Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Handbalistii juniori II, turneu semifinal pe propriul teren

Știre publicată în urmă cu

în data de

• elevii antrenorilor Adriana si Rãzvan Caba evolueazã, de astãzi si pînã duminicã, în turneul semifinal ce are loc în Sala Ceahlãul • obiectivul este calificarea la turneul final • si alte echipe nemtene au jucat sau joacã în semifinale •

Sala Ceahlãul va fi, de astãzi si pînã duminicã, gazda grupei I din faza semifinalelor Campionatului National de handbal, categoria juniori II. Alãturi de echipa LPS Piatra Neamt (locul 1-Seria A), vor mai putea fi vãzute la lucru si CSS Galati (locul 2-Seria D), CS Triumf Cãlãrasi (locul 2-Seria B) si CSS Bacãu (locul 1-Seria C). Rãzvan Caba (foto) a trasat elevilor sãi ca obiectiv calificarea la turneul final, desi este constient cã întrecerea a cãrui gazdã este nu va fi una usoarã pentru elevii sãi. „Nu ne putem astepta decît la jocuri dificile în compania unor adversari pe care îi cunoastem foarte putin sau deloc. Avem, însã, încredere cã vom fi printre echipele ce vor juca la turneul final“, a declarat Rãzvan Caba, antrenorul echipei LPS Piatra Neamt. Programul complet al turneului din Sala Ceahlãul este: 4.05.2007 – ora 15: LPS Piatra Neamt – CSS Galati; ora 16.30, CSS Triumf Cãlãrasi – CSS Bacãu; 5.05.2007 – ora 15, CSS Galati – CSS Bacãu, ora 16.30, LPS Piatra Neamt – CSS Triumf Cãlãrasi; 6.05.2007 – ora 09.30, CSS Triumf Cãlãrasi – CSS Galati; ora 12.30, CSS Bacãu – LPS Piatra Neamt. Dacã juniorii II încep abia astãzi faza semifinalã a întrecerii nationale, la junioare I situatia este cu totul alta. Aceasta pentru cã LPS Piatra Neamt (antrenor Luminita Ciocîrlan) si CSS Tîrgu Neamt (antrenor Dan Arnãutu) se aflã de pe 2 mai la Ploiesti, unde are loc turneul II din cadrul fazei semifinale ce se va termina mîine. Dupã primul turneu, care a avut loc la Tîrgu Neamt, echipa lui Arnãutu se afla pe locul 6, în timp ce pietrencele ocupau locul 3. Douã echipe nemtene sînt, deja, calificate la turneele finale ale juniorilor. Sãptãmîna trecutã, LPS Piatra Neamt (juniori I) a fost cea mai bunã echipã a grupei semifinale I, ale cãrei jocuri s-au desfãsurat la Baia Mare, pe locul al doilea calificant terminînd Extrem Baia Mare. LPS Roman va avea o echipã finalã, la junioare III (antrenori Vasilica si Viorel Lazãr), dupã ce acestea au terminat pe locul II în semifinale, la egalitate de puncte (14) cu ocupanta primei pozitii în clasament, LPS Iasi.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending