Contactează-ne

Actualitate

Gambitul francez pe tabla de şah a Ucrainei

Știre publicată în urmă cu

în data de

Este din ce în ce mai evident faptul că există un conflict  real NATO – RUSIA, cantonat la graniţele de Vest şi de Est ale Ucrainei.

Alianţa NATO, prin statut, a fost creată în 1949 pentru a asigura protecţie statelor membre, prin mijloace politice şi militare. Totodată, NATO încurajează consultarea şi cooperarea cu ţările non-NATO şi militează pentru rezolvarea paşnică a conflictelor interne şi externe. Deciziile NATO se iau doar prin consensul ţărilor membre. Astăzi, NATO este formată din 30 de ţări, dintre care 28 sunt din Europa şi două din America de Nord, respectiv  SUA şi Canada.

Cu toate acestea, este vizibil cu ochiul liber că majoritatea deciziilor NATO sunt dictate de la Washington, nu de la Bruxelles. Şi pentru că în NATO ora exactă se dă la Washington, în retorica curentă  predomină acronimul SUA. A ajuns de domeniul evidenţei că intenţia americanilor este să se  apropie de graniţele Federaţiei Ruse, sub pretextul extinderii NATO spre Est, motivându-se că principala preocupare este asigurarea securităţii Europei. Luni, 9 februarie 2022, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, s-a deplasat la Moscova, pentru a juca rolul de mediator în conflictul Rusiei cu Ucraina.

Discuţiile avute cu preşedintele Federaţiei Rusiei, Vladimir Putin, s-au finalizat cu o cină princiară. Reacţiile externe la prestaţia lui Macron nu i-au fost favorabile acestuia şi este greu de crezut că dumnealui nu a conştientizat acest risc. Prin mutarea făcută la Moscova, Preşedintele Macron a riscat, sacrificând din imaginea sa pe plan extern, pentru un câştig substanţial pe plan intern. Emmanuel Macron se află în campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale din Franţa, pe care vrea din nou să le câştige.

Macron, care se află şi la preşedinţia UE pentru şase luni, are un proiect mai vechi, pe sufletul francezilor, pe care îl promovează cu multă prudenţă, din motive lesne de înţeles. Proiectul ambiţios al lui Macron este ca securitatea Europei să fie obiectivul exclusiv al Uniunii Europene, nu al SUA. Cu ocazia deplasării la Moscova, Macron şi-a nuanţat proiectul, precizând că Rusia face parte din Europa şi că problemele create sau reclamate de Putin nu trebuie rezolvate decât în interiorul UE. Că în cadrul Europei, Franţa şi Rusia, fiind cele mai mari puteri, trebuie să ofere şi soluţiile detensionării oricăror conflicte.

Visul lui Macron este că UE trebuie să-şi creeze propria armată, ca mecanism de asigurare a securităţii în Europa. Mutarea lui Macron în şahul de la Moscova, a stârnit viesparul în  Washington, care nu vede cu ochi buni detaşarea UE în cadrul NATO. Putin a răspuns la mutarea lui Macron, declarând ritos că orice apropiere a arsenalului şi trupelor NATO de graniţele Rusiei, este exclusă din toate scenariile posibile.

La Washington, Biden încheie prima rundă cu „pat“

În replică la meciul de la Moscova, desfăşurat pe teren european, la Washington avea loc meciul dintre SUA şi Germania. Preşedintele SUA, Joe Biden, l-a invitat la o partidă de iniţiere pe cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, care refuză cu obstinenţă să adopte o poziţie mai bătăioasă faţă de Rusia în ce priveşte închiderea gazoductului Nord Stream 2, care asigură necesarul de gaze al Germaniei, la preţuri mai reduse.

La fel de ritos, ca şi Putin, Biden a declarat la încheierea partidei, când nu a mai avut nici un argument în faţa lui Olaf, că indiferent de poziţia Germaniei „Nu va mai exista gazoductul Nord Stream 2, dacă Ucraina va fi invadată, fie şi parţial“. Această ameninţare era destinată mai mult Germaniei decât Rusiei. Se pare că Putin a prevăzut o astfel de sancţiune, asigurându-şi o soluţie de compensare, lansând un nou proiect de gazoduct spre China.

Un gazoduct lung de 4.000 de kilometri, care va fi construit în patru ani, fiind capabil să preia ce şi-a propus să distrugă Biden în Europa. Noua administraţie Biden, de la Washington, este blocată la intersecţia a două curente interne. Pe de o parte, curentul republican, care îl acuză pe Biden pentru criza pandemică, pentru retragerea haotică a SUA din Afganistan şi pentru că a exclus o intervenţie militară a SUA, care să vizeze apărarea Ucrainei. Pe de altă parte, colegii săi democraţi laudă abilitatea lui Biden de a traversa aceste crize cu înţelepciune.

