elia Kazan. Multe dintre persoanele investigate public, şi-au pierdut slujbele, le-au fost ruinate carierele sau au fost private de libertate. Ulterior, multe din verdictele instanţelor au fost anulate, iar legile în baza cărora s- au realizat aceste abuzuri au fost declarate neconstituţionale. Multe concedieri au fost declarate ilegale, persoanele respective fiind reîncadrate. Opinia publică americană a sfârşit prin a blama aceste proceduri ale lui McCarthy. Imediat după înfiinţarea Comisiei senatoriale, scopul acesteia a deraiat de la direcţia iniţială, sub presiunea retoricii publice anticomuniste a senatorului McCarthy. Activitatea Comisiei Permanente a Senatului s-a desfăşurat şi sub egida preşedintelui Truman al Statelor Unite, după un program de investigaţii, conceput de Serviciul FBI,condus de J.E. Hoover. De reţinut, că investigaţiile erau realizate de agenţi FBI. În România, activitatea DNA-ului s-a desfăşurat sub conducerea Laurei Codruţa Kovesi, aflată sub egida preşedintelui Iohannis, după un program de investigaţii, conceput şi parafat prin protocoale, de către SRI, condus de Maior şi generalul Coldea. Implicarea şefului FBI, J.E. Hoover, a depăşit limitele vizând securitatea SUA , manipulând Justiţia şi opinia publică americană prin facilitarea publicării documentelor obţinute din surse secrete, în scopul condamnării unor persoane ţintă, cu sau fără proces. A fost atunci în America perioada justiţiei la televizor, facilitată de faptul că jumătate din americani aveau televizor în casă. În 1953, McCarthy a acuzat de influenţe comuniste Armata SUA, care a declanşat o ripostă mediatică pe măsură, îngrijorând astfel Senatul american. Consecinţa, în 1954 McCarthy a fost dezavuat public de către Senat, fiind marginalizat în aşa măsură, încât a căzut în patima băuturii. A murit în 1957 de ciroză, la vârsta de 47 de ani. Ca urmare a amploarei proiectelor publice, interne şi internaţionale, Preşedintele SUA Truman s-a dezis, susţinând public că „într-o ţară liberă, noi pedepsim oamenii pentru crimele pe care le fac, niciodată însă pentru opiniile pe care le au”. Zicerea lui Truman ar fi trebuit să fie motto-ul mandatului consumat al lui Klaus Iohannis. Paralelismul, între ce s-a întâmplat în SUA în perioada 1950 – 1954 şi ce s-a întâmplat în România în regimul Iohannis, nu poate fi ignorat de către acesta şi liberali. În 5 noiembrie, Klaus Iohannis, însoţit de Ludovic Orban, înscăuna noul ministru la Ministerul de interne, unul din principalele organisme de forţă ale României. Ca şi mentorul său McCarthy în 1953, Klaus Iohannis a acuzat public Ministerul de interne de „influenţele unui PSD comunist” ameninţând că vor exista epurări şi că după depedeserizarea Internelor urmează penelizarea acestora.

Mccarthy – ismul, între politică şi paranoia

În mediile americane, mccarthy-ismul simbolizează un stil de comportament cuprins între paranoia şi frică. Campania paranoică, anticomunistă, a lui McCarthy, s-a concretizat în una dintre cele mai represive perioade din politica americană de până atunci. McCarthy a fost catalogat în 1954, de către prestigiosul politolog al CBS, Eduard Murrow, ca fiind „un om necinstit în cuvântări şi abuziv faţă de cei interogaţi”. Astăzi, în America, în epoca Trump, mccarthy-ismul câştigă teren. Trump face din ce în ce mai multe referiri, la structurile statului, că sunt infiltrate de ideile comuniste. Paradoxal este faptul că exacerbarea mccarthy-ismului, în Statele Unite, a dus la ascensiunea marxismului şi a Partidului Comunist. Astăzi, mccarthy-ismul dezgropat în America şi resuscitat, s-a instalat sub o nouă identitate, aceea a Trump-ismului. Numitorul comun între McCarthy şi Donald Trump este influentul consilier Roy Cohn, care i-a consiliat pe amândoi. Vizitele lui Klaus Iohannis la Donald Trump, se vede că nu au rămas fără urmări, acesta înrolându-se cu cal şi armură în cruciada anticomunistă a lui Trump, care, odată cu şepcuţa, i-a înmânat şi mapa cu indicaţiile consilierului său Cohn, privind viitorul Stângii în România. Klaus Iohannis a ales ca Stânga din România să nu fie europeană, ci să poarte zăbala stângii din America. Ca şi McCarthy în America, Klaus Iohannis vrea să conducă cruciada anticomunistă în România, în condiţiile în care din acest comunism a rămas doar o marotă. Klaus Iohannis îşi croieşte un fals titlu de glorie, propunându-şi să elimine din viaţa românilor orice partid sau idee de stânga, demonizându-le ca fiind comuniste. Dacă totuşi în America, liberalii s-au opus ideilor şi practicilor lui McCarthy, în România, liberalii s-au înhămat să susţină paranoia iohannistă. Ca şi McCarthy, Donald Trump este o personalitate al cărui comportament divagant se manifestă în bătăliile dreptei împotriva valorilor democratice, cum ar fi pluralismul. Klaus Iohannis se declară făţiş duşmanul PSD şi a tuturor acelora care susţin democratic, prin vot, acest partid. Pentru acest preşedinte, singurul partid care contează este PNL. Celelalte partide nu trebuie să depăşească statutul de satelit, iar PSD trebuie să dispară. Retorica fals-anticomunistă a lui Klaus Iohannis, acompaniat de un PNL captiv, nu fac decât să submineze statul de drept. Activităţile reprobabile ale unor lideri PSD ţin de Codul Penal, nu de ideologie. Asta ar trebui să înveţe Klaus Iohannis, dacă vrea neapărat să fie un preşedinte al tuturor românilor.

Actualitate

Guvernul Ludovic Orban reuşeşte să proiecteze o nouă generaţie de sacrificiu

Știre publicată în urmă cu

în data de

În cele aproape 11 luni de guvernare, Guvernul Orban a reuşit doar să crească datoria României cu 9,6 miliarde de euro. Această datorie va trebui s-o plătim noi, populaţia României, intrând într-o spirală a privaţiunilor, ca pe vremea lui Ceauşescu.

Este de la sine înţeles că noul val al privaţiunilor poate fi acceptat de populaţie doar în condiţia în care ştie precis pe ce s-au cheltuit aceşti bani. Nici prin comunicare directă şi nici prin reprezentanţii noştri din Parlament, deputaţii şi senatorii trimişi acolo, Guvernul Orban nu a catadixit să ne explice unde s-au dus cele 9,6 miliarde de euro. Până acum, de cinci ori a fost invitat ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, la Parlament, pentru a oferi explicaţiile care se impun, dar tot de atâtea ori acesta s-a şters la fund cu invitaţia.

Aroganţa fără margini a Guvernului Orban, de a refuza justificarea cheltuielilor făcute, este cauţionată de Preşedintele Iohannis, sugerându-ne astfel că datoria externă trebuie s-o plătim, fără a crâcni şi a cere socoteală. Este posibil ca creşterea datoriei externe să fie justificată, dar aceasta nu se ştie, iar Klaus Iohannis este adeptul perceptului „Crede şi nu cerceta“, deşi nici Biblia sau Sfânta Scriptură nu fac astfel de trimiteri. O generaţie, căreia i se impun privaţiuni neasumate, este o generaţie de sacrificiu. Şi când te gândeşti că pandemia era deajuns…

Pentru USR-PLUS, Ludovic Orban este „nedigerabil“ iar Klaus Iohannis este „irelevant“

Zilele trecute, în plină ascensiune a pandemiei, Preşedintele Iohannis şi-a ţinut ciclica sa conferinţă de presă de la Cotroceni. De acolo, a transmis trei „mesaje de liniştire“ a populaţiei, îngrijorată de cele 5.000 de cazuri de îmbolnăviri şi cele 98 de decese, pe motive de COVID-19, din ziua respectivă.

Primul mesaj, că trebuie să purtăm mască, să ne spălăm pe mâini şi să ne distanţăm fizic de alte persoane. Ne-a explicat că el a respectat aceste reguli şi iată că nu s-a îmbolnăvit. Nimic nou sub soare, regulile acestea au fost aplicate şi la prima pandemie de ciumă din perioada 1817-1824. Al doilea mesaj, că pe 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, vor avea loc obligatoriu alegeri parlamentare.

Altfel, democraţia propusă de el se va duce de râpă. Pe 6 decembrie, în plină pandemie, va fi relaxare totală. Avem dezlegare pentru plimbările la secţiile de votare, pentru hramuri şi onomastici, dar şi pentru parangheliile câştigătorilor alegerilor. Şi al treilea mesaj, că „pesede-ul“ dar şi partidele care îl susţin, trebuie să-şi piardă substanţial ponderea în Parlament, până la dispariţia lor, în favoarea liberalilor săi. Preşedintele e convins că noul Parlament va fi mult mai apreciat de către populaţie, dacă în toată mediocritatea lui va domina mediocritatea liberală. Fără să se sinchisească că stă cu talpa pe grumazul Constituţiei, deşi alegerile încă nu au avut loc, preşedintele a precizat că viitorul prim ministru va fi tot Ludovic Orban, indiferent de scor.

După cum pe 26 septembrie, preşedintele l-a invitat pe Nicuşor Dan la Cotroceni, pentru a ne indica pe cine trebuie să-l votăm, mizând pe puterea exemplului personal, tot aşa, acum ni-l indică pe Ludovic Orban. Auzind decizia prezidenţială, liderii USR-PLUS ne anunţă public că nu vor susţine preocuparea lui Klaus Iohannis de a-l reinstala pe Orban ca premier, după alegeri. Pentru USR-PLUS, fixaţia preşedintelui Iohannis, pentru un nou Guvern Orban III , a devenit „irelevantă“. Aceştia îl vor ca premier pe Dacian Cioloş, dacă Iohannis vrea o nouă majoritate în Parlament, Ludovic Orban fiind nedigerabil. Nici măcar liderii PSD nu au reuşit să aibă o astfel de performanţă, aceea de a reacţiona dur la pretenţiile neconstituţionale ale lui Iohannis.

După alegeri, aritmetica arată că PNL nu va reuşi să facă o majoritate în Parlament fără USR-PLUS şi PMP. Mizând în continuare pe nedigerabilul Ludovic Orban, rezultă că Klaus Iohannis mizează, pe următorii patru ani, ca „Guvernul Meu“ să fie, ca şi până acum, un guvern minoritar. Ar fi prea de tot ca în următorii patru ani, România să fie dominată de tandemul format dintr-un „irelevant“ şi un „nedigerabil“. Să fie administrată de un guvern minoritar sau cu susţineri de conjunctură, iar noi să fim tocaţi zilnic cu predici despre „pesedeu“.

Noul Parlament, la fel de slab ca precedentele

Listele candidaţilor pentru noul Parlament sunt afişate. Nu ne rămâne decât să ne înşirăm ca oile la strunga secţiilor de votare, ca să le validăm, aşa cum ni le-au scris liderii partidelor. Parcurgi cu ochii aceste liste şi nu-ţi poţi reprima o nedumerire.

Oare care dintre virtuţile fiecărui candidat au contat mai mult în ochii liderilor, pentru ca aceştia să aibă curajul sau, după caz, tupeul să ne declare că liste mai bune de atât nu se puteau întocmi? Este nedumerirea firească, care ne încearcă atunci, când parcurgând listele, constatăm că în marea lor majoritate numele trecute în zona eligibilă nu ne spun nimic sau mai nimic, veritabile esenţe de mediocritate, care blochează meritocraţia.

Mizând pe reflexul alegătorului, de a aplica ştampila doar pe siglă, liderii partidelor înghesuie sub această siglă toate murăturile din preajma lor, contribuind astfel la scăderea continuă a cotei de încredere în instituţia Parlamentului. Fantezia acestor lideri a fost mai mult decât debordantă. Pe ici, pe colo, prin zona neeligibilă a listelor, este strecurat câte un nume, care chiar sa remarcat prin ceva notabil şi ar merita să acceadă în Parlament.

