Contactează-ne

Actualitate

Hram la Biserica Sfîntului Ilie de sub Cetatea Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ lăcaşul este singurul din raza Protopopiatului Tîrgu Neamţ patronat de sfîntul sărbătorit pe 20 iulie

Numeroşi credincioşi de pe malurile Ozanei sînt aşteptaţi pe 20 iulie la slujba de hrămuire de la Biserica Sfîntul Ilie, care este amplasată în zona centrală a oraşului, pe strada Mărăşeşti, nu departe de Policlinică.

Lăcaşul a fost resfinţit în 2014, chiar în ziua hramului, iar la slujba oficiată de Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul au luat parte o mulţime de credincioşi din oraş şi din împrejurimi. S-au încununat astfel amplele lucrări efectuate în ultimii ani sub coordonarea preotului paroh Vasile Ionesi.

Cu binecuvîntarea ÎPS Teofan, sfîntul lăcaş a fost supus unui amplu proces de restaurare şi consolidare între anii 2008-2014. A fost înlocuită tîmplăria, s-au instalat centrale termice de încălzire pe gaz, pardoseala a fost acoperită cu parchet, a fost restaurată catapeteasma, precum şi pictura interioară, grav avariată de fum.

Icoanele împărăteşti au fost argintate şi aurite, iar biserica a fost înzestrată cu multe cărţi de slujbă, veşmite şi obiecte de cult noi. În 2013 a fost schimbat acoperişul cu altul nou, s-a refăcut turnul clopotniţă şi s-au reparat şi zugrăvit pereţii exteriori. Alte lucrări s-au efectuat la casa socială şi sala de mese, fiind amenajată şi o cameră de depunere mortuară modernă, cu pridvor la intrare.

Lăcaşul de cult datează din anul 1837 şi este ctitorie a lui Alexandru Teoharie, un negustor vestit la acea vreme pe meleagurile tîrgnemţene. Biserica a fost ridicată din piatră şi cărămidă, în stilul moldovenesc caracteristic vremii, fiind înzestrată cu o impresionantă catapeteasmă bogat sculptată în lemn de tisă, în stil baroc, poleită cu aur, cu icoane împărăteşti şi candele de argint, cu trei clopote mari turnate în atelierele Mănăstirii Neamţ şi cu obiecte de cult de mare preţ.

Pictura interioară a fost realizată în tehnica frescă de către pictorul Dimitrie Bănică, din Bucureşti, fiind sfinţită la data de 20 iulie 1980. De-a lungul existenţei sale biserica a avut parte şi de evenimente nedorite. Un incendiu izbucnit în primăvara anului 1864, în Săptămîna Paştelui, a mistuit mai multe case aflate pe uliţa bisericii şi s-a extins pînă la acoperişul sfîntului lăcaş, topind clopotele din turnul clopotniţă.

Advertisement








Trending