„Ce e scris şi pentru noi… “

Un sondaj de opinie efectuat prin şapte state europene, printre care şi România, relevă că 56% dintre cei chestionaţi sunt de părere că UE şi NATO ar trebui să susţină Ucraina. În România, procentul sentimentelor pro-ucrainiene este de 64%, de unde rezultă că resentimentele antirusesti le depăşesc pe cele antiucrainiene. Deşi, nici faţă de Ucraina, românii nu prea au amintiri plăcute.

Dintre aceşti pro ucrainieni, mulţi români consideră că s-ar merita să acceptăm riscul de a suporta costurile economice care decurg din această susţinere. Până atunci, rămânem în aşteptarea următoarelor partide de şah între liderii lumii. În seara zilei de miercuri, 9 febuarie, după 78 de ani de aşteptare, trupele americane au început să intre în România pe la Nădlac. Avertismentul lui Putin, că „din războiul ăsta nu va câştiga nimeni“ trebuie să ne pună pe gânduri.

Politica mâinii în gât

Luni, 7 februarie, în Camera Deputaţilor a fost pusă în dezbatere  o moţiune simplă împotriva Ministrului Energiei, Virgil Popescu. Moţiunea a fost depusă de USR, un partid de opoziţie aflat în cădere, iar parlamentarii AUR nu au putut rata ocazia de a-şi consolida poziţia de lideri ai Opoziţiei. Personal, consider că moţiunea împotriva ministrului Popescu era justificată. Fiind justificată, oferea un excelent prilej parlamentarilor Opoziţiei, ca la dezbatere, să argumenteze articulat, de la tribuna Camerei, toate acuzele care i se puteau aduce acestuia, inclusiv aceea de „hoţ“.

Ministrul Popescu şi-a dovedit incompetenţa şi aventurismul în complicata misiune de a conduce Ministerul Economiei. Aceeaşi incompetenţă şi aventurism pe care le-a probat ca deputat, în perioada 2016-2019, cât a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Comisiei pentru Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor. În acea perioadă, contribuţia lui legislativă nu stârnea decât zâmbete compătimitoare.

Era marcat veşnic de frustrarea că nu este el preşedintele acelei Comisii. Cunoscându-l astfel, m-a surprins faptul că PNL nu a găsit un om mai potrivit pentru funcţia de ministru al Economiei. Am auzit recent că Virgil Popescu se bucură de aprecierea Preşedintelui Iohannis. Ca orice român interesat, am urmărit dezbaterea moţiunii, aşteptând  o mulţime de explicaţii a cauzelor dezastrului energetic din România. În loc de aceasta, am fost martori în direct la cea mai primitivă scenă care s-a putut petrece sub cupola Parlamentului, cu excepţia asaltului şi ocupării Camerei Deputaţilor în septembrie 1991 de către mineri, în frunte cu Miron Cosma.

De data aceasta, liderul AUR, George Simion, s-a repezit la tribună şi l-a luat de după ceafă pe ministrul Popescu, care a fost oprit să-şi susţină cauza. Scena a oripilat pe românii de bun simţ, dar a entuziasmat susţinătorii AUR. În fond asta a urmărit George Simion, acesta neavând complexe în faţa bunului simţ. În seara respectivă, prezent la postul de televiziune Antena 3, George Simion şi-a motivat gestul, prezentând o listă lungă de acuze la adresa ministrului. Venise pregătit pentru această nouă reprezentaţie.

În Parlament nu fusese pregătit şi toată participarea sa la dezbaterea moţiunii s-a limitat la luarea de gât a ministrului. Gestul a fost însoţit şi de acuza „eşti un hoţ“, repetată obsesiv. Să fiu bine înţeles, un parlamentar are liber să critice în cuvântul său, orice şi pe oricine, dar argumentat. Lipsa argumentelor nu o poate suplini luând de gât interlocutorul, ca pe stadion. În Parlament, sub masca „libertăţii de expresie“, parlamentarii USR au introdus „teroarea circului“, ca formulă de compensare a lipsei de  profesionalism şi de soluţii. După intrarea la guvernare a USR-ului în 2019, locul acestuia a fost luat de AUR, care a ridicat „teroarea circului“ la o treaptă superioară, dublând cu violenţa, ca argument.

