Arhivă 2005-2017
Idei pentru noua fata europeana a municipiului Roman
Planul de Urbanism General al Romanului va avea un aer mult mai european, dupa ce arhitectul sef al municipiului, Ana Maria Alexe, a participat, la sfîrsitul saptamînii trecute, la un simpozion pe teme de urbanism. Conferinta Nationala „Urban Concept“ face parte din primul program national si international de promovare a proiectelor si oportunitatilor din domeniul imobiliar si de atragere a investitiilor pentru dezvoltare urbana moderna în România. Cea de-a doua editie, cea de anul acesta, a fost organizata la Poiana Brasov, Hotel Piatra Mare, în perioada 29 iunie – 1 iulie 2007 si a reunit arhitecti sefi de municipii si consilii judetene, urbanisti, reprezentanti ai Ministerului Dezvoltarii, manageri din administratia publica locala, firme din domeniul dezvoltarii urbane si domenii auxiliare. Ana Maria Alexe a folosit prilejul pentru a se inspira pentru unele modificari ce vor fi facute la PUG-ul Romanului. „Una dintre ideile principale este aceea ca orasele sa nu se extinda, ci sa utilizeze la maxim zonele existente. În acest sens, s-a pus problema ca fostele zone industriale si care acum sînt abandonate sa fie incluse în PUG, astfel încît sa permita întreprinzatorilor sa le remodeleze. Poate va veni cineva, de exemplu, un investitor, care sa doreasca sa construiasca la Chimie, fosta fabrica de fibre poliamidice, un cartier rezidential. PUG-ul va trebui întocmit astfel încît, daca se vor ivi astfel de situatii, sa necesite cît mai putine modificari“, a declarat arhitectul sef al orasului, Ana Maria Alexe. Reamintim ca PUG-ul Romanului va fi supus dezbaterii publice începînd cu lunile septembrie-octombrie, cînd cetatenii vor avea posibilitatea sa vina cu propriile sugestii. Viceprimarul Neculai Stan a estimat ca, pîna la sfîrsitul anului, PUG-ul va fi realizat. Noul plan urbanistic urmeaza sa fie valabil timp de 5-10 ani, conform reglementarilor legale, ultimul fiind cel din 2001.
-
Actualitate22 de ore,
MARSAT SA Roman
-
Actualitateo săptămână,
Petrocart Piatra Neamț: o tăcere asurzitoare
-
Prima pagină2 săptămâni,
Catalogul electronic. Iată școlile din Neamț care-l vor folosi
-
Actualitateo săptămână,
PNL Neamț și-a anunțat lista de candidați la alegerile parlamentare
-
Actualitate2 săptămâni,
Starea învățământului nemțean la deschiderea noului an școlar (II)
-
Actualitate2 săptămâni,
Ursul împușcat la Borlești era înregistrat cu GPS
-
Prima pagină2 săptămâni,
Demisie surprinzătoare! Senatorul Liviu Brătescu demisionează din PNL, acuzând „cumetrii politice”
-
Eveniment2 săptămâni,
44 de hectare de teren arse în două zile