Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Fotbalistul arestat pentru fapte de coruptie a cerut eliberarea

Știre publicată în urmă cu

în data de

• solicitarea lui Lucian Cozma a fost respinsa de judecatorii nemteni • Cozma este acuzat de trafic de influenta, dare si luare de mita •

Lucian Cozma, de 36 de ani, din Piatra Neamt, fotbalistul care a fost arestat pentru mai multe fapte de coruptie, a cerut judecatorilor de la Tribunalul Judetean Neamt eliberarea din arest. El a formulat o cerere de liberare provizorie sub control judiciar, pe care a înaintat-o completului de judecata. Aceasta a intrat pe rol, iar dupa deliberari, magistratii nemteni au respins-o ca nefondata. În aceste conditii Cozma (foto – în dreapta imaginii, cu halat alb) va mai ramîne dupa gratii cel putin 30 de zile. Aceasta este prima data cînd fotbalistul cere eliberarea, fiind încarcerat de mai bine de o luna, de pe 8 mai 2007. Atunci a facut recurs la propunerea de arestare, dar dupa aceea nu a mai formulat alte cereri de eliberare. Nici macar nu a încercat sa-si cumpere libertatea, adica nu a depus cerere de eliberare pe cautiune. Fotbalistul Lucian Cozma a fost arestat de judecatorii nemteni pe 8 mai 2007, fiind acuzat de trafic de influenta, dare si de luare de mita. Dosarul, în care sînt instrumentate faptele retinute în sarcina fotbalistului, este unul complex, iar ulterior au mai fost propuse pentru arestare alte patru personaje cu implicare în acest caz, cel mai rasunator nume fiind cel al fostului fotbalist Leon Ivanov. În ce-l priveste pe Cozma, acesta s-ar fi laudat în repetate rînduri mai multor persoane cu relatiile pe care el le are printre functionarii publici, persoane influente cu putere de decizie, din diverse institutii ale statului, unii apelînd la serviciile sale. S-a vorbit despre mai multe victime pentru care faptuitorul a intervenit în mai multe rînduri în rezolvarea unor probleme. Timp de cîteva luni, de la începutul anului în curs, partile vatamate au apelat de nenumarate ori la Cozma pentru ca acesta sa le faciliteze diferite chestiuni care tineau în special de Pasapoarte sau Biroul de Evidenta Informatizata a Persoanei. De fiecare data, serviciile au costat destul de piperat, dar, pentru ca oamenii erau la ananghie, au dat banii fara sa comenteze prea mult. Pentru astfel de prestatii, Lucian Cozma ar fi pretins si cîte1.200 de euro. Oamenii legii au intrat rapid pe fir si l-au retinut pe Cozma, dupa care multe alte nume sonore au intrat în scena. Ulterior, s-a facut propunere de arestare si pentru ceilalti patru, în frunte cu politistul Leon Ivanov, fost fotbalist la Ceahlaul, dar prin diverse tertipuri avocatesti, recuzarea judecatorilor si ridicarea a nenumarate exceptii de neconstitutionalitate, termenul s-a tot prelungit. Bineînteles ca, între timp, a expirat retinerea, iar cei patru învinuiti sînt în libertate si acum.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending