Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Functionari publici anchetati

Știre publicată în urmă cu

în data de

Nici nu s-au stins ecourile anchetei penale în care au fost gasiti nevinovati primarul si secretarul comunei Grinties, ca politistii nemteni se pregatesc sa finalizeze un alt dosar privind retrocedari ilegale de terenuri cu vegetatie forestiera. Cele doua dosare se afla în curs de solutionare, cercetarile fiind efectuate fata de 11 functionari publici din cadrul comisiilor locale pentru aplicarea legilor fondului funciar din doua comune ale judetului. Din informatiile pe care le-am obtinut, am aflat ca este vorba de comisiile din cadrul a doua primarii de pe Valea Muntelui. Cele 11 persoane sînt cercetate sub aspectul comiterii infractiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice si neglijenta în serviciu. Comisarul Cezar Filip, din cadrul Serviciului de investigare a fraudelor economice, ne-a confirmat existenta celor doua cauze penale si faptul ca acestea nu au nici o legatura cu fosta ancheta ce i-a avut în prim plan pe primarul si secretarul comunei Grinties. „Într-adevar, exista aceste doua dosare penale, însa nu putem oferi mai multe informatii. Cele doua cazuri se afla în curs de solutionare si vizeaza anumite retrocedari ce au fost facute de catre comisiile din cadrul celor doua primarii“, a declarat Cezar Filip. Reamintim ca, în urma cu cîteva saptamîni, primarul si secretarul comunei Grinties au fost declarati nevinovati de procurorii bacauani, în celebrul dosar privind reconstituirea dreptului de proprietate al unor cetateni din localitate. Decizia magistratilor de la Parchetul de pe lînga Curtea de Apel Bacau a surprins, mai ales ca, în prima faza, procurorii au acceptat propunerea politistilor nemteni de începerea a urmaririi penale împotriva lui Filip Azoitei si Iosif Cretu. Dosarul a fost instrumentat de catre politistii nemteni, acestia fiind de parere ca functionarii au comis mai multe infractiuni, respectiv fals intelectual, uz de fals, abuz în serviciu în forma calificata, neglijenta în serviciu si înselaciune. În opinia politistilor care au instrumentat dosarul, cei doi i-ar fi înselat pe Vasile V., Emilia P., Mariana C., Florin S., Vasile A., comitînd fals în înscrisuri sub semnatura privata. Mai exact, oamenii legii au fost de parere ca, în perioada 1992-1998, Filip Azoitei nu si-ar fi îndeplinit obligatiile de serviciu referitoare la constituirea si reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor suprafete de padure si a eliberat adeverinte provizorii pentru 36 de persoane. Acest lucru ar fi dus la împroprietarirea unora ce nu ar fi avut acest drept. Secretarul comunei, Iosif Cretu, a fost acuzat ca nu ar fi verificat datele înscrise în respectivele adeverinte.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending