Contactează-ne

Actualitate

HCF Piatra, înfrîntă de studentele din Capitală

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ handbalistele pietrence au pierdut cu 24-26 în faţa echipei Universităţii Bucureşti, CSU Ştiinţa

Handbalistele de la HCF Piatra Neamţ au cedat în deplasarea de la mijlocul săptămînii din Capitală, cu 24-26, în faţa echipei CSU Ştiinţa Bucureşti, într-un meci contînd pentru etapa a 26-a a Diviziei A, Seria A disputat miercuri, 4 aprilie. Gazdele conduceau la două goluri şi la pauză (13-11), dar la succesul final au pus umărul şi arbitrii, prin deciziile luate în momentele cheie ale jocului care au avantajat formaţia bucureşteană. Profesorul Dan Valentin nu a scuzat însă şi ratările pe care elevele sale le-au avut pe parcursul partidei. Gruparea gazdă, susţinută financiar de Universitatea Bucureşti, a urcat după acest succes pe podium, depunîndu-şi neoficial candidatura pentru un loc la barajul de promovare în Liga Naţională. În schimb, echipa pietreană a căzut pe locul 5, dar lupta pentru podium nu este încheiată, în condiţiile în care mai sînt de disputat patru etape. De menţionat că HCF mai are de recuperat şi un joc restanţă (cu CSS Tulcea), în deplasare, astfel încît zestrea de puncte a pietrencelor s-ar putea mări. În celelalte jocuri ale rundei a 26-a s-au înregistrat următoarele scoruri: marţi, 3 aprilie: Gloria Buzău – ACS Şc. 181 SSP Bucureşti 37-28; miercuri, 4 aprilie: Neptun Constanţa – CSS Tulcea 36-27; CSU Tîrgovişte – HC Dinamo 27-39; CSM Bucureşti II – ACS UAIC CNOT Iaşi 37-30; CSA Steaua – ACS Spartac Bucureşti 34-18; HC Activ Plopeni – Danubius Călăraşi (s-a disputat vineri, după închiderea ediţiei); Ştiinţa Bacău – a stat. Clasamentul Diviziei A, Seria A este condus detaşat de Gloria Buzău, cu 72 de puncte, urmată de CSU Neptun Constanţa (63) şi CSU Ştiinţa Bucureşti (55). Pe locul 4 a urcat CSM Bucureşti II (50 de puncte), iar HCF este pe 5 cu un punct mai puţin (49). În runda viitoare, a 27-a, pietrencele vor primi pe teren propriu, pe Gloria Buzău, liderul seriei. Meciul va avea loc miercuri, 25 aprilie, la Sala Polivalentă.

Advertisement








Trending