Arhivă 2005-2017
Ilinca Stoica, prima în topul tenismenelor sub 14 ani
• pietreanca a cîstigat în 2006 nouã turnee • patru dintre acestea au fost pe plan international, iar la restul a punctat în clasamentul intern
Ilinca Stoica a încheiat o perioadã de bun augur pentru cariera de tenismenã la nivelul junioarelor de sub 14 ani cu o victorie în turneul international de la Bucuresti, care a avut loc sãptãmîna trecutã. Aceasta dupã alte trei victorii la competitii internationale în România, la Bals, si în Bulgaria, la Sofia si Bankia. La toate acestea se mai adaugã alte cinci victorii care i-au adus puncte numai pentru clasamentul românesc, la Piatra Neamt, Bacãu, Mamaia, Bucuresti, Slobozia. Desi intentioneazã sã mai participe la mãcar un turneu în Franta, Cehia sau Elvetia, jucãtoarea legitimatã la Condor Piatra Neamt se poate mîndri cu un parcurs de exceptie. În 2006 a terminat învingãtoare în 9 turnee la care a luat startul, iar finalitatea acestui tur de fortã se vede în clasamentele României si cel al Europei: locul 1 pe plan intern si locul 43 în ierarhia europeanã a jucãtoarelor sub 14 ani. „Vreau sã remarc faptul cã pentru mine este o surprizã ceea ce a fãcut fiica mea în 2006. Victorii frumoase, muncite, gîndite, la adversare care s-au dovedit a fi extrem de motivate si bine pregãtite. A jucat un tenis care a smuls aplauze la Sofia si Bankia, iar acest lucru este cel mai important. Lumea a apreciat-o pentru ceea ce a arãtat pe terenurile pe care a jucat. Vã repet cã este o mare surprizã evolutia ei în acest sezon“, a declarat Romeo Stoica, antrenorul si tatãl Ilincãi Stoica. Tehnicianul a precizat cã eleva sa poate sã realizeze mai mult în anii urmãtori, iar tinta sezonului viitor este participarea la cît mai multe turnee pentru jucãtoare de 16 ani. Intentia este ca Ilinca Stoica sã se obisnuiascã cu duelurile mai tari si mai dificile, dar sã si poatã aduna puncte în clasamentul ITF. Turneul de la Bucuresti a fost unul care a adunat la start mai multe jucãtoare din tãrile vecine României, dar mai ales din Republica Moldova. În finalã, pietreanca a trecut de Raluca Platon, jucãtoare care a ajuns în aceastã fazã în întrecerii dupã ce a jucat si în calificãri. Rezultatul finalei a fost 3-6/6-3/6-3, iar tenismena de la Condor a realizat a II-a revenire consecutivã. Aceasta dupã ce în semifinale a trecut de moldoveanca Ecaterina Vasenina cu 2-6/6-2/6-1. „La meciul din semifinale a avut în fatã o adversarã extrem de dificilã, pe Vasenina, iar dupã setul I m-a sunat sotia, care era cu Ilinca la Bucuresti, si mi-a spus cã moldoveanca joacã perfect. Surpriza a fost imensã dupã urmãtorul telefon, de la finalul întîlnirii, cînd am aflat cã a cîstigat. Eram mut de uimire“, a povestit Romeo Stoica. Victoria din proba de simplu a turneului care a avut loc la Bucuresti a fost completatã si de succesul din proba de dublu. Alãturi de românca Sabina Lupu a format cea mai puternicã pereche a întrecerii, iar victoria din finalã, în fata perechii bulgare Nikol Hristova – Lisa Stornetta, scor 6-4/6-3, nu a mirat pe nimeni. Condor se mai poate mîndri în acest an si cu succese în turneele ITF, ale Corinei Corduneanu. Aceasta se pregãteste acum în Piatra Neamt, dupã o serie de concursuri reusite la Cairo, unde a jucat o finalã si a cîstigat un turneu, ambele de 10.000 de dolari, la Galatina, Italia, (n.r. – victorie în turneu de 25.000 de dolari, dupã ce a jucat în calificãri) si turul III al calificãrilor unui turneu de 145.000 de doalri, la Palermo.

-
Prima pagină5 zile,
Interlopi din Roman, care șantajau patronii unor săli de „păcănele”, condamnați cu executare
-
Prima paginăo săptămână,
Atenție șoferi! E-sigur este funcțional și-n Neamț. Unde vor fi amplasate noile radare
-
Actualitate2 săptămâni,
Podul de la Girov sau “podul cumătrului”? “Prietenii” de la DRDP Iaşi ştiu de ce întrebăm?
-
Prima pagină2 săptămâni,
Zone mirifice din Neamț, calificate în finala competiției Destinația Anului 2025. Votul tău contează!
-
Actualitate2 săptămâni,
„Trebuie să ne facem cunoscuți!”. Neamțul este prezent la cel mai mare târg de turism din lume
-
Prima paginăo săptămână,
Investiție a Guvernului Japoniei și Ministerului Educației. Tehnologii de ultimă generație la Colegiul de Informatică
-
Prima pagină2 săptămâni,
Despre podul reabilitat și prăbușit în „era” Arsene. Cică-i ritm alert pe noul șantier FOTO
-
Actualitate4 zile,
Leii pietreni, salbă de medalii şi la Campionatul Naţional de Ju Jitsu