Contactează-ne

Actualitate

În cei 5 ani de mandat, Klaus Iohannis a reuşit să introducă şi să practice mccarthy-ismul în România

Știre publicată în urmă cu

în data de

Între practicile lui Klaus Iohannis, din mandatul 2014-2019 şi practicile fostului senator american Joseph McCarthy, din mandatul 1950-1954, există foarte multe asemănări, putând astfel face paralele fără riscul de a greşi. Astăzi, după o lâncedă lună de campanie electorală şi după turul de scrutin din 10 noiembrie, este mai evident ca niciodată, că singurul proiect de ţară care l-a animat pe Klaus Iohannis, a fost scoaterea PSD-ului de la guvernare, desfiinţarea acestui partid şi reideologizarea electoratului de stânga. Scopul final declarat a fost ca istoria să consemneze că, în România, comunismul a fost eradicat de regimul Iohannis şi nu de altcineva. În afară de aceste subiecte, în campanie, Klaus Iohannis nu ne-ar putea vorbi liber despre altceva, dacă nu ar avea notiţe în faţă. La preşedinţii pe care i-a avut România, nu a existat o mai mare lipsă de har politic, ca la Klaus Iohannis. Pe aceste subiecte, Klaus Iohannis a insistat asiduu să inducă opiniei publice convingerea că PSD atentează permanent la independenţa Justiţiei. O Justiţie pe care acest preşedinte a refuzat să vadă că este dominată de protocoalele binomului DNA-SRI, implicată în practici de a-i îndepărta adversarii politici, precum şi în practici abuzive în combaterea aşa-ziselor acte de corupţie. Paralela cu practicile senatorului republican McCarthy, din America anilor 50, ne ajută să înţelegem mecanismele comportamentelor ultimilor preşedinţi români, pentru că Traian Băsescu a fost precursorul lui Klaus Iohannis în facilitarea practicilor, mai sus pomenite. Odată cu preluarea mandatului de preşedinte în 2009, Traian Băsescu, primind transatlantic, pe axa Washington-Londra-Bucureşti, sarcina de a accelera lupta anticorupţie din România, nu a găsit altă soluţie decât a prelua modelul mccartcy-ist de implicare a serviciilor în actul de justiţie, pe baza vestitelor protocoale cu SRI. În 2014, odată cu preluarea mandatului de preşedinte, Klaus Iohannis a simplificat lupta anticorupţie sugerând Justiţiei şi SRI-ului, că orice act de corupţie este patronat de forţele de stânga şi că această corupţie nu poate dispare din România, decât odată cu PSD-ul. Mccarthy-ismul defineşte practici acele practici detestabile, printre care şi lansarea de acuzaţii nefondate sau false, pentru discreditarea adversarului. În anul 1950 se indusese în SUA un acut sentiment de teamă faţă de comunismul practicat în URSS, China şi Coreea de Nord, instalându-se cea de a doua “panică roşie”, după prima panică din anii 1917-1920. Pe lângă altă panică instalată în Statele Unite, aceea vizând o iminentă invazie extraterestră, americanului de rând i s-a indus şi “panica roşie”, ca urmare a suspiciunii crescânde, că mediul guvernamental american este invadat de spioni sovietici. S-au înfiinţat diverse comisii de investigare agresivă, în malaxorul cărora au fost investigaţi, la început funcţionari guvernamentali, extinzându-se apoi în rândul artiştilor, a reprezentanţilor învăţământului public şi a altor categorii, bănuiţi de simpatii de stânga. Senatorul american J. McCarthy a văzut oportunitatea de a se remarca pe valul “panicii roşii” instalate, şi a lansat public o listă cu peste 200 de funcţionari guvernamentali, ca fiind comunişti infiltraţi în structurile de putere ale SUA. Ulterior, după ce consecinţele acestei “vânători de vrăjitoare” au şocat opinia publică, s-a dovedit că lista era o făcătură, care nu avea nici o legătură cu realitatea. Pe baza acestei liste, a fost înfiinţată Comisia Permanentă a Senatului pentru investigaţii, sub conducerea oportunistului senator McCarthy, care a activat între anii 1953- 1954, remarcându-se prin investigaţii publice înverşunate, care au reuşit să şocheze până şi opinia publică internaţională.

Activitatea anticorupţie a DNA, condusă de Kovesi, a fost realizată după modelul Comisiei Permanente a senatului american, condusă de McCarthy

Investigaţiile Comisiei McCarthy s-au realizat pe baza denunţurilor, multe dintre ele anonime, judecăţile fiind realizate pe baza unor probe incomplete, discutabile sau chiar inexistente, procedură după care s-a inspirat şi DNA-ul. Victime ale vânătorii de vrăjitoare mccarthy-iste au fost peste 10.000 de persoane, în cei doi ani de investigaţii. Printre victime, cele mai cunoscute nume au fost actorul Charlie Chaplin, dramaturgul Arthur Miller, fizicianul Robert Oppenheimer, actorul Orson Welles, scriitorul Elia Kazan. Multe dintre persoanele investigate public, şi-au pierdut slujbele, le-au fost ruinate carierele sau au fost private de libertate. Ulterior, multe din verdictele instanţelor au fost anulate, iar legile în baza cărora s- au realizat aceste abuzuri au fost declarate neconstituţionale. Multe concedieri au fost declarate ilegale, persoanele respective fiind reîncadrate. Opinia publică americană a sfârşit prin a blama aceste proceduri ale lui McCarthy. Imediat după înfiinţarea Comisiei senatoriale, scopul acesteia a deraiat de la direcţia iniţială, sub presiunea retoricii publice anticomuniste a senatorului McCarthy. Activitatea Comisiei Permanente a Senatului s-a desfăşurat şi sub egida preşedintelui Truman al Statelor Unite, după un program de investigaţii, conceput de Serviciul FBI,condus de J.E. Hoover. De reţinut, că investigaţiile erau realizate de agenţi FBI. În România, activitatea DNA-ului s-a desfăşurat sub conducerea Laurei Codruţa Kovesi, aflată sub egida preşedintelui Iohannis, după un program de investigaţii, conceput şi parafat prin protocoale, de către SRI, condus de Maior şi generalul Coldea. Implicarea şefului FBI, J.E. Hoover, a depăşit limitele vizând securitatea SUA , manipulând Justiţia şi opinia publică americană prin facilitarea publicării documentelor obţinute din surse secrete, în scopul condamnării unor persoane ţintă, cu sau fără proces. A fost atunci în America perioada justiţiei la televizor, facilitată de faptul că jumătate din americani aveau televizor în casă. În 1953, McCarthy a acuzat de influenţe comuniste Armata SUA, care a declanşat o ripostă mediatică pe măsură, îngrijorând astfel Senatul american. Consecinţa, în 1954 McCarthy a fost dezavuat public de către Senat, fiind marginalizat în aşa măsură, încât a căzut în patima băuturii. A murit în 1957 de ciroză, la vârsta de 47 de ani. Ca urmare a amploarei proiectelor publice, interne şi internaţionale, Preşedintele SUA Truman s-a dezis, susţinând public că “într-o ţară liberă, noi pedepsim oamenii pentru crimele pe care le fac, niciodată însă pentru opiniile pe care le au”. Zicerea lui Truman ar fi trebuit să fie motto-ul mandatului consumat al lui Klaus Iohannis. Paralelismul, între ce s-a întâmplat în SUA în perioada 1950 – 1954 şi ce s-a întâmplat în România în regimul Iohannis, nu poate fi ignorat de către acesta şi liberali. În 5 noiembrie, Klaus Iohannis, însoţit de Ludovic Orban, înscăuna noul ministru la Ministerul de interne, unul din principalele organisme de forţă ale României. Ca şi mentorul său McCarthy în 1953, Klaus Iohannis a acuzat public Ministerul de interne de “influenţele unui PSD comunist” ameninţând că vor exista epurări şi că după depedeserizarea Internelor urmează penelizarea acestora.

Mccarthy – ismul, între politică şi paranoia

În mediile americane, mccarthy-ismul simbolizează un stil de comportament cuprins între paranoia şi frică. Campania paranoică, anticomunistă, a lui McCarthy, s-a concretizat în una dintre cele mai represive perioade din politica americană de până atunci. McCarthy a fost catalogat în 1954, de către prestigiosul politolog al CBS, Eduard Murrow, ca fiind “un om necinstit în cuvântări şi abuziv faţă de cei interogaţi”. Astăzi, în America, în epoca Trump, mccarthy-ismul câştigă teren. Trump face din ce în ce mai multe referiri, la structurile statului, că sunt infiltrate de ideile comuniste. Paradoxal este faptul că exacerbarea mccarthy-ismului, în Statele Unite, a dus la ascensiunea marxismului şi a Partidului Comunist. Astăzi, mccarthy-ismul dezgropat în America şi resuscitat, s-a instalat sub o nouă identitate, aceea a Trump-ismului. Numitorul comun între McCarthy şi Donald Trump este influentul consilier Roy Cohn, care i-a consiliat pe amândoi. Vizitele lui Klaus Iohannis la Donald Trump, se vede că nu au rămas fără urmări, acesta înrolându-se cu cal şi armură în cruciada anticomunistă a lui Trump, care, odată cu şepcuţa, i-a înmânat şi mapa cu indicaţiile consilierului său Cohn, privind viitorul Stângii în România. Klaus Iohannis a ales ca Stânga din România să nu fie europeană, ci să poarte zăbala stângii din America. Ca şi McCarthy în America, Klaus Iohannis vrea să conducă cruciada anticomunistă în România, în condiţiile în care din acest comunism a rămas doar o marotă. Klaus Iohannis îşi croieşte un fals titlu de glorie, propunându-şi să elimine din viaţa românilor orice partid sau idee de stânga, demonizându-le ca fiind comuniste. Dacă totuşi în America, liberalii s-au opus ideilor şi practicilor lui McCarthy, în România, liberalii s-au înhămat să susţină paranoia iohannistă. Ca şi McCarthy, Donald Trump este o personalitate al cărui comportament divagant se manifestă în bătăliile dreptei împotriva valorilor democratice, cum ar fi pluralismul. Klaus Iohannis se declară făţiş duşmanul PSD şi a tuturor acelora care susţin democratic, prin vot, acest partid. Pentru acest preşedinte, singurul partid care contează este PNL. Celelalte partide nu trebuie să depăşească statutul de satelit, iar PSD trebuie să dispară. Retorica fals-anticomunistă a lui Klaus Iohannis, acompaniat de un PNL captiv, nu fac decât să submineze statul de drept. Activităţile reprobabile ale unor lideri PSD ţin de Codul Penal, nu de ideologie. Asta ar trebui să înveţe Klaus Iohannis, dacă vrea neapărat să fie un preşedinte al tuturor românilor.

Advertisement








Trending