Actualitate
Generalul Ioan Niţică, condus pe ultimul drum
■ înmormântarea a avut loc duminică, 2 august ■ corpul neînsufleţit a fost depus la capela Bisericii Adormirea Maicii Domnului Vânători din Piatra Neamţ ■ rudele şi apropiaţii l-au condus pe ultimul drum ■ “exigent, direct, luptător, vertical, generos, dârz, demn, un om care şi-a venerat mama şi şi-a iubit familia”, aşa l-au caracterizat camarazii săi ■
Generalul de brigadă Ioan Niţică, comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Petrodava al judeţului Neamţ, a fost condus pe ultimul drum, duminică, 2 august. După ce trista veste a decesului fulgerător al şefului salvatorilor nemţeni a îndurerat comunitatea vineri seara, 31 iulie, corpul neînsufleţit a fost depus la capela Bisericii Adormirea Maicii Domnului Vânători din Piatra Neamţ, iar sluba de înmormântare a debutat în jurul orei 12.
Camarazii generalului doborât de o boală necruţătoare, leucemie, au transmis un emoţionant mesaj de adio: „36 de ani, 11 luni şi 7 zile în slujba Patriei! Vineri, 31 iulie 2020, comandantul nostru, generalul de brigadă Ioan Niţică, a plecat să ne vegheze de lângă stele. A fost primul comandant al instituţiei nou create în anul 2004, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Petrodava al judeţului Neamţ, instituţie care după 15 ani de existenţă, se apropie de obiectivul setat de leaderul său: vreau sa fim cea mai bună instituţie din judeţ!
Generalul Ioan Niţică a avut o sete de cunoaştere cum rar întâlneşti, fiind preocupat în mod continuu de autoperfecţionare. A croit această instituţie după principiile sale de viaţă, după felul său de a fi, solicitând în mod constant îmbunătăţirea calităţii serviciilor pe care ISU Neamţ le oferă cetăţenilor judeţului, neabdicând nici un moment de la principiul corectitudinii.
Exigent, direct, luptător, vertical, generos, dârz, demn, un om care şi-a venerat mama şi şi-a iubit familia, generalul nostru a reuşit să impună modestia şi discreţia care îl caracterizau inclusiv pentru ziua de astăzi. Dedicat trup şi suflet meseriei, a reuşit să imprime această atitudine şi organizaţiei, solicitându-ne să punem în permanenţă pe primul plan CETĂȚEANUL şi obligaţia noastră de a-i asigura securitatea în domeniul situaţiilor de urgenţă.
Generalul a fost un patriot. DA, a iubit ţara aceasta. Când vorbea despre simbolurile naţionale, despre drapel, imn sau ziua naţională, simţeai cum se înflăcărează şi aproape îi tremură vocea. L-aţi auzit rostind jurământul militar în faţa formaţiei? Jurământul nu era o simplă enumerare de cuvinte. Generalul trăia acest jurământ şi transmitea emoţia când îl rostea pentru că, din momentul în care dânsul l-a depus, nu a făcut altceva decât să se conformeze: Jur credinţă patriei mele, România! Jur să-mi apăr ţara, chiar cu preţul vieţii! Jur să respect constituţia, legile ţării şi regulamentele militare! Aşa să-mi ajute Dumnezeu! Acesta a fost generalul de brigadă Ioan Niţică. A fost întruchiparea jurământului militar!
Domnul general de brigadă Niţică Ioan s-a născut la data de 18 septembrie 1961, în municipiul Piatra Neamţ, urmând cursurile claselor I-VIII în oraşul natal.
Studii
- în anul 1980 a absolvit Liceul militar ”Ştefan cel Mare”din Câmpulung Moldovenesc;
- în anul 1983 a absolvit Şcoala Militară de ofiţeri activi de transmisiuni Sibiu;
- în anul 1993 a absolvit Facultatea Arme –Secţia Apărare Civilă din cadrul Academiei de Înalte Studii Militare Bucureşti;
- în anul 2004 a absolvit cursurile de Master la Facultatea de Comunicare şi Relaţii publice din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative;
- în anul 2013 a obţinut titlul de doctor în domeniul Știinţelor Militare şi Informaţii la Universitatea Naţională de Apărare ”Carol I” Bucureşti;
Funcţii ocupate:
- 1983-1990 – comandant de pluton la Centrul de Instruire al Apărării Civile;
- 1990-1993 – ofiţer III la Statul Major al Apărării Civile din Bucureşti;
- 1993-1996 – şef de stat major la Comandamentul Militar Judeţean de Apărare Civilă Neamţ;
- 1996-2004 – inspector şef al Inspectoratului de Protecţie Civilă Neamţ;
- 2004-2020 – inspector şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ” Petrodava” al judeţului Neamţ.
Grade:
- locotenent – 23.08.1983
- locotenent major – 23.08.1987
- căpitan – 31.08.1992
- maior – 31.07.1997
- locotenent-colonel – 01.12.2001
- colonel – 01.08.2006
- general de brigadă cu o stea – 29.11.2018
Decoraţii:
- Medalia ”Meritul Militar” clasa II – 1989
- Ordinul ”Meritul Militar” clasa III – 1998
- Ordinul ”Bărbăţie şi credinţă în grad de cavaler” – 2006
- Semnul Onorific în serviciul Patriei pentru ofiţeri pentru 25 de activitate şi rezultate meritorii în îndeplinirea atribuţiei şi pregătirea profesional”.
-
Actualitate19 ore,
MARSAT SA Roman
-
Actualitate2 săptămâni,
”Lebăda neagră” Călin Georgescu își adjudecă județul Neamț
-
Actualitate2 săptămâni,
Cine a câștigat alegerile prezidențiale la Roman
-
Actualitate2 săptămâni,
Proiect european în valoare de 1,5 milioane de euro
-
Prima paginăo săptămână,
Îngrijorări majore în sistemul de Sănătate
-
Actualitate2 săptămâni,
Alegeri prezidențiale 2024: Ghid complet pentru votanți
-
Prima pagină2 săptămâni,
Cultura Cucuteni, cea mai importantă civilizaţie preistorică europeană. Simpozion internațional la Piatra-Neamț
-
Prima pagină2 săptămâni,
Elena Lasconi pare să-i fi spulberat visurile prezidențiale ale lui Mircea Ciolacu