Contactează-ne

Actualitate

George Lazăr, preşedintele PNL Neamţ, după participarea la Forumul Montan: “Le mulțumesc că păstrează tradiția vieții de la munte pentru generațiile care ne urmează”

Știre publicată în urmă cu

în data de

George Lazăr, preşedintele PNL Neamţ, a formulat o declaraţie publică, după participarea la Forumul Montan din România, o manifestare ce a avut scopul de a reuni producătorii din zona de munte, inclusiv din Neamţ, la aceeaşi masă fiind fermieri, antrepenori şi decidenţi politic care au încercat să schiţeze o strategie pentru a creşte nivelul de trai al muntenilor.

“Forumul Montan din România a fost o ocazie de a reuni producătorii zonei montane din Neamț, fermieri, antreprenori şi decidenți politici pentru a găsi o strategie în vederea creşterii nivelului de trai al locuitorilor din zonele montane, prin îmbinarea îndeletnicirilor tradiționale ale nemțenilor cu tendințele de modernizare ale turismului montan.

🤝 Inițiativa acestei întâlniri i-a aparținut domnului primar al comunei Fărcaşa,  unde a şi avut loc evenimentul, Tifui Dumitru Bogdan.

Îi mulțumesc pe această cale pentru invitație şi apreciez interesul pe care îl arată pentru dezvoltarea zonelor montane, fiind unul dintre cei mai tineri şi mai ambițioşi primari ai județului Neamț.

Alături de mine a fost domnul senator Eugen Țapu-Nazare, preşedintele Comisiei Parlamentare de Antreprenoriat şi Turism şi am avut plăcerea să-i reîntâlnim pe mulți dintre colegii noştri primari, printre care Dumitru Coroamă, primarul comunei Ceahlău, doamna Ana Bustihan, primar al comunei Grințieş  primarul comunei Tazlău, Ioan Nechita, primarul de la Tarcău, Dan Fîrtală şi primarul comunei Pângărați, Petronel Mancas.

👨‍🌾 A fost o întâlnire benefică cu producătorii locali, oameni de afaceri şi gospodarii din zona de munte care ne-au povestit despre dificultățile cu care se confruntă.

🌄 Viața la munte nu a fost niciodată uşoară, însă are o frumusețe aparte, care a atras întotdeauna turistul, dornic să traiască autentic experiența de aici.

Producătorii agricoli şi crescătorii de animale pregătesc cele mai gustoase şi sănătoase produse, însă, deşi preocupările tradiționale ale muntenilor rămân sectorul agricol şi creşterea animalelor, trebuie să urmărim cu atenție nevoile turismului modern, astfel încât să readucem zona montană la potențialul turistic pe care îl merită.

🔛 Este foarte important să existe o cooperare permanentă între factorii de decizie şi cei de acțiune ai judeţului Neamț, pentru a consolida economia din această regiune şi a facilita dezvoltarea zonei montane.

Fără doar şi poate, trebuie să venim în sprijinul locuitorilor din zona de munte şi să creştem interesul turiştilor pentru călătoriile montane, produsele tradiționale şi unicitatea peisajelor nemțene.

Agroturismul este una dintre soluții. Să aducem turiştii în sânul activității montane şi să le prezentăm farmecul locului în mod autentic.

🏕 Obiectivul nostru, al tuturor, este o comunitate prosperă, energică, care să atragă vizitatorii dornici să descopere bucuria de a trăi în mijlocul muntelui şi în acelaşi timp să redăm locuitorilor zonelor montane pârghiile de a trăi şi a produce în cele mai bune condiții cu putință.

🙏 Mă bucur că am luat parte la acest eveniment frumos organizat, care a adus în fața noastră unele dintre cele mai selecte produse ale antreprenorilor montani.

Îi felicit pe toți producătorii locali pentru activitatea deosebită şi le mulțumesc că păstrează tradiția vieții de la munte pentru generațiile care ne urmează.

Vă asigur că puteți conta pe sprijinul meu oricând şi că susțin, ca nemțean născut şi crescut aici, dezvoltarea zonei montane şi readucerea frumuseții din Munții Neamțului în atenția turiştilor de pretutindeni”, a declarat George Lazăr, preşedintele PNL Neamţ.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending