Actualitate
Futsal Ceahlăul – semifinalistă a Cupei României U19
■ pietrenii au învins în sferturi pe Clujana Cluj Napoca și au pierdut ieri cu Odorheiu Secuiesc
ACS Futsal Ceahlăul Piatra Neamț a ajuns până în faza semifinalelor Cupei României U19 în ediția 2025-2026, fiind eliminată de CSM Odorheiu Secuiesc. Scorul final al partidei a fost 5-3 pentru harghiteni, iar golurile formației noastre au fost semnate de Costan, Chiriac și Florea. Anterior, în sferturile de finală ale întrecerii, formația din Piatra Neamț eliminase pe Cluja Cluj Napoca, scor 7-2. Această din urmă partidă a avut loc sâmbătă seară, la Târgu Mureș, gazda turneului final al Cupei României U19 în 2026, iar marcatorii ACS Fusal Ceahlăul au fost Anton (2), Romanescu (2), Patrichi (2), Munteanu.
„Jucătorii noştri merită felicitaţi”
„Un prim joc foarte bun, contra celor de la Cluj, în care ne-a ieşit totul şi am condus practic de la un cap la altul. O victorie concludentă.
Nu am mai reuşit aceeaşi evoluţie bună în meciul cu Odorheiul Secuiesc. Ñ al doilea meci diferenţa s-a făcut puţin şi la „pedigree” dacă pot să spun aşa.
Mă refer la experienţa acumulată de clubul din Odorhei de-a lungul anilor la nivel de echipe de juniori. Ei sunt multipli câştigători de titluri, finalişti sau câştigători ai Cupei României la categoria 19 ani în mai multe ediţii.
Păcat, pentru că eu consider că valoarea individuală a jucătorilor noştri era poate superioară celor din Odorhei, doar că organizarea lor de joc a fost mai bună. Ştiinţa de a-şi adjudeca victoria, să trateze anumite momente ale jocului în favoarea lor.
Până la urmă este o experienţă bună pentru copii noştri şi mergem mai departe. Intrăm în focurile Ligii Elitelor şi vom încerca să ne calificăm din nou la turneul final unde sperăm să avem un rezultat mai bun decât aici.
Oricum, am jucat o semifinală de Cupa României, e o performanţă şi cred că jucătorii noştri merită felicitaţi pentru asta”, a declarat antrenorul Marian Pătruică.
Pentru a ajunge la turneul final al Cupei României U19, ACS Futsal Ceahlăul a jucat în optimi și a trecut de Viitorul Darabani cu 8-6, într-un meci disputat pe terenul botoșănenilor.
Rezultatele sferturilor de finală:
United Galați – CSM Ploiești 7-4
CSM Odorheiu Secuiesc – ACS West Deva 3-0
ACS Sepsi Sf.Gheorghe – CSM Târgu Mureș 2-3
Clujana Cluj-Napoca – Futsal Ceahlăul Piatra Neamț 2-7. REZUMATUL MECIULUI se poate vedea aici: https://www.youtube.com/watch?v=wXz53oRNwEY
Rezultatele semifinalelor:
United Galați – CSM Târgu Mureș 3-6
Futsal Ceahlăul Piatra Neamț – CSM Odorheiu Secuiesc 3-5.
FINALA are loc astăzi, 23.02.2026, de la ora 17:00, între CSM Odorheiu Secuiesc și CSM Târgu Mureș.
Sursa foto: captura FRF.tv
-
Actualitate2 săptămâni,Consilier ameninţat să fie exclus din partid
-
Actualitate2 săptămâni,Primăriile vor putea plăti salariile cluburilor sportive private. Ce prevede inițiativa legislativă
-
Actualitate2 săptămâni,Postul Mare: coborârea minții în inimă prin pocăință
-
Actualitate2 săptămâni,Protest al suporterilor pietreni la Bistriţa. Ceahlăul a pierdut la două goluri
-
Actualitate7 zile,HC Pietricica, 10-0 și clasare pe locul 4
-
Politica6 zile,Donald Trump ne transmite că România trebuie să-şi aleagă un alt preşedinte
-
Actualitate2 săptămâni,Lovitură pentru pensionari. Anunțul ministrului Finanțelor despre situația pensiilor pe 2026
-
Actualitateo săptămână,Ceahlăul – înfrângere previzibilă cu Voluntari. Gol de generic marcat de juniorul Patrichi