Dar trebuie să fii conştient că aceste nume reprezintă doar nada de sacrificiu, care să asigure nulităţilor din vârful listei numărul de voturi necesare pentru accesul în Parlament. Înainte de a pune ştampila, pe un astfel de simulacru al democraţiei, te întrebi cu ce se va deosebi noul Parlament, faţă de cel vechi. Te întrebi, câţi dintre noii parlamentari vor migra în următorii patru ani, plecând cu votul tău de la un partid la altul, fără să te întrebe. Promiscuitatea electorală a devenit tradiţie, ridicând cota neîncrederii populaţiei în Parlament, peste pragul de 80%.

În circumstanţele existenţei pandemiei coronavirusului COVID-19, se propagă soluţia introducerii votului prin corespondenţă. România este încă departe de a organiza şi gestiona corespunzător votul prin corespondenţă, în care nu are încredere nici măcar Donald Trump, preşedintele Americii. Votul prin corespondenţă ar constitui o sursă suplimentară de fraudă electorală, cu care liberalii ar putea câştiga alegerile pe care le organizează. Exact ca în perioada interbelică.

Citește știrea

Actualitate

Spitalul de la Leţcani, o “ruină” de peste 13 milioane de euro?

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

Altă ştire tristă: “Zeci de persoane confirmate cu virusul SARS- COV-2 și internate în spitalul mobil de la Lețcani îndură frigul în interiorul containerelor medicale. În cursul zilei de 20 octombrie 2020, în containere s-a înregistrat o temperatură de numai 13 grade Celsius și bolnavii au tremurat de frig. Maricel Popa, fostul președinte al Consiliului Județean Iași, a achiziționat un spital din bani publici cu mari probleme: stațiile de oxigen nu funcționează, instalațiile de climatizare scot un zgomot asurzitor, iar echipamentele par a fi la mâna a doua”. Sursa: www.bzi.ro

Aşadar, după amânări şi amânări, după festivisme greţoase şi mincinoase făcute doar pentru voturi, după cheltuirea a 3,3 milioane de euro din banii nemţenilor, cu ce ne-am ales: cu un spital cu multe probleme, în care amărâţii internaţi cu COVID-19 tremură de frig la orice pană de curent.

Cât despre Secţia ATI, aia extrem de importantă, acolo unde s-ar fi putut salva vieţi ale pacienţilor cu forme grave, lucrurile stau aşa din informaţiile apărute în spaţiul public: ni s-au promis şi am plătit pentru peste 100 de paturi, DSP a avizat 48 de paturi, dar s-a ajuns la doar 24 de paturi pentru că nu funcţionează staţiile de oxigen.

De ce nu funcţionează? Pentru că nu s-a ocupat nimeni de întreţinerea lor în stare de funcţionare. Normal, toţi erau ocupaţi să taie panglici, să se pozeze din toate poziţiile şi să se milogească după voturi.

Penibil? Nu. Normal. De ce normal? Pentru că asta merităm. Lipsa noastră de reacţie ce ne caracterizează încă din anii de dinainte de pandemie, lipsa de coloană vertebrală şi lipsa curajului de a lua atitudine, faptul că am ridicat pupatul în fund al şefilor politici la rang de artă naţională ne-au dat şi ne dau clasa politică pe care o merităm: una plină de lepre şi de ciumaţi, de toate culorile, care ne cheltuie banul public pe spitale în care nu merg staţiile de oxigen, instalaţia de climatizare te asurzeşte când merge şi te transformă în stană de piatră când nu merge. Asta am votat, asta avem şi acum putem muri mulţumiţi că e doar din vina noastră.

Ştiţi ce e şi mai ironic? Că tot din banii noştri şi-au plătit politicienii pozele făcute triumfalist în faţa unui spital care a costat milioane de euro, dar se dovedeşte a fi, iată, o ruină. Am plătit tot, de la cap la coadă, şi apoi i-am şi votat.

Pe final, întreb şi eu public pe “ai mei” politicieni din Neamţ: în “frigiderul” de la Leţcani, la ora aceasta, e vreun nemţean internat? Că 3,3 milioane de euro au dat nemţenii.

Citește știrea

Actualitate

Apel la salvarea identităţii naţionale

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ reputatul profesor universitar şi analist economic, Petrişor Peiu, taxează greşelile Guvernului Orban în combaterea efectelor pandemiei ■ acesta crede că s-a greşit interzicîndu-se românilor pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva, la Iaşi, ceea ce a generat proteste şi îmbrînceli cu forţele de ordine ■

Cunoscutul profesor universitar, Petrişor Peiu, fost secretar de stat în Guvernul Năstase, fost consilier personal al premierului Radu Vasile, a criticat aspru ultimele decizii ale Guvernului Orban de îngrădire a drepturilor religioase ale românilor ortodocşi, în condiţiile în care la Sărbătoarea Sfintei Parascheva, de la Iaşi, din 14 octombrie, nu au putut participa decît credincioşii cu buletin de Iaşi şi în condiţiile în care Guvernul intenţionează să facă acelaşi lucru de Sfîntul Dumitru, la Bucureşti.

Reputatul profesor universitar a taxat pe pagina sa de socializare această mişcare pe care o consideră una greşită şi nedreaptă faţă de Biserica Ortodoxă Română, care pînă acum a respectat regulile sanitare impuse de Guvern, în evitarea răspîndirii noului coronavirus.

„Eu, Cezarule prea-puternic, mă numesc Petru şi nu mă ruşinez cu numele meu. Eu, Cezarule nedrept, sînt român şi nu mă ruşinez cu asta. Şi da, Cezarule prea-sătul, eu sînt ortodox şi nu mă ruşinez cu asta! Dacă este să vorbim de o primă şi mare minune săvîrşită de moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, aceea este adoptarea, la Sinodul de la Iaşi, a mărturisirii de credinţă, Expositio Fidei, întocmită în limba latină de către Petru Movilă.

Această lucrare a reprezentat definirea teologiei ortodoxe pentru mult timp de atunci încolo. Mărturisirea de credinţă scrisă de Petru Movilă a stat la baza păstrării credinţei ortodoxe pentru toate popoarele din Estul Europei şi a întors la biserică credincioşii păcăliţi de o mînă de episcopi. De la căderea Constantinopolului, în 1453, în lumea ortodoxă nu se mai petrecuse un act de o asemenea importanţă. Peste 30 de ani, în 1672, la sinodul de la Ierusalim, se adopta o nouă Confessio, datorată patriarhului Dositei, bazată pe mărturisirea lui Petru Movilă, care opreşte definitiv încercarea pornită prin Chiril Lucaris de a calviniza ortodoxia.

Să nu ne fie ruşine că sîntem români şi ortodocşi! Toţi cei care ne dau lecţii de europenitate şi care se ruşinează cu numele româneşti de Ion, Maria, Gheorghe sau Ioana să nu uite că istoria este rotundă, popoarele cad şi se ridică, ceea ce astăzi le pare lor o victorie definitivă, mîine va fi renaşterea naţiunii noastre ortodoxe. Astăzi trăim şi noi, precum contemporanii lui Vasile Lupu şi ai lui Petru Movilă, un asalt împotriva credinţei ortodoxe. Şi la fel ca şi acum 400 de ani, străinii care vor să ne schimbe credinţa sînt ajutaţi de unii care se ruşinează de numele şi de naţionalitatea lor. Să ne aducem aminte că istoria noastră cuprinde, pe lîngă multe alte momente de glorie, şi luna octombrie 1642, cînd s-a salvat ortodoxia.

Să nu ne fie ruşine că sîntem români şi că ne cheamă Petre sau Florica. Şi noi suntem la fel de buni precum cei cu nume străine şi noi avem acelaşi drept să ne rugăm în ţara noastră, în limba noastră şi în bisericile noastre”, a spus reputatul profesor universitar şi realizator de emisiuni economice la postul central de televiziune „Realitatea Plus”.

Acesta a declarat pentru „Monitorul” că are credinţa că în condiţiile pandemice grele pe care le traversează întreaga Planetă, România ar trebui să fie mai atentă în conservarea propriei identităţi şi ar trebui să aibă mai mult discernămînt atunci cînd ia asemenea decizii, care au dus la proteste şi îmbrînceli ca acele de la Iaşi, din 14 octombrie şi ca acele care se anunţă în Bucureşti, cu ocazia Sfîntului Dimitrie, în condiţiile în care printr-o bună organizare ar fi putut ca lumea să se perinde la sfintele moaşte în linişte, sub supravegherea Jandarmeriei, aşa cum s-a întîmplat şi în alţi ani.

Citește știrea

Trending