Contactează-ne

Actualitate

Iar ne-a lovit ora de vară! Cum ne revenim mai repede

Știre publicată în urmă cu

în data de

Iar ne-a lovit ora de vară! Cum ne revenim mai repede

Iar ne-a lovit ora de vară! Cum ne revenim mai repede. Dacă duminică ai mers mai în reluare, dar nu te-a afectat pentru că nu a trebuit să respecți un program de funcționare, ziua de luni (30 martie) nu a mai fost atât de veselă.

Iar efectele trecerii la ora de vară pot fi chiar periculoase, după cum notează dr. Tudor Ciuhodaru pe pagina sa de Facebook. Printre efectele nocive enumerate de acesta se numără creșterea riscului de infarct și a celui de suicid.

După spusele medicului, riscul de infarct crește cu 5-10%, timp de trei zile după schimbarea orei. Sunt afectate în special persoanele tinere, active profesional. Creşte și riscul suicidar timp de două săptămâni de la modificarea orei, în special la depresivi şi la cei cu vulnerabilități psihoemoționale.

 

Cinci recomandări pentru a depăși mai ușor perioada de tranziție

 

Printre recomandările dr. Ciuhodaru se numără planificarea corespunzătoare a activității, evitarea suprasolicitării datorată stimulentelor nervoase, substanţelor psihoactive sau situaţiilor conflictuale, dar și petrecerea a cât mai mult timp în aer liber.

Nu sunt de ignorat nici alimentația, care e bine să fie bogată în fructe și legume proaspete, și nici sportul, chiar dacă e vorba de o simplă plimbare mai lungă.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement

Trending