Prima pagină
Gafa uriașă a unui nemțean de 85 de ani. A circulat pe contrasens pe Autostrada A7
■ incidentul s-a petrecut pe centura ocolitoare a municipiului Bacău ■ șoferul a fost identificat de polițiști și sancționat drastic ■
Neverosimilul caz s-a petrecut duminică, 6 octombrie 2024, când conducătorul auto a fost filmat de ceilalți participanți la traficul rutier când circula pe contrasens, pe șoseaua de centură a orașului Bacău. Se pare că octogenarul a încurcat sensul de mers, punând în pericol circulația.
„Polițiștii Serviciului Rutier Bacău au identificat și sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.300 de lei, un bărbat de 85 de ani, din județul Neamț, care la data de 06 octombrie a.c., a fost surprins conducând un autoturism, pe autostrada A7 din municipiul Bacău, contrar sensului de circulație”.
Acestea sunt precizările făcute de Inspectoratul de Poliție Bacău despre acest caz. Polițiștii au luat și măsura complementară de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de circulație pe drumurile publice pentru 120 de zile, eliberând dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
Polițiștii reamintesc faptul că efectuarea, de către conducătorul de autovehicul, pe autostradă sau pe drumul expres, a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, a circulației în sens contrar sensului de circulație, a circulației sau traversării de pe un sens de circulație pe celălalt prin zone interzise, respectiv prin zonă mediană sau racordurile dintre cele două părți carosabile se sancționează.
În astfel de situații sancțiunea pecuniară este aplicarea de amenzi cuprinse între 1.485 și 3.300 de lei, iar ca măsură complementară se reține permisul de conducere pentru 120 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
-
Actualitate2 săptămâni,CONCERT UMANITAR – Cu dragoste, pentru Ionuț
-
Actualitate2 săptămâni,România fericită – cronica unei stingeri anunțate
-
Actualitateo săptămână,„Revoluţie” la Urgenţe. Ce modificări vrea să facă managerul spitalului judeţean
-
Actualitate2 săptămâni,Fiu vs Tată: 6-0. Ce note şi-au acordat Tudor şi Angelo Alistar
-
Politicao săptămână,Regimul actual „umblă teleleu” să ne prostească cu „Ministerul Adevărului” condus de Nicușor Dan
-
Actualitateo săptămână,„Și așa au făcut timp de 36 de ani”
-
Actualitateo săptămână,Transporturi de material lemnos verificate, lemn confiscat și amenzi
-
Actualitate2 săptămâni,HC Pietricica – bucurie la finalul unui meci pe muchie de cuțit
