Arhivă 2005-2017
HCM Roman a pierdut acasã
• HCM Roman – HC Dunãrea Brãila 21 – 24 (9 – 13), în cadrul etapei a XXV-a a Ligii • romascancele mai o singurã sansã, duminicã, 29 aprilie, sã prindã un loc în cupele europene în urmãtorul sezon •
Handbal Club Municipal (HCM) Roman a ratat, joi, 26 aprilie, sansa de a se mentine pe locul al VII-lea în clasament, luînd bãtaie, pe propriul teren, de la echipa HC Dunãrea Brãila. Partida a contat pentru etapa a XXV-a a campionatului Ligii Nationale la handbal feminin si a avut loc în Sala Polivalentã, suporterii umplînd pînã la refuz tribunele. Miza acestei întîlniri a fost, pe lîngã locul mentionat în campionatul intern, accederea grupãrii municipale în cupele europene, pentru al doilea an consecutiv. Echipa pregãtitã de Liviu Paraschiv si profesorul Dan Moisii a intrat pe teren cu gîndul sã obtinã cel putin un punct, numai cã debutul de meci a apartinut oaspetelor. Acestea, probabil mult mai motivate, au dat totul pe teren si s-au distantat la scor, încet dar sigur, intrînd la vestiare, dupã primele 30 de minute ale întîlnirii, cu patru reusite avans. Avînd de recuperat diferenta, fetele de la HCM au cãutat ca în repriza secundã sã-si domine adversarele, dar strategia aleasã a fost dejucatã de brãilence, care au plusat pe tabela electronicã de marcaj ajungînd chiar la sase goluri diferentã, respectiv la scorul de 21 – 14. Cînd au mai fost de disputat circa 15 minute, HCM si-a revenit, iar handbalistele au fost la un pas de a egala. Ghinionul a fãcut ca si de data aceasta, cei doi cavaleri ai fluierului sã intervinã în defavoarea lor, iar unele dintre deciziile acestora au lãsat de dorit. Dupã acest esec, Romanul mai are o sansã sã prindã Cupa Challenge, respectiv sã obtinã cel putin un punct în meciul de duminicã, 29 aprilie, de la Constanta. Acolo, de la ora 11, va avea loc etapa a XXVI-a a Ligii, iar HCM va da piept cu Tomis. Adversara se aflã pe locul al VI-lea în clasament. FOTO: HCM Roman a ratat pãstrarea locului al saptelea în clasament

-
Prima pagină5 zile,
Interlopi din Roman, care șantajau patronii unor săli de „păcănele”, condamnați cu executare
-
Prima paginăo săptămână,
Atenție șoferi! E-sigur este funcțional și-n Neamț. Unde vor fi amplasate noile radare
-
Actualitate2 săptămâni,
Podul de la Girov sau “podul cumătrului”? “Prietenii” de la DRDP Iaşi ştiu de ce întrebăm?
-
Prima pagină2 săptămâni,
Zone mirifice din Neamț, calificate în finala competiției Destinația Anului 2025. Votul tău contează!
-
Actualitate2 săptămâni,
„Trebuie să ne facem cunoscuți!”. Neamțul este prezent la cel mai mare târg de turism din lume
-
Prima paginăo săptămână,
Investiție a Guvernului Japoniei și Ministerului Educației. Tehnologii de ultimă generație la Colegiul de Informatică
-
Actualitate4 zile,
Leii pietreni, salbă de medalii şi la Campionatul Naţional de Ju Jitsu
-
Prima pagină2 săptămâni,
Pași concreți pentru asocierea Primăriei Piatra Neamț cu CSM Ceahlăul