Hai Covid, Covid

Păi bine, mă musiu, căpcăunu’ necuratului (cât pe ce să-i pronunţ numele în Săptămâna Mare), minge afurisită cu nu ştiu câte pseudopode, cum îţi permiţi tu, netrebnică alcătuire, că fiinţă nu te poţi chema, să te iei de bieţii oameni de peste tot şi să le strici rosturile?

Te strecori prin filtre şi măşti de tot felul, pătrunzi ca un tâlhar de drumul mare în gurile şi nasurile oamenilor şi te lăcomeşti să le iei răsuflarea şi viaţa. De unde atâta pornire pe seminţia omenească de o spurci cu secreţiile tale veninoase şi-i scurtezi viaţa? A cui unealtă diavolească eşti şi cine-ţi plăteşte cei 30 de arginţi doar ca să întorci lumea pe dos?

Ce Dumnezeu câştigi din toată povestea asta? După cât se vede nu eşti şi tu o plăsmuire cu rost, n-ai ochi de văzut şi urechi de auzit, ai picioare, da’ nu le foloseşti şi zbori cu cine ştie ce drone diavoleşti, de nu te aude şi nu te simte nimeni. Iar dacă nu te poţi stăpâni, că doar aşa ai fost sorocit prin cine ştie ce creuzete cu lilieci sau pangolini, du-te dom’le la un ţărm de ocean şi fă-ţi damblaua cu vreo balenă eşuată ori cu vreo ţestoasă cu pungă de plastic pe cap. Că sunt destule.

Parcă nu te-aş condamna dacă-aş şti c-o faci ca să-ţi astâmperi foamea. Da’ să mă ierte Dumnezeu, pare-se că nici gură, nici tub digestiv n-ai, ca orice fiinţă, să guşti şi tu plăcerea unui borş de miel ori a unei salate cu hasmaţuchi, că uite suntem la sărbătoarea Paştelui, pe care ne-ai furat-o şi ne-ai batjocorit-o. Îţi dai seama cum ne-ai zăpăcit, şi pe noi şi pe bieţii noştri diriguitori, de la toate palatele şi vârfurile, de nu mai ştiau cum să împace prescura cu masca şi lumânarea cu răspunderea?

Noroc că i-a luminat Domnul Sfânt şi i-a adus pe-aceeaşi cărare: „Staţi acasă!“. Stăm, că alta ce avem de făcut? Numai că şi cu statul ăsta e o poveste/nepoveste. S-o zicem pe-a dreaptă, românul n-a murit din statul degeaba şi, în general, oamenilor le e mai drag statul decât lucrarea. Da’ asta doar atunci când transpiră altul pentru ei ori li-i plină cămara cu posmagi. Da’ dacă se întâmplă să nu aibă ce să ducă la gură ori să mai bage şi în a celor de lângă ei, slobozesc strânsura de sudalme şi vorbe rele… dar în pască ori drob de miel nu se schimbă.

La urma urmei, că nu auzi şi nu te hrăneşti, nu e treaba mea, să înfuleci cât ţi-oi da eu, da’ curios sunt cum naibii te înmulţeşti?. Prin partenogeneză ori, mai degrabă, prin altoi? Oricum, o faci cu sârg şi spor, de ai împânzit lumea de la un capăt la altul. Şi-ai cam făcut de cap şi gata-gata să dai ditamai omenirea peste cap.

Dar ia seama la vorba mea, viaţă lungă n-ai să ai. Dacă încă nu ţi-a venit de hac mitraliera lu’ domnu’ ministru al sănătăţii de la noi şi nici nenea Trump de peste balta cea mare, tot s-o găsi un glonţ şi pentru tine şi-o să te răpună, piticanie afurisită. Nu te pui tu cu mintea omului. Că atunci când e la ananghie, ştie să facă şi lucruri bune. Şi, mai ales, pentru toţi.

Şi atunci, o să ne plângem eroii şi o să-i cinstim pe cei care binemerită. Pe cei care s-au dovedit ticăloşi, destui, o să-i lăsăm la judecata lui Dumnezeu. Noi o să ne aducem aminte de toate necazurile, o să ne îmbrăţişem fără mască şi o să grăim cu inimă uşoară „Christos a înviat!“.

Că toată nădejdea şi izbăvirea la El sunt.