Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Handbalistii pietreni, primul meci pe propriul teren

Știre publicată în urmă cu

în data de

• duminicã, de la ora 13:30, HCM Piatra Neamt va primi vizita celor de la Universitatea Galati

Handbal Club Municipal Piatra Neamt va juca primul meci pe propriul teren în actuala editie de campionat dupã ce în primele douã a fost nevoitã sã joace în deplasare. Adversarul elevilor antrenorului Stelian Bursuc va fi Universitatea Galati, duminicã de la ora 13:30. De remarcat este faptul cã acum 14 ani echipa promova în prima ligã, dupã o victorie împotriva celor de la Dinamo Brasov, formatie alãturi de care pietrenii îsi cîstigau dreptul de a evolua în esalonul superior. „Am fost si acum 14 ani la echipã si tot functie de antrenor aveam. Eram secund si jucãtor, iar la ultimul meci ne-am bãtut si ne-am dorit sã cîstigm pentru cã jucam cu trofeul pe masã, cum se spune. Erau si emotii pentru cã eram într-un moment important al carierei noastre, dar la final ne-am bucurat“, a declarat Stelian Bursuc, antrenorul principal al echipei HCM Piatra Neamt. Tehnicianul sperã cã elevii sãi sã trateze meciul cu Universitatea Galati cu cea mai mare seriozitate, asa cum se întîmpla în urmã cu 14 ani la ultimul meci acasã în liga a doua. Echipa si-a mai revenit dupã înfrîngerea din runda precedentã de la CSM Adjud, 29-28, dupã ce la pauzã tinerii jucãtori nemteni conduceau cu 18-12. Antrenamentele s-au desfãsurat în Piatra Neamt, iar singura problemã medicalã a fost la pivotul Tiberiu Vintiloiu, care va fi apt de joc la ora meciului. Partida cu Universitatea Galati nu va fi deloc simplã penrtru gazde, avînd în vedere faptul cã echipa de la Dunãre este una din cele trei care nu a fost înfrîntã în aceastã editie. Gãlãtenii au învins în deplasarea din prima etapã, la Universitatea Valahia Tîrgoviste cu 28-27, iar în etapa a doua au trecut de Petrolul Teleajen Lukoil Ploiesti cu 25-21. Programul jocurilor ce vor avea loc în etapa a treia a Diviziei A, Seria Est, este urmãtorul: HC Focsani – CSM Adjud, Stiinta Bacãu – CS H&V Universitatea Pitesti, HC Vaslui – Universitatea Bucovina Suceava, Universitatea Valahia Tîrgoviste – CSM Nitramonia Fãgãras, Petrolul Teleajen Lukoil Ploiesti – HC Muntenia Bucuresti, HCM Piatra Neamt – Universitatea Galati.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending