Georgescu, interzis la candidatură. E cumătrie sau priveghi?

CCR, bine că nu am scris greşit cu P, a decis: Călin Georgescu nu poate candida.

Unii jubilează, sau poate juisează, ca să cităm din Simion cel degrabă jupuitor de BEC, alţii plâng de se rupe cămeşa de pe ei după democraţia pe care nu ştiu dacă au practicat-o/înţeles-o vreodată, dar acum “sigur” le pare rău după ea.

Eu nici nu plâng, nici nu jubilez. E cam ca atunci când mănânci bătaie. De la Potra de exemplu, că am înţeles că el chema lumea în stradă cu furci şi topoare.

Apropos de bătaie, dacă ar fi prima dată când o iei, ai plânge, dacă ar fi ultima dată, te-ai bucura.

Dar sigur nu e nici prima nici ultima dată, că la bătăi şi mineriade suntem “maşteri”. Cu educaţia stăm mai prost.

Revenind la întrebarea din titlu: Georgescu lăsat fără candidatură, e motiv de cumătrie/bucurie sau de priveghi/bocet de jale?

Eu zic că nici de una, nici de alta.

Explic cât pot de simplu: Georgescu nu e Georgescu, aşa cum oamenii n-au ajuns pe lună.

Pentru cine nu a înţeles, deşi am explicat “ezact” ca noul guru al politicii mioritice, îmi amintesc doar atât: când a venit la emisiune, cineva care venise cu el m-a întrebat, aşa într-o doară, la umila mea părere că nu cred că va ajunge/apuca să fie viitorul preşedinte: dar altcineva pe modelul lui?

Eu am înţeles atunci, poate greşit, că Georgescu are pe unii în spate care, la o adică, îl pot schimba. Alegând acelaşi model, evident, doar manechinul schimbat.

Cine era/este în spatele lui Călin, file de poveste electorală?

Încă aştept/încerc să aflu.

Între timp pe lângă Georgescu am văzut că mişună mercenari cu multe arme sub podea, lângă grămezi de “euroi” la fel de bine îngropaţi.

Plus vreo doi-trei zăbăuci care se cred nepoţii lui Vlad Ţepeş şi sună la ambasada Rusiei ori de câte ori vor să o pună de vreo lovitură de stat. Sau când li se taie maioneza şi nu ştiu cum să o dreagă.

Deci, luând în considerare doar aceste “mici” aspecte, e clar că nu am de ce să bocesc şi e clar, pentru mine, că nu e priveghiul democraţiei pentru că nu poate candida Georgescu.

Dar nici de cumătrie nu e. Asta măcar pentru că interzicerea unei candidaturi – restrângerea unui drept – seamănă mai mult a avort decât a naştere a democraţiei.

Iar dacă azi s-a putut interzice pentru cineva acuzat de legături prea strânse cu mercenarii şi rusofilii, mâine e posibil să se poată pentru oricine.

Deci nici motiv să jubilez/juisez nu consider că am.

Bine, nici motiv să vă plictisesc cu această scriitură nu prea cred că aveam.

Doar că mă tot sâcâie de ceva timp două întrebări.

1. Cum de s-a ajuns să fie posibilă o candidatură a unuia ca Georgescu şi cum de a putut unul ca el să obţină aşa de multe voturi?
2. Dacă nu poate candida “alde” Georgescu, chiar suntem condamnaţi să îi votăm tot pe ăia de au distrus această ţară din ’89 încoace?

N-am răspunsuri, doar întrebări şi o convingere: dacă democraţia e dictatura majorităţii, noi avem de făcut, de ceva timp, o ingrată alegere – votăm cu hoţii sau cu “idioţii utili”?!

Că din păcate am impresia că doar din aceste tabere se vor alege în mai majorităţile.