Contactează-ne

Actualitate

Gemenele înjunghiate, detalii în şocantul caz

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ judecătorii au motivat privarea de libertate a inculpatului ■ s-a apreciat că acesta a acţionat cu o „ferocitate ieşită din comun“ asupra membrilor familiei ■ a fost nesocotită total starea de vulnerabilitate a celor două gemene ■ la audieri inculpatul a susţinut că „mintea i-a fost întunecată“ din cauza problemelor personale, dar şi a celor de serviciu ■ există indicii că agresorul ar fi încercat să-şi ia viaţa după grozăvie ■

Magistraţii din cadrul Tribunalului Neamţ au dispus privarea de libertate a romaşcanului care şi-a ucis o fetiţă de două luni şi jumătate şi a băbat-o în spital pe sora geamănă şi pe mama acestora.

În sarcina lui Nicolae Damian, de 40 de ani, din Roman, a fost reţinută o infracţiune de omor calificat şi două infracţiuni de tentativă la această faptă. Judecătorii şi-a motivat hotărîrea şi au apreciat acţiunea inculpatului ca fiind de o ferocitate ieşită din comun în condiţiile în care fiicele gemene erau vulnerabile.

„Prin modalitatea de a acţiona, intensitatea loviturilor aplicate, zonele vizate şi obiectul vulnerant folosit (un cuţit), inculpatul a urmărit în mod direct – producerea morţii victimelor, acţionînd cu o ferocitate ieşită din comun asupra propriilor membri de familie, nesocotind total starea de vulnerabilitate evidentă a celor două fiice gemene de aproximativ 3 luni.

Prin acţiunea sa, inculpatul a provocat un sentiment de oroare în rîndul opiniei publice, marcate de modalitatea de săvârşire a faptelor şi de circumstanţele vizînd persoanele vătămate. Actele de violenţă comise de inculpat au vizat valori sociale supreme – viaţa – respectiv dreptul inviolabil la viaţă, la integritatea fizică, psihică şi materială a oricărei fiinţe umane, astfel încît nimic nu justifică săvîrşirea unor fapte neîndoielnic de o gravitate extremă“, conform Tribunalului Neamţ.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi, evaluînd şi gravitatea infracţiunilor pentru care este cercetat penal inculpatul, modul şi circumstanţele în care se presupune că au fost săvîrşite faptele, reacţia publică deosebită declanşată datorită faptelor presupus a fi comise, starea de nesiguranţă care ar putea fi generată de punerea sa în libertate a constat că privarea de libertate a inculpatului, în această fază a procesului penal, este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, care este actual şi real.

Inculpatul nu are antecedente penale, însă, raportat la gravitatea infracţiunilor de care este bănuit acesta, lipsa antecedentelor nu este un motiv suficient pentru lăsarea sa în libertate.

„Lăsarea în libertate a inculpatului ar fi de natură a acredita ideea că justiţia nu a acţionat suficient de ferm împotriva unei manifestări infracţionale de această natură şi de un accentuat pericol social, care au vizat viaţa a trei persoane, membri de familie ai inculpatului“, conform aceluiaşi document.

Regrete tardive

În urma atacului inculpatului, una din gemenele de două luni şi jumătate a murit, una e în stare gravă, intubată, la o clinică din Iaşi, iar mama acestora, de 34 de ani, este internată în Spitalul Roman. La instanţă inculpatul a spus că „nu doreşte să dea declaraţie la momentul actual, întrucît nu îşi găseşte cuvintele, însă îi pare rău că s-a ajuns aici şi de cum s-a ajuns aici“, se arată în încheierea de şedinţă a Tribunalului.

Imediat după agresiunea din zorii zilei de 6 noiembrie, la Parchet, Damian nu a putut fi audiat, fiind în stare de şoc, ulterior declarînd că îşi aminteşte doar momentul atacului asupra soţiei, susţinînd că nu rememorează să le fi agresat pe cele două fiice gemene. Mai apoi amintirile i s-au mai aşezat şi a declarat că mintea i-a fost întunecată de problemele personale şi cele de serviciu.

„Agresorul a fost audiat, acesta a recunoscut săvîrşirea faptelor declarînd, nuanţat, modalitatea în care s-a derulat tot acest întreg eveniment invocînd faptul, şi aici citez din declaraţia lui că «mintea i-a fost întunecată, asupra lui s-au acumulat mai multe presiuni psihice generate de soţie, soacră şi cumnată, precum şi probleme legate de serviciu»“, a declarat procurorul Marius Ianuş pentru presa centrală.

Femeia are multiple leziuni, una dintre acestea fiind pe faţă, spre gît şi carotidă, zonă considerată vitală şi de natură de a fi luată în considerare comiterea unui atentat la viaţă. În ceea ce priveşte starea fetiţei care a supravieţuit, ea este foarte gravă, fiind ventilată mecanic.

Pentru că şi agresorul prezenta urme de violenţă se ia în calcul ipoteza conform căreia ar fi încercat să se sinucidă după atac, dar cu el a fost mai „milos“ decît în cazul soţiei şi a fiicelor. Va fi expertizat medico-legal, pentru a se stabili dacă în momentul atacului avea reprezentarea faptei sale. Dacă răspunde penal şi va fi găsit vinovat, el riscă cea mai grea sancţiune din legislaţia penală, detenţia pe viaţă.

Crima a avut loc sîmbătă dimineaţa, după ora 08.00, într-un apartament din oraşul Roman. În urma unui conflict spontan, Nicolae Damian şi-a atacat soţia cu cuţitul, rănind-o. Femeia a reuşit să fugă pe casa scării cu fiul ei de 9 ani, căruia îi spusese să strige după ajutor. Acuzatul a ieşit după ea, apoi s-a întors în apartament unde s-a baricadat, anchetatorii fiind nevoiţi să spargă uşa. Nu a opus rezistenţă, iar într-o cameră au fost descoperite fiicele, care fuseseră înjunghiate după fuga mamei cu cel mai mare dintre copii.

Citește știrea
Un comentariu

Un comentariu

  1. Plescan Valy Rafael

    9 noiembrie 2021 at 6:51 AM

    La puscarie pe viață animal înputit

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Necazuri de la vînt

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ rafalele au lăsat fără energie electrică cîteva mii de consumatori ■ din cauza vîntului şi salvamontiştii au avut probleme, o antenă fiind doborîtă ■

Avertizările cod galben şi portocaliu de vînt puternic s-au adeverit, iar rafalele au făcut pagube în seara de 17 ianuarie 2022.

Localităţile Dumbrava, Urecheni, Păstrăveni, Rădeni, Ţibucani, Ţibucanii de jos, Lunca Moldovei, Davideni şi Podoleni au fost afectate din punct de vedere al alimentării cu energie electrică.

În jurul orei 22:00 un număr de 4.510 de consumatori nu erau alimentaţi cu energie electrică. Ieri, 18 ianuarie, localitatea Dumbrava era afectată, iar 43 de consumatori nu aveau curent electric, lucrîndu-se pentru remedierea defecţiunilor.

Salvamontiştii nemţeni au avut de lucru în week-end. Necazuri au fost atît din pricina vîntului puternic, care a bătut cu rafale de peste 130 de km/h distrugînd echipamentul de comunicare, dar au fost multe alte intervenţii pe pîrtia de la Durău.

„Sfîrşit de săptămînă extrem de aglomerat şi plin de evenimente în Ceahlău. Salvatorii montani au asigurat permanenţa atît în Baza Dochia unde au avut de înfruntat o furtună a cărei intensitate a depăşit 130 km /h ce a distrus echipamentul de comunicaţii, care asigura derularea operaţiunilor noastre pe o rază de 100 de kilometri în jurul Vîrfului Toaca.

În cursul zilei de 17 ianuarie 2022, o ehipă operativă a reuşit să repoziţioneze echipamentele şi să restabilească legăturile radio“, se arată într-un comunicat al Serviciului Salvamont Neamţ.

Pîrtia de la Durău a fost plină de turişti, care nu au putut rata un sfîrşit de săptămînă la schi sau săniuş. Cei mai mulţi s-au bucurat de zăpadă, însă unii au suferit accidente, fiind nouă la număr.

„Din păcate, unii turişti nu înţeleg că viteza exagerată în coborîre şi faptul că plasele de protecţie nu-ţi garantează o siguranţă totală. Ele sînt instalate, la fel ca parapeţii de pe şosele, în scopul reducerii efectelor unui impact cu mediul exterior pistelor.

Rezultatul a constat în nouă intervenţii din care cinci grave , persoanele în cauză suferind comoţie cerebrală, traumatism cranio-crebral, fractură deschise, fractură cominutivă şi ruptură de ligamente încrucişate. Răniţii au fost predaţi serviciului SMURD şi Serviciului Judeţean de Ambulanţă Neamţ“, a mai anunţat Salvamont.

Citește știrea

Actualitate

Hoţi fără Dumnezeu! Au vrut să prade două biserici

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ un major şi un minor au intrat să fure în două biserici, în sediul unei firme şi în două locuinţe ■ la ultima dintre case au fost prinşi în flagrant, dar au reuşit să fugă ■ în scurt timp au fost identificaţi şi încătuşaţi ■

Un minor şi un major au făcut un adevărat tur de forţă într-o singură noapte, încercînd, iar în unele cazuri chiar au reuşit, să prade nu mai puţin de cinci obiective între care două biserici, două locuinţe particulare şi un bar.

În una din case au fost prinşi în flagrant de proprietar, însă au reuşit să fugă. Au fost sesizaţi oamenii legii, care la scurt timp au dat de spărgătorii de 15, respectiv 18 ani şi i-au încătuşat. Prada a fost modică, fiind recuperată şi restituită victimelor.

Totul a ieşit la iveală în zorii zilei de luni, 17 ianuarie 2022. În jurul orei 06:30 poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Săvineşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns într-un lăcaş de cult, din localitatea Zăneşti.

„În baza activităţilor investigative realizate în cauză, poliţiştii au reuşit identificarea şi depistarea persoanelor bănuite de comiterea faptei, un minor în vîrstă de 15 ani şi un tînăr, de 18 ani, ambii din localitatea Zăneşti, care în noaptea de 16 spre 17 ianuarie 2022, ar fi încercat să pătrundă, prin forţarea uşii de acces, în interiorul lăcaşului de cult“, conform unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ.

În urma anchetei efectuate a reieşit că, în cursul aceleiaşi nopţi, cei doi ar fi pătruns în incinta unei societăţi comerciale din Zăneşti, de unde ar fi sustras mai multe sticle de băuturi alcoolice şi alte bunuri, fiind creat un prejudiciu de aproximativ 2.000 de lei.

Totodată, în noaptea de 16 spre 17 ianuarie 2022, persoanele în cauză ar fi încercat să pătrundă, prin forţarea uşii de acces, în incinta unui alt lăcaş de cult din localitatea de baştină. De asemenea, prin escaladarea gardului, cei doi ar fi pătruns în curtea a două imobile din aceeaşi localitate şi ulterior în incinta locuinţelor, unde ar fi răvăşit mai multe bunuri, moment în care au fost surprinşi de persoanele vătămate, aceştia părăsind locul faptei.

Bunurile sustrase au fost recuperate de anchetatori, fiind restituite persoanelor vătămate. Pe 17 ianuarie, în baza probatoriului administrat, cei doi spărgători au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind bănuiţi de comiterea infracţiunilor de tentativă de furt calificat şi furt calificat. Ambii urmează a fi prezentaţi în faţa unui procuror din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Citește știrea

Actualitate

Grevă în învăţămînt

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ s-a majorat numărul participanţilor la greva de avertisment din învăţămînt, ajungîndu-se la 3.588 sindicalişti ■ revendicările sînt de ordin salarial şi se mai cere alocarea a 6% din PIB pentru finanţarea Educaţiei ■ există şi unităţi şcolare cu un procent nesemnificativ de grevişti ■

Urmare a referendumului desfăşurat în şcolile din judeţ, de către FSLI Neamţ, 59,70% dintre membrii de sindicat au decis intrarea miercuri, 19 ianuarie, în grevă de avertisment.

