Actualitate
Hram la schitul de la Ţibucani

Schitul Ţibucani, înfiinţat în anul 1774, arondat la Mănăstirea Secu, aşezat într-o frumoasă poiană la marginea comunei din Neamţ, a îmbrăcat recent veşminte de sărbătoare. Programul liturgic dedicat hramului a început din ziua precedentă sărbătorii (22 iulie), oficiindu-se seara slujba Privegherii în cinstea Sfintei Mironosiţe cea întocmai cu Apostolii Maria Magdalena – ocrotitoarea lăcaşului monahal. A doua zi, slujba Sfintei şi Dumnezeieşti Liturghii a fost oficiată de către Preacuviosul Părinte Arhimandrit Vichentie Amariei, stareţul Mănăstirii Secu, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. La momentul de sărbătoare au participat credincioşi veniţi din multe zone ale Moldovei, care au înfrumuseţat slujba prin prezenţa lor. La finalul slujbei, Preacuviosul Părinte Stareţ al Mănăstirii Secu a adresat un cuvînt de învăţătură în care a punctat principalele momente din viaţa Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena, cea întocmai cu Apostolii şi semnificaţiile acestei sărbători pentru viaţa duhovnicească a fiecăruia. Totodată, părintele a aşezat cuvînt de heretisire obştii Schitului Ţibucani, oficialităţilor locale, precum şi tuturor ostenitorilor şi binefăcătorilor acestui sfînt lăcaş pentru buna organizare a evenimentului. Obştea schitului l-a felicitat pe Părintele Arhimandrit Vichentie Amariei care, de ziua Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena, a împlinit 27 de ani de păstorire a Mănăstirii Secu (22 iulie 1991).

-
Actualitate2 săptămâni,
„Mazilire” la Apa Serv. Directorul general demis, conducere interimară
-
Actualitateo săptămână,
Accident cu şase victime, doua persoane decedate. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie
-
Actualitate5 zile,
PNL Neamț: ”Incapabilă profesional, preocupată de vendete politice, Florentina Moise trebuie să plece urgent de la conducerea ISJ Neamț”
-
Advertorialo săptămână,
Anunţ
-
Prima pagină6 zile,
O tânără a ajuns la spital după ce a fost mușcată de un bursuc
-
Prima pagină5 zile,
„Îmi place să cred că fac parte din categoria inspectorilor care au onorat funcția, nu funcția i-a onorat”
-
Actualitate6 zile,
Deputatul Laurențiu Leoreanu critică desființarea postului de inspector școlar la disciplina Istorie
-
Actualitate5 zile,
Bilete de tratament alocate de Casa de Pensii Neamț