Contactează-ne

Actualitate

Fratele lui „Ţîţă“, 7 ani pentru şantaj

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ sentinţa a devenit definitivă după ce apelul lui Daniel Lazăr, dar şi cel al procurorilor, a fost respins ■ pietreanul este „aşteptat“ de sloveni ■ autorităţile străine îl acuză de furt calificat şi au emis un mandat european de arestare, pentru a putea fi audiat ■

Pietreanul Daniel Lazăr, de 43 de ani, fratele liderului Academiei Infractorilor, Adrian Botez, zis „Ţîţă“, a fost găsit vinovat de săvîrşirea infracţiunii de şantaj şi prin sentinţă definitivă a fost condamnat la 7 ani de închisoare.

De fapt, aceasta este decizia instanţei de fond, Judecătoria Piatra Neamţ, acesta fiind contestată atît de inculpat, cît şi de procurori. Calea de atac a ambelor părţi a fost respinsă ca nefondată, astfel că hotărîrea a devenit definitivă.

„În baza art.421 pct.1 lit.b c.pr.pen. respinge apelurile formulate de Parchetul de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ şi apelantul-inculpat Lazăr Daniel împotriva sentinţei penale nr.673/21.06.2019, pronunţată în dosarul nr.11696/279/2017 al Judecătoriei Piatra Neamţ, ca nefondate. În baza art.422 c.pr.pen. deduce în continuare detenţia de la 21.06.2019 la 31.07.2019. În baza art.275 alin.2 c.pr.pen. obligă inculpatul la plata a 300 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art.275 alin.3 c.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul procurorului rămîn în sarcina acestuia. Definitivă“, conform Curţii de Apel Bacău.

Şantajul a avut loc în perioada decembrie 2015 – noiembrie 2016, victime fiind două tinere, care au fost ameninţate cu acte de violenţă, în vederea obţinerii mai multor bunuri (telefoane, autoturisme, locuinţe), paguba cifrîndu-se la 45.000 de euro.

Anchetatorii au apreciat că inculpatul ar fi încercat să falsifice semnătura uneia dintre părţile vătămate pentru vînzarea unei alte maşini. Victimele fac parte din anturajul fratelui lui Lazăr, cel poreclit „Ţîţă“, capul Academiei Infractorilor.

În acest dosar procurorii au cerut arestarea lui Lazăr pe 8 iunie 2017, dar nu au obţinut decît punerea sub control judiciar. Doar că pe 6 septembrie a fost arestat în lipsă, fiind acuzat că înainte cu două zile, însoţit şi de alte persoane, a intrat într-un apartament din Piatra Neamţ, situat la etajul II, prin escaladarea unei copertine.

A sustras un seif în care se afla suma de 8.000 de lei, 150 de euro, mai multe bijuterii din aur şi documente. Pentru aceste fapte Daniel Lazăr a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare.

„La data de 28 septembrie, poliţiştii au depistat pe strada Progresului, din Piatra Neamţ un localnic de 31 de ani, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei închisorii. Bărbatul era condamnat de Judecătoria Piatra Neamţ la o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani, 3 luni şi 10 zile de închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. În fapt, la data de 04.09.2017, bărbatul a pătruns, fără drept, într-un imobil din Piatra Neamt, de unde au sustras un seif metalic, ce conţinea 8.000 de lei, 150 de euro şi bijuterii din aur“, conform IPJ Neamţ. Lazăr s- a pus pe furat la Piatra, pe 4 septembrie 2017.

Alte infracţiuni şi mandatul european de arestare emis de autorităţine slovene

„În jurul orei 21.30, însoţit şi de alte persoane, a intrat fără drept într-un apartament din Piatra Neamţ, situat la etajul II, prin escaladarea unei copertine. A sustras un seif metalic în care se afla suma de 8.000 de lei, 150 de euro, bijuterii din aur şi documente“, declara procurorul Mugurel Darie, purtător de cuvînt al Parchetului Piatra Neamţ.

Hoţii nu au putut deschide seiful, iar prejudiciul a fost recuperat integral. Pe 6 septembrie anchetatorii au cerut arestarea lui Daniel Lazăr, dar în lipsă, pentru că nu era de găsit. Documentul a fost emis de judecători pe 18 septembrie. Daniel Lazăr a stat ascuns într-un imobil din oraş, a fost prins de oamenii legii iar pe 30 septembrie a fost dus la instanţă pentru confirmarea mandatului de arestare.

Cu o zi înainte să fie găsit, Lazăr a fost inculpat pentru furt. Daniel Lazăr a mai fost condamnat la 2 ani şi 4 luni de închisoare cu executare pentru un scandal la Hotel Central. Atunci fusese acuzat de către procurori de săvîrşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat, fiind vorba despre cauza în care, alături de mai celebrul său frate, Marin Botez Adrian, a provocat mai multe scandaluri la Hotel Central sau în imediata apropiere.

Gruparea a fost inculpată la jumătatea lui 2013, în urma unor altercaţii ce avuseseră loc în Piatra Neamţ în 2007. Procurorii au apreciat că membrii a două grupări infracţionale acţionau la acel moment în oraş în vederea dobîndirii supremaţiei. Una era condusă de Ţîţă, iar la jumătatea lui 2007 între rivali a avut loc o bătaie în parcarea de lîngă Hotelul Central. Lucrurile au degenerat la Revelionul 2008, cînd la acelaşi hotel doi acoliţi ai lui Marian Botez au fost înjunghiaţi.

La finalizarea tuturor afacerilor judiciare din ţară, după ce iese din penitenciar, Lazăr trebuie extrădat în Slovenia, unde autorităţile au emis mandat european de arestare. Este acuzat că în perioada 17 – 29 decembrie 2012 ar fi spart fereastra unui apartament de la parter şi ar fi intrat prin efracţie în sediul unei firme. Intenţia ar fi fost să ajungă la o locuinţă aflată la etaj de unde dorea să sustragă bani şi lucruri de valoare, dar din motive necunoscute a părăsit incinta înainte de comiterea jafului.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Acuzat că a violat o bătrînă paralizată

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ un individ de 45 de ani, din Zăneşti, a intrat peste o septuagenară imobilizată la pat ■ i-a cerut 7 lei, iar la plecare abuzat-o sexual ■ cînd oamenii legii au dat de el, a încercat să se scape cu fuga ■

Un bărbat în vîrstă de 45 de ani, din localitatea Zăneşti, a fost reţinut 24 de ore şi ar putea fi arestat preventiv după ce a tîlhărit şi siluit o consăteancă septuagenară. Faptele lui sînt cu atît mai condamnabile cu cît victima agresiunii nu s-a putut apăra în nici un fel, fiind imobilizată la pat, iar miza infracţiunii de tîlhărie a fost modică, 7 lei.

Oamenii legii au aflat de infracţiuni pe 7 martie 2021, când anchetatorilor din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Săvineşti li s-a adus lacunoştinţă că în locuinţa unei femei din Zăneşti au pătruns persoane necunoscute, care au agresat-o şi i-au sustras o sumă de bani.

În urma sesizării primite, s-a format un grup de lucru la nivelul Secţiei de Poliţie Rurală Săvineşti format din poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi cei ai Poliţiei municipiului Piatra Neamţ, fiind demarate de îndata cercetări. În baza activităţilor investigative desfăşurate în cauză, s-a reuşit în scurt timp identificarea şi depistarea persoanei bănuite de comiterea faptei.

Din cercetările efectuate a reieşit că, în noaptea de 6 spre 7 martie 2021, un bărbat de 45 de ani, ar fi pătruns în locuinţa unei femei 75 de ani, din Zăneşti, imobilizată la pat, pe care a constrîns-o să-i înmîneze 7 lei. „În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, profitînd de imposibilitatea femeii de a se apăra şi prin constrîngere, ar fi dezbrăcat-o şi ar fi întreţinut, împotriva voinţei sale, un raport sexual cu aceasta, după care a părăsit incinta imobilului“, se arată într-un comunicat al poliţiei Neamţ.

Pe numele persoanei bănuite de comiterea faptei a fost emis un mandat de aducere, bărbatul fiind depistat pe un teren agricol din localitatea Zăneşti. Cînd i-a văzut pe anchetatori, iar aceştia l-au somat verbal să se oprească, individul a luat-o la goană. Nu i-a fost de nici un folos deoarece a fost prins în scurt timp, imobilizat şi dus la sediul poliţiei pentru audieri.

În baza probatoriului administrat, bărbatul în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de tîlhărie calificată şi viol. Acesta urmează a fi prezentat în faţa unui procuror din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. De menţionat este faptul că în activităţi au fost angrenaţi criminalişti şi luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ.

FOTO: generica

Citește știrea

Actualitate

Achitare într-un caz cu acuze de fraudă

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ patru persoane fizice şi o firmă au fost acuzate de procurorii DNA de nereguli cu fonduri europene ■ paguba a fost estimată la 1,1 milioane de lei ■ judecătorii nemţeni au decis că fapta nu există ■

Magistraţii din cadrul Tribunalului Neamţ s-au pronunţat pe 8 martie într-un proces în care patru persoane fizice şi o persoană juridică fuseseră acuzate de nereguli cu fonduri europene. După deliberări, magistraţii au dispus achitarea inculpaţilor şi exonerarea de răspunedere penală deoarece fapta nu există.

Au scăpat de necazuri penale Irimia Patrolea, Gheorghe Patrolea, Mihaela Bîzu, Ilie Bîzu şi societatea Carpentry Patrol SRL. Decizia instanţei de fond nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău. Conform procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Bacău, Irimia Patrolea, la data faptei administrator al SC Carpentry Patrol, a fost inculpat pentru săvîrşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

Firma lui, Carpentry Patrol, a fost acuzată de săvîrşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene. În acelaşi dosar, Mihaela Bîzu, la data faptei administrator al unei societăţi, a fost inculpată pentru săvîrşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, iar Ilie Bîzu ar fi săvîrşit două infracţiuni de complicitate la de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

În final, Gheorghe Patrolea a fost acuzat de săvîrşirea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

„În cursul anului 2011, în contextul derulării unor proiecte finanţate din fonduri nerambursabile (privind Achiziţii de maşini şi echipamente pentru atelier tîmplărie, mobilă şi activităţi meşteşugăreşti), inculpaţii Patrolea Irimia şi Bîzu Mihaela au depus la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) mai multe înscrisuri cu un conţinut nereal (facturi fiscale, ordine de plată şi extrase de cont, etc.) prin care s-a urmărit crearea unei aparenţe de legalitate a acelor documente folosite în vederea obţinerii de fonduri din bugetul Uniunii Europene“, conform unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Anchetatorii au mai arătat că o parte din aceste înscrisuri au fost puse la dispoziţia celor doi de către inculpaţii Bîzu Ilie şi Patrolea Gheorghe. „Aceste demersuri au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene în cuantum de 1.107.325 lei, suma cu care Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) s-a constituit parte civilă în cauză“, se mai arăta în comunicat. Probabil că atît procurorii DNA cît şi AFIR vor contesta decizia instanţei de fond.

Citește știrea

Actualitate

Roman: Iată care sunt averile conducerii spitalului

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

Aşa cum ne-am obişnuit cititorii, redactorii Monitorul obişnuiesc să monitorizeze declaraţile de avere ale diverselor categorii profesionale. În numărul de astăzi vom trece în revistă averile conducerii Spitalulului Municipal de Urgenţă (SMU) Roman, începînd cu membrii Comitetului Director şi cu o parte din şefii de secţii. În afara salariului, majoritatea medicilor obţin şi alte venituri, din activităţile la cabinete private.

Managerul spitalului, Maria Andrici declară 500 mp teren intravilan, dobîndit în 2010, în cotă parte cu soţul. Familia deţine şi o casă de 198 mp şi un apartament de 70 mp. Doctorul Maria Andrici are un autoturism Jaquar XF, din 2015 şi un Mitsubischi din 2007. Ca active declară un depozit la BCR deschis în 2015, de 22.701 lei şi o descoperire de card, la Banca Transilvania, de 20.000 lei, credit contractat în 2019. La capitolul venituri, declară 159.990 lei, din salariul anual, la care se adaugă 81.751 lei din gărzile efectuate la Secţia Ortopedie. Soţul, inginer, a obţinut un venit anual de 17.292 lei şi un altul de 99.032 lei, de la firma proprie. În declaraţia de avere apare şi alocaţia copilului de 1.872 lei.

Directorul medical, dr. Iulia Bora, declară un teren intravilan de 500 m.p, dobîndit în 2017, în urma unui partaj. Deţine un apartament de 55 m/p din anul 1997 şi un altul de 62 m.p, cumpărat în 2020. Are active financiare la BT de 20.000 lei şi de 200.000 lei la Raiffeisen Bank. Ca medic coordonator al Compartimentului Îngrijiri Paliative, directorul medical a declarat 140.400 lei, la care se adaugă 1200 lei, salariu ca profesor la Şcoala Postliceală Sanitară Moldova şi 2400 lei de la Şcoala Postliceală Roman-Muşat. Directorul medical a mai obţinut venituri şi de la cabinetul individual, în valoare de 10.000 lei.

Directorul de îngrijiri medicale, asistent principal Elena Chirilă, declară mai multe suprafeţe de teren agricol: unul de 1.548 mp, din 2013 şi altul de 4.167 metri pătraţi. În 2013 a achiziţionat 3.600 metri pătraţi, iar alte două suprafeţe, de 2.359 şi 2.089 mpi, în 2016. Toate terenuri se află în comuna natală, Ruginoasa. Ca bunuri mobile declară un autoturism Volswagen din 2014 şi un Seat din 2016. Ca active financiare are la BT un cont curent în valoare de 14.904 euro, din 2015 şi trei depozite bancare de 10.100 lei (din 2015), unul de 10.100 lei (2019), precum şi alte două din 2020, în valoare de 50.000 şi 30.000 lei.

Ca venituri sînt consemnate cele de la Spitalul Roman, din contractul de administrare, în valoare anuală de 56.612 lei, precum şi stimulentele financiare în valoare de 29.207 lei. Directorul de îngrijiri a mai obţinut şi venituri de la Liceul Teologic Episcop Melchisedec Ştefănescu pe contract de muncă, în valoare de 10.278 lei. Mai sînt declarate tichetele de vacanţă de 1.450 lei, indemnizaţia de hrană de 3.688 lei, de la spital.

În bugetul familiei mai intră veniturile declarate ale soţului, Nicu Chirilă, fost primar la Ruginoasa, care a obţinut 33.052 lei, pe contract de muncă şi 6.856 lei, ajutor de şomaj cuvenit, după eliberarea din funcţie, prin ordin de prefect, ca urmare a problemelor juridice pe care le-a avut.

Veniturile şefilor de secţii

Soţii Dan şi Laura Arvătescu, ambii şefi de secţie la SMU Roman au declarat un teren de 750 mp, din anul 2000, 500 mp teren intravilan (2019), o casă de locuit în suprafaţă de 260 mp, din 2008. Ei deţin şi două autoturisme – Honda, din 2018 şi din 2020. Medicii au declarat un depozit bancar de 35.000 euro (2018). În 2019 au deschis la BT două depozite în valoare de 21.560 euro şi un altul de 16.000 euro. Ca venituri intră salariul soţului în cuantum de 195.821 lei şi al soţiei, Laura, de 204.420 lei.

Dan Arvătescu a declarat şi o indemnizaţie de 7.200 lei, ca vicepreşedinte al Colegiului Medicilor, iar dr. Laura Arvătescu veniturile din consultaţiile de la cabinetul individual, în cuantum de 94.776 lei. Doctorul Cătălina Pălăncianu, şefa Secţiei Medicină Internă, declară o casă de locuit de 200 mp, dobîndită în 2020, ca urmare a deschiderii succesiunii, în urma decesului soţului. Medicul mai deţine un depozit bancar la BRD, în valoare de 90.000 lei, din 2017. Are un salariu de 133.834 lei, de la SMU Roman şi venituri din gărzi de 22.630 lei.

Medicul şef al Secţiei de Anatomie Patologică, Constantin Danciu, a declarat 2.300 mp, teren intravilan, în Roman, dobîndit în 2005 şi altul de 108 mp, din 2005. Declară o casă de vacanţă de 250 mp, din 2009, un apartament de 60 mp, achiziţionat prin credit ipotecar. Soţii Danciu mai au o casă de locuit în Roman, de 280 mp, moştenită de soţie. În declaraţie mai apare au autoturism Opel şi unul VW.

La capitolul datorii este consemnat un credit bancar la First Banck of Amerika, în valoare de 25.000 euro, contractat în 2019, scadent în 2032. Ca venituri a fost menţionat salariul medicului de la SMU Roman, în valoare de 230.000 lei şi cel al soţiei, profesor cu jumătate de normă la CNRV, în valoare de 22.000 lei. Constantin Danciu a obţinut şi 7.000 lei, de la SC Popîrlan SRL, iar soţia o pensie de gradul III, în valoare de 13.200 lei. Dr. Danciu mai are şi un contract prestări servicii în valoare de 36.000 lei, la un PFA.

Citește știrea

Trending