Conform declaraţiei liderului Gabriel Ploscă, vicepreşedinte al FSLI la nivel naţional şi lider în judeţul Neamţ, procentul de 59,70% membri de sindicat care au decis intarea în grevă, reprezintă un număr covîrşitor de participanţi.

„În preziua grevei de avertisement, aşa cum era de prevăzut, s-au alăturat formelor  noastre de protest un procent semnificativ de colegi, respectiv  3.588 de cadre didactice, personal didactic auxiliar şi nedidactic, faţă de 3.385 cît semnaseră iniţial. Acum procentul celor care doresc să participle la grevă a ajuns la 59,70%.

Sperăm ca pînă mîine să mai vină alături de noi şi alţi colegi. Vreau să vă spun că există unităţi şcolare în care procentul de participanţi este chiar peste aşteptările noastre,  lucru care spune multe despre nemulţumirile oamenilor. Aş vrea să menţionez doar o parte dintre acestea şcoli, care reprezintă ca arie geografică toate colţurile judeţului, deopotrivă din mediul urban, cît şi din cel rural.

Printre unităţile cu numărul cel mai mare de personal care au semnat pentru grevă pot enumera: Colegiul Naţional Petru Rareş, Liceul Economic, Liceul de Informatică, Liceul Dimitrie Leonida, Şcoala Gimnazială Nr.3, Colegiul Spiru Haret, Şcoala Nr.2, Şcoala Nicu Albu, din Piatra Neamţ, dar şi LPS Roman, unde au semnat 118 membri de sindicat, din 120. Tot la Roman, au semnat în masă pentru grevă colegii de la Liceul Teologic Melchisedec Ştefănesu, cei de la Colegiul Petru Poni, Liceul Tehnologic Vasile Sav, Şcoala Nr. 1, Şcoala Nr. 5, Şcoala Mihai Eminescu. Spre dezamăgirea noastră, la Colegiul Naţional Roman Vodă au fost consultate doar 33 de cadre didactice din 70 membri de sindicat.

Aici au semnat pentru grevă de avertisment 32 şi un coleg vrea direct grevă generală, ceea ce nu e posibil. De semnalat că nu există semnătura niciunui membru de sindicat din restul categoriilor de personal, care, probabil, nu au reuşit a fi consultaţi“, a precizat Gabriel Ploscă.

Acesta mai declară că în rîndul şcolilor cu un număr mare de semnatari pro grevă se numără şi cei din zona Tîrgu Neamţ, respectiv sindicaliştii de la Colegiul Ştefan cel Mare, cei de la Colegiul Ion Creangă şi cei de la Ţcoala Nr. 2. Există şi şcoli cu mulţi semnatarii în zona rurală: Scoala Profesională Adjudeni, Şcoala Horia, Şcoala Oniceni, Şcoala Tămăşeni.

„Din păcate, mai există încă foarte mulţi colegi care nu au încă o cultură sindicală, aceea a protestelor. Este regretabil acest lucru cu atît mai mult cu cît atunci cînd reuşim să obţinem majorări salariale se bucură, ceea ceea ce înseamnă «La plăcinte înainte, la război înapoi»“ a mai menţionat Gabriel Ploscă, care a recomadat greviştilor, şi în scris, să intre în sălile de clasă, să scrie pe tablă „GREVĂ“, să explice elevilor de ce protestează şi să-i supravegheze pentru a nu se întîmpla vreo nenorocire.

Lista doleanţelor sindicale cuprinde şase revendicări: acordarea încă de la începutul anului 2022 a salariilor de bază prevăzute în anexele la Legea cadru 153/2017 pentru întreg personalul din învăţămîntul preuniversitar; acordarea procentului de 6% din PIB pentru finaţarea Educaţiei; adoptarea unei măsuri legislative de natură reparatorie pentru întreg personalul din învăţămînt; acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă, prevăzută de Legea 153/2017; plata orelor suplimentare pentru personalul nedidactic şi didactic auxiliar şi suplimentarea numărului de posturi didactic auxiliare şi nedidactice, pentru asigurarea unui climat de muncă adecvat  situaţiei actuale din unităţile şcolar.

Citește știrea

Trending