Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

ICEFS Savinesti ramine cu „bomba“ in curte

Știre publicată în urmă cu

în data de

• „nu este normal ca autoritatile care au atributii in acest domeniu sa nu faca nimic“, sustine prefectul Toader Mocanu

Soarta substantelor toxice depozitate la ICEFS Savinesti ramine, in continuare, incerta. Demersurile facute, pina acum, de catre prefectul Toader Mocanu, la nivelul Ministerului Administratiei si Internelor (MAI), precum si la cel al Apararii Nationale nu au dus suscitat interesul nimanui. Asta chiar si in contextul promisiunilor care i-au fost facute, de curind, cu prilejul unei intilniri organizate la Neptun, cu reprezentantii MAI si ai Ministerului Mediului. O comisie interministeriala urma sa ajunga la Piatra Neamt, dar descinderea a fost, din nou, aminata. „S-a promis deplasarea la Savinesti a unei comisii interministeriale, compusa din specialisti care vor putea da o solutie privind modul in care am putea scapa de aceasta adevarata bomba. Comisia trebuia sa ajunga, deja, in Neamt, dupa ce, saptamina trecuta, s-a deplasat la Baia Mare, unde sint, de asemenea, probleme de mediu. Din discutiile purtate, am inteles ca, la Baia Mare, situatia este mai dificila decit s-au asteptat cei de la Bucuresti, si, in consecinta, mai intirzie citeva zile deplasarea la Piatra Neamt“, a declarat prefectul Toader Mocanu. In acest rastimp, reprezentantul Guvernului in teritoriu s-a apucat sa faca din nou hirtii, sa „inroseasca“ telefoanele, in speranta ca situatia nu se va prelungi la nesfirsit. Acesta a apelat si la AVAS, care a preluat activele ICEFS si care, in mod normal, ar trebui sa gaseasca solutia financiara pentru indepartarea substantelor toxice din curtea unitatii savinestene. „Am transmis la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului – la cabinetul presedintelui Razvan Orosanu – o noua adresa prin care le-am solicitat sa se implice in situatia deseurilor toxice depozitate la Savinesti. M-am saturat sa tot vorbesc asa, in van. Chiar daca avem o colaborare foarte buna cu reprezentantii Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta, generalul Secara promitindu-ne tot sprijinul, nu este normal ca autoritatile care au atributii in acest domeniu sa nu faca nimic“, a subliniat Toader Mocanu. Reamintim ca pe Platforma Savinesti, in depozitul Institutului de Cercetari (ICEFS), se afla depozitata o cantitate de aproximativ 20 de tone de substante toxice, unele rezultate din cercetarile facute, dar cea mai mare cantitate fiind de combustibil de racheta (TG02). Faptul de a avea o cantitate atit de mare de substante toxice pe raza judetului da fiori reci autoritatilor, existind temerea ca s-ar putea produce un dezastru ecologic.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending