Politica
Guvernul PSD a luat primăriilor fondurile de cofinanţare a proiectelor europene

Prin intermediul Ministerului de Finanţe şi al Direcţiilor Judeţene de Finanţe Publice, Guvernul de iresponsabili condus de Mihai Tudose a lăsat majoritatea primăriilor din ţară fără banii destinaţi cofinanţării proiectelor europene.
UAT-urile care la finele anului 2017 aveau excedent bugetar cu destinaţie pentru cofinanţarea proiectelor din fonduri europene au rămas fără aceşti bani, punând în pericol implementarea proiectelor.
Multe din primăriile din ţară au deja contractele de finanţare semnate, au fost emise ordinele de începere a lucrărilor, iar conturile din trezorerie au fost golite de administraţiile financiare fără să se ţină seama de amendamentul făcut la Legea bugetului pe 2018, care prevede expres că aceşti bani nu pot fi luaţi din cont la sfârşitul anului 2017.
În această situaţie se află şi comuna Bicazu Ardelean, din judeţul Neamţ, în mod total injust nu i-au fost alocate sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor şi mai mult decât atât, la sfârşitul anului 2017 i-a fost luat din cont excedentul bugetar în valoare de 3,1 milioane lei, ce era prevăzut pentru cofinanţarea proiectelor europene.
Localitatea Bicazu Ardelean are depuse 4 proiecte finanţate din fonduri europene în valoare totală de 20,2 milioane lei, care cuprind modernizarea infrastructurii rutiere, construire de grădiniţe, înfiinţarea unei staţii de epurare şi modernizarea căminului cultural. Dorinţa Guvernului PSD de a aduna cât mai mulţi bani la început de an nu are limite şi nu ţine cont de nimic, situaţii similare fiind în toată ţara, iar aceste proiecte sunt în pericol de a nu fi implementate.
Solicit premierului Mihai Tudose intervenţia de urgenţă pe acest subiect şi găsirea unei soluţii prin care primăriile să-şi primească înapoi excedentul bugetar cu destinaţia cofinanţării proiectelor europene.
Senator PNL, Eugen ŢAPU-NAZARE

-
Prima pagină5 zile,
Interlopi din Roman, care șantajau patronii unor săli de „păcănele”, condamnați cu executare
-
Prima paginăo săptămână,
Atenție șoferi! E-sigur este funcțional și-n Neamț. Unde vor fi amplasate noile radare
-
Actualitate2 săptămâni,
Podul de la Girov sau “podul cumătrului”? “Prietenii” de la DRDP Iaşi ştiu de ce întrebăm?
-
Prima pagină2 săptămâni,
Zone mirifice din Neamț, calificate în finala competiției Destinația Anului 2025. Votul tău contează!
-
Actualitate2 săptămâni,
„Trebuie să ne facem cunoscuți!”. Neamțul este prezent la cel mai mare târg de turism din lume
-
Prima pagină2 săptămâni,
Investiție a Guvernului Japoniei și Ministerului Educației. Tehnologii de ultimă generație la Colegiul de Informatică
-
Actualitate4 zile,
Leii pietreni, salbă de medalii şi la Campionatul Naţional de Ju Jitsu
-
Prima pagină2 săptămâni,
Pași concreți pentru asocierea Primăriei Piatra Neamț cu CSM Ceahlăul