Contactează-ne

Actualitate

Gardurile noastre… toate. Peste 264.000 de lei pentru gardul Spitalului de Psihiatrie Roman

Știre publicată în urmă cu

în data de

Cei de la Consiliul Județean Neamț ne anunţă oficial că a fost aprobat/ documentația tehnico-economică pentru obiectivul de investiții „Demolare și construire împrejmuire la Spitalul de Psihiatrie «Sf. Nicolae» Roman.

Valoarea totală a investiției este de 264.209,82 lei, inclusiv TVA, din care construcții-montaj reprezintă 222.619,01 lei, inclusiv TVA, iar durata de execuție estimată este de 6 luni, conform sursei citate.

Noua împrejmuire, cu o lungime de aproximativ 151 de metri, va fi realizată din stâlpi și panouri prefabricate din beton, ne mai zic reprezentanţii CJ.

Cum în trecut ne-am mai fript cu ceea ce presa a numit „gardul Swarowski” – la 450 de euro metrul liniar – am trecut şi de data aceasta la calcule.

Şi ne-a ieşit – la un calcul „grosolan” – o „cheltuială” de vreo 350 de euro metrul liniar. O fi mult, o fi puţin, doar specialiştii pot spune, însă un lucru e evident: e mai ieftin cu 100 de parai… Şi între timp s-au mai scumpit şi materialele şi ce nu s-a mai scumpit.

Revenind la investiţia ce se doreşte a fi făcută, consemnăm regulamentar declaraţia preşedintelui CJ. „Siguranța pacienților și a personalului medical trebuie să rămână o prioritate în toate investițiile pe care le realizăm în sistemul sanitar. La Spitalul de Psihiatrie «Sf. Nicolae» Roman era nevoie de această intervenție pentru modernizarea împrejmuirii și pentru asigurarea unor condiții corespunzătoare de funcționare. Susținem investițiile necesare în unitățile medicale din județ, atât pentru infrastructură, cât și pentru îmbunătățirea condițiilor oferite pacienților”, a declarat Daniel Harpa.

Advertisement

Trending