George Simion a intrat cu AUR în Parlament ca lider al ultraşilor de pe stadioane, unde „libertatea de expresie“ se manifestă prin circ, urlete şi violenţă, pentru intimidarea adversarului. Principala preocupare parlamentară a lui George Simion nu a fost să exceleze în activitatea legislativă, pentru rezolvarea problemelor electoratului, ci să-şi popularizeze on line cu telefonul dominaţia prin circ, intimidare şi violenţă. Creşterea AUR-ului în sondaje nu se datorează nicidecum prestaţiilor legislative ale parlamentarilor respectivi, ci doar datorită „terorii circului“ prezentate în postări. Acest partid nu are soluţii, nu are programe, care să poată fi comparate cu soluţiile şi programele altor partide.

Pentru a supralicita, George Simion aruncă pe reţele chemarea să ieşim cu AUR toţi în stradă pe 27 februarie. Fiecare cu ce poate, cu un camion, trotinetă, vacă sau oaie, cu gâşte, cu roabe sau cu furci, pentru „ca să dăm cu ăştia de pământ“. Şi dacă „ăştia“ vor fi daţi de pământ, cine să preia puterea în România, AUR? Adică, românii ar fi mult mai fericiţi dacă România ar fi condusă în stil AUR? Un comportament similar au avut şi cei din USR şi iată unde am ajuns.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

BAC-ul de toamnă a început cu… absențe

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ din cei 719 candidați înscriși la examen au absentat 49 ■ 532 de candidați sînt din promoția curentă și 187 din seriile anterioare ■ aceștia vor susține probele scrise în 3 centre de examen și un centru de evaluare ■ între 22-29 august se vor desfășura probele de competențe lingvistice și digitale ■ anul acesta se înregistrează cea mai scăzută prezență la acest examen din ultimii 18 ani ■

Inspectoratul Școlar Județean Neamț se află în plină procedură de desfășurare a celei de a doua sesiuni a examenului de Bacalaureat – august/septembrie 2022. La cea de a doua sesiune a ” probei maturității”,  în județul Neamț s-au înscris în perioada 18-25 iulie, prin secretariatele liceelor din județ, un număr de 719 candidați pentru sesiunea de toamnă, din care 532 din promoția curentă și 187 din seriile anterioare.

”De la proba de Limba și literatura română care s-a desfășurat marți, 16 septembrie au lipsit 46 de candidați. Nu s-a înregistrat nici un  incident de natură să ducă la eliminarea vreunui candidat”, a declarat președintele comisiei de Bacalaureat, Cătălin Bălțătescu. În ziua de 17 august se va desfășura proba scrisă la alegerea profilului și specializării-Ed. În ziua de 19 august este programată proba scrisă la Limba și literatura maternă, acolo unde este cazul, nu și în județul Neamț.

Între 22-29 august se vor desfășura probele de competențe lingvistice și digitale.

Astfel în zilele de 22 și 23 august se vor testa competențele lingvistice de comunicare în Limba română/proba A. În data de 25 august vor fi evaluate competențele digitale, proba D, după ce cu o zi înainte acolo unde este cazul este programată proba de evaluare a competențelor de comunicare orală,  într-o limbă maternă.( proba B). Între 26 și 28 august vor fi evaluate competențele lingvistice,  într-o limbă de circulație națională/proba C.

Accesul în sală la probele scrise se va face între orele 7.30-8.30. Examenul începe la ora 9. Sălile de curs au sistem de supraveghere audio-video. Concurenții sînt obligați să aibă asupra lor un act de identitate valabil și instrumente de scris, cu cerneală sau pastă albastră. Pentru probele de Matematică și Geografie, candidații vor avea asupra lor și instrumente geometrice.

Timpul de lucru, pentru fiecare probă scrisă,  este de 3 ore, dar elevii trebuie să stea în săli pînă la sfîrșitul lucrării scrise și nu pot părăsi sala înainte de o oră și jumătate. Afișarea rezultatelor înainte de contestații se va face, anonimizat, în data de 31 august, între orele 12-18. În aceeași zi se vor depune contestațiile care vor fi rezolvate între 1 și 2 septembrie. Rezultatele finale vor fi cunoscute de candidați în data de 3 septembrie. Nota minimă de promovare a fiecărei probe trebuie să fie 5, iar cea de promovare a examenului de 6.

Citește știrea

Actualitate

Piatra Neamţ: Clasament locuințe pentru tineri și pentru specialiștii din sănătate

Știre publicată în urmă cu

în data de

Primăria Piatra-Neamț a stabilit listele cu ordinea de prioritate a solicitanților de locuințe ANL, pentru dosarele actualizate în perioada ianuarie – martie 2022, și a locuințelor pentru specialiștii în sănătate.

