Actualitate
„Guvernul PNL sprijină IMM-urile și susține economia prin investiții masive”
■ afirmă deputatul Mugur Cozmanciuc, preşedintele PNL Neamţ
Deputatul Mugur Cozmanciuc, preşedintele PNL Neamţ, a transmis recent un comunicat de presă în care afirmă că Guvernul PNL sprijină IMM-urile şi susţine economia prin investiţii masive.
„Susținerea IMM-urilor este una dintre prioritățile Guvernului liberal. Un program pentru sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii este IMM Invest, care se dovedește un program de succes.
La aproape două luni de la startul programului IMM Invest, numărul creditelor aprobate este de 11.589, iar volumul finanțării garantate este de 10,2 miliarde de lei, adică 2/3 din suma de 15 miliarde de lei pe care statul o garantează în cadrul programului. Această sumă înseamnă o creștere a creditului bancar către companii de 34 de ori peste media lunară a creditelor acordate în ultimul deceniu.
Totodată, aș vrea să anunță că pe lângă IMM INVEST, Guvernul PNL continuă să sprijine întreprinderile mici și mijlocii prin măsuri din programul „Reclădim România”:
- IMM Leasing – IMM-urile vor putea apela la soluția finanțării achizițiilor de echipamente IT și utilaje prin intermediul societăților financiare non-bancare. Potrivit proiectului de OUG, avansul pentru o astfel finanțare pentru IMM este zero, valoarea maximă a finanțării este 5 milioane de lei de beneficiar, fiind garantate achiziții de echipamente IT și utilaje.
- Granturi de sprijin pentru microîntreprinderi – 2.000 de euro – Guvernul asigură capitalul de lucru pentru categoriile de cheltuieli necesare relansării activității microîntreprinderilor. Schema este în valoare de 100 milioane de euro – 85 milioane de euro din fonduri europene nerambursabile și 15 milioane de euro cofinanțare de la bugetul statului. Valoarea micro – grantului e de 2.000 de euro. Se acordă o singură dată, iar cofinanțarea din partea beneficiarului este zero.
3. Granturi pentru investiții și reconversia economică a IMM-urilor. Valoarea granturilor este între 50.000 și 200.000 de euro. Plafonul schemei este de 550.000.000 euro, din care 71.740.000 de euro sunt cofinanțare proprie asigurată de beneficiari.
4. Capital de lucru pentru repornirea activităților economice pentru IMM-uri: : Guvernul PNL alocă un buget de 350 de milioane de euro pentru granturi pentru sprijinul firmelor din domeniile HoReCa, turism, transporturi, evenimente. Valoarea unui grant este de maximum 125.000 de euro.
Pe lângă susținerea IMM-urilor, Guvernul PNL susține masiv investițiile pentru relansarea economiei. În primele 6 luni ale acestui an, guvernarea liberală a alocat investițiilor 16,1 miliarde de lei, de peste 2,5 ori mai mult decât a făcut-o Guvernul PSD în primele 6 luni de guvernare. Totodată, cele 16,1 miliarde de lei alocate de guvernarea liberală investițiilor în prima jumătate a acestui an depășește suma investițiilor pesediste din primele jumătăți ale lui 2017 și 2018 – doar 15 miliarde de lei”, se precizează în comunicatul de presă emis de deputatul Mugur Cozmanciuc, președintele PNL Neamț.
Lasă un răspuns
-
Actualitate3 zile,
MARSAT SA Roman
-
Actualitate2 săptămâni,
”Lebăda neagră” Călin Georgescu își adjudecă județul Neamț
-
Actualitate2 săptămâni,
Cine a câștigat alegerile prezidențiale la Roman
-
Actualitate2 săptămâni,
Proiect european în valoare de 1,5 milioane de euro
-
Prima paginăo săptămână,
Îngrijorări majore în sistemul de Sănătate
-
Prima pagină2 săptămâni,
Cultura Cucuteni, cea mai importantă civilizaţie preistorică europeană. Simpozion internațional la Piatra-Neamț
-
Actualitate2 săptămâni,
Alegeri prezidențiale 2024: Ghid complet pentru votanți
-
Prima pagină2 săptămâni,
Elena Lasconi pare să-i fi spulberat visurile prezidențiale ale lui Mircea Ciolacu
VLAD
15 iulie 2020 at 4:23 PM
,, Mincinosul ar trebui să țină cont că pentru a fi crezut nu trebuie să spună decât minciunile necesare.”
– Italo Svevo