Criteriile care au stat la baza stabilirii ordinii de prioritate a cererilor sunt cele prevăzute de prevederile legale în vigoare: Legea 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, cu modificările și completările ulterioare; Normele metodologice din 27 septembrie 2001 pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe cu modificările și completările ulterioare.

Blocul de locuințe pentru specialiștii în sănătate este situat pe strada Pompiliu Clement nr. 6, iar locuințele pentru tineri sunt disponibile în următoarele locații: Cartierul Izvoare, Aleea Ulmilor – Bloc 40 (E1), Strada Mihai Viteazu – Bloc C5, Strada Nufărului, Strada Stamatin.

Contestațiile cu privire la stabilirea ordinii de prioritate a cererilor se depun la sediul Municipiului Piatra Neamț, Strada Ștefan cel Mare, nr. 6-8, Camera 20, ghișeul 5.

Termenul de contestație este de 7 zile, începând cu data de 17.08.2022, ora 8:30, până la data de 23.08.2022, ora 16:30. Termenul de soluționare a contestațiilor este de 15 zile.

Comisia formată din reprezentanți ai Primăriei și ai Consiliului Local Piatra-Neamț  va analiza și soluționa contestațiile și va întocmi lista finală cu Ordinea de priorități a solicitanților de locuințe.

Clasamentul locuințelor ANL poate fi consultat pe site, la următorul link: https://www.primariapn.ro/anunturi/

PUNCTAJ STABILIRE ORDINE DE PRIORITATE  – CERERI DE LOCUINȚE SPECIALIȘTI ÎN SĂNĂTATE
Nr. Crt. NR. CERERE PUNCTAJ 2021/2022
1 15731/21.05.2021 62
2 32739/15.07.2022 58
3 15515/20.05.2021 56
4 17160/03.06.2021 54
5 14975/17.05.2021 48
6 17243/03.06.2021 48
7 16326/26.05.2021 48
8 17311/04.06.2021 48
9 15901/24.05.2021 47
10 14487/12.05.2021 43
11 16534/27.05.2021 41
12 13458/30.03.2022 41
13 13480/30.03.2022 41
14 28362/22.06.2022 40
15 16906/02.06.2021 38
16 16015/24.05.2021 35
17 16012/24.05.2021 35
18 17226/03.06.2021 34
19 13453/30.03.2022 34
20 24329/31.05.2022 34
21 1910/17.06.2021 29
22 13176/28.03.2022 29
23 24031/30.05.2022 28
24 12009/22.03.2022 24

 

NOTĂ:

  1. Criteriile care au stat la baza stabilirii ordinii de prioritate a cererilor sunt cele prevăzute de prevederile legale în vigoare. (Legea nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru locuințe, cu modificările și completările ulterioare; Normele metodologice din 27 septembrie 2001 pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe cu modificările și completările ulterioare).
  2. Contestațiile cu privire la stabilirea ordinii de prioritate a cererilor se depun la sediul Municipiului Piatra Neamț, str. Ștefan cel Mare, nr. 6-8, cam. 20, ghișeul 5. Termenul de contestație este de 7 zile, începând cu data de 17.08.2022, ora 8:30, până la data de 23.08.2022, ora 16:30. Termenul de soluționare a contestațiilor este de 15 zile.

 

PUNCTAJ STABILIRE ORDINE DE PRIORITATE  – CERERI DE LOCUINȚE
REPARTIZARE LOCUINȚE PENTRU TINERI, DESTINATE ÎNCHIRIERII
DOSARE ACTUALIZATE ÎN PERIOADA IANUARIE – MARTIE 2022
Nr. Crt. Nr. dosar PUNCTAJ
1 5492/15.02.2022 83
2 5896/17.02.2022 67
3 8205/02.03.2022 65
4 11028/17.03.2022 61
5 904/12.01.2022 60
6 11734/21.03.2022 57
7 8407/03.03.2022 56
8 5769/16.02.2022 56
9 6863/23.02.2022 55
10 10680/15.03.2022 55
11 9550/09.03.2022 55
12 9362/08.03.2022 55
13 8430/03.03.2022 54
14 12999/28.03.2022 54
15 13522/30.03.2022 53
16 13828/31.03.2022 53
17 10950/16.03.2022 52
18 4770/10.02.2022 52
19 7559/28.02.2022 50
20 9432/09.03.2022 50
21 4126/07.02.2022 50
22 4464/08.02.2022 50
23 7825/01.03.2022 49
24 13147/28.03.2022 48
25 10044/11.03.2022 48
26 5835/16.02.2022 48
27 9544/09.03.2022 48
28 7777/01.03.2022 48
29 10816/16.03.2022 47
30 14003/31.03.2022 47
31 11263/18.03.2022 46
32 13990/31.03.2022 45
33 13028/28.03.2022 45
34 10801/16.03.2022 41
35 11056/17.03.2022 41
36 4479/08.02.2022 41
37 6506/21.02.2022 39
38 4240/07.02.2022 39
39 6674/22.02.2022 39
40 3124/31.01.2022 39
41 13450/30.03.2022 36
42 13899/31.03.2022 30
43 10081/11.03.2022 28
44 8299/02.03.2022 23
45 11579/21.03.2022 18

 

NOTĂ:

  1. Criteriile care au stat la baza stabilirii ordinii de prioritate a cererilor sunt cele prevăzute de prevederile legale în vigoare. (Legea nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru locuințe, cu modificările și completările ulterioare; Normele metodologice din 27 septembrie 2001 pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe cu modificările și completările ulterioare).
  2. Contestațiile cu privire la stabilirea ordinii de prioritate a cererilor se depun la sediul Municipiului Piatra Neamț, str. Ștefan cel Mare, nr. 6-8, cam. 20, ghișeul 5. Termenul de contestație este de 7 zile, începând cu data de 17.08.2022, ora 8:30, până la data de 23.08.2022, ora 16:30. Termenul de soluționare a contestațiilor este de 15 zile.

 

 

Citește știrea

Actualitate

PNL Neamţ: „Actualizarea sistemului românesc de învățământ este o datorie pe care trebuie să ne-o asumăm”

Știre publicată în urmă cu

în data de

Liderii liberali nemţeni, alături de preşedintele Klaus Iohannis, îşi asumă o reformă reală a sistemului educaţional din România. Aceasta este una dintre concluziile ce se desprind în urma unei conferinţe de presă, susţinută de preşedintele PNL Neamţ, George Lazăr, alături de senatorul Eugen Ţapu-Nazare şi deputatul Laurenţiu Leoreanu.

„Actualizarea sistemului românesc de învățământ este o datorie pe care trebuie să ne-o asumăm pentru asigurarea viitorului acestei generații și a generațiilor următoare.

1948 este anul în care, prin decretul pentru reforma învățământului, a fost modificat major sistemul de învățământ românesc. De 74 de ani ducem lipsa unei reforme macro-sistemice a sistemului de învățământ, de 74 de ani peticim parcursul școlar al elevilor, parcursul profesional al personalului didactic și evoluția acestei țări, consecință fiind creșterea gradului de analfabetizare și analfabetizare funcțională a României. Da, școala românească produce performanță, dar discrepanțele între școli sunt atât de mari încât generează rupturi de dezvoltare socială și educațională care se văd în societate”.

„Prin actualul proiect de lege construim fundația primei reforme autentice a sistemului educațional din România,aducând modificări concrete, dar, cel mai important, aducând structură, claritate dar și flexibilitate în ecosistemul educațional – elev, student, părinte, profesor, administrație, legislativ, guvern”, au fost câteva dintre declaraţiile liderilor liberali nemţeni.

Aceştia au mai susţinut că în centrul sistemului va fi pus individul, atât elevul, cât şi dascălul:

„Punem în centrul sistemului dezvoltarea individului, fie că vorbim de elev sau cadru didactic. Elevul își recâștigă capacitatea de învățare și de incluziune socială și profesională, cadrele didactice își recâștigă statutul socioprofesional prin creșterea calității actului didactic atât cu ajutorul dezvoltării profesionale dar și prin finanțarea sistemului de învățământ astfel încât metodele și instrumentele utilizate să fie actualizate.

Toate aceste deziderate care reprezintă baza reformei învățământului românesc au apărut urmare celei mai mari consultări din sistem la care am participat și noi prin inițierea dezbaterilor cu sute de cadre didactice și zeci de reprezentanți ai părinților, elevilor și reprezentanți ai autorităților publice locale din Bicaz, Târgu Neamț, Piatra Neamț și Roman, în 11 și 12 august 2022.

Pentru o analiză amănunțită, puteți accesa www.legile-educatiei.pnl.ro

Împreună, așezăm bazele unui sistem de învățământ mai bun, mai performant!”.

Citește știrea
Advertisement







Trending