Actualitate
Fost primar, condamnat să muncească la… primărie
■ Petre Zamfir, fostul primar la Crăcăoani, a primit o pedeapsă de 2 ani de închisoare cu suspendare ■ el este bun de plată cu 1,3 milioane de lei ■ prin sentinţă definitivă a fost obligat la muncă în folosul comunităţii la primăria pe care a condus-o pînă la alegerile din septembrie anul acesta ■ prima instanţă îl achitase pe primar ■
Fostul primar al comunei Crăcăoani pentru o bună perioadă de timp, Petre Zamfir, a fost găsit vinovat de fapte de corupţie şi printr-o sentinţă definitivă a Curţii de Apel Bacău a fost condamnat la 2 ani de închisoare, pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere condiţionată.
El a fost găsit vinovat de săvîrşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete care au ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, după ce fusese inculpat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Instanţa de Apel a admis acţiunea civilă a Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), iar Zamfir este bun de plată cu o sumă foarte mare, respectiv 1.313.737 lei, cu titlu de despăgubiri civile. Fostul edil al comunei Crăcăoani trebuie să presteze şi 60 de zile de muncă în folosul comunităţii, taman la administraţia pe care a condus-o pînă la alegerile locale din luna septembrie.
În acelaşi dosar, alţi doi funcţionari au pedepse fără executare. Mariana Ceangu a fost găsită vinovată de fals intelectual şi a fost condamnată la 1,6 ani de închisoare cu suspendare. Liviu Jigău are şi el o pedeapsă de un an şi jumătate de derenţie, în aceleaşi condiţii, tot pentru fals intelectual.
Sentinţa definitivă vine după ce instanţa de fond, Tribunalul Neamţ îi achitase pe cei trei şi-i exonerase de răspundere penală, motivat de faptul că fapta nu a fost săvîrşită cu vinovăţia prevăzută de lege. Petre Zamfir fusese acuzat de săvîrşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea- credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete şi omisiunea de a furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
Ceilalţi doi inculpaţi au fost acuzaţi de fals intelectual. La data faptelor Petre Zamfir era primar de Crăcăoani, Liviu Jigău era funcţionar la Agenţia de Protecţie a Mediului Neamţ, iar Mariana Ceangu era funcţionar în cadrul Administraţiei Bazinale de Apa Siret – Sistemul de Gospodărire a Apelor Neamţ. „În cursul anului 2015, inculpatul Zamfir Petre, în calitatea menţionată mai sus, a folosit în relaţia cu Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (O.J.F.I.R.) Neamţ, documente false şi a omis să furnizeze, cu ştiinţă, datele cerute potrivit legii, în scopul de a obţine în mod injust sume de bani în cadrul proiectului intitulat «Înfiinţare reţele alimentare cu apă, sat Magazia, comuna Crăcăoani…».
O parte din documentele false depuse la O.J.F.I.R. Neamţ au fost furnizate de ceilalţi doi inculpaţi în calitate de funcţionari în cadrul celor două agenţii“, spun procurorii DNA. Prin aceste demersuri au fost obţinute pe nedrept fonduri nerambursabile în valoare de 1.313.737 lei, sumă cu care Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (A.F.I.R.) s-a constituit parte civilă în cauză.
Iniţial, pretenţiile Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale fuseseră respinse de instanţa de fond, însă suma menţionată a fost acordată de instanţa de la Curtea de Apel Bacău.
-
Actualitate2 săptămâni,Consilier ameninţat să fie exclus din partid
-
Actualitate2 săptămâni,Primăriile vor putea plăti salariile cluburilor sportive private. Ce prevede inițiativa legislativă
-
Actualitate2 săptămâni,Futsal Ceahlăul – semifinalistă a Cupei României U19
-
Actualitate2 săptămâni,Postul Mare: coborârea minții în inimă prin pocăință
-
Actualitateo săptămână,HC Pietricica, 10-0 și clasare pe locul 4
-
Politica6 zile,Donald Trump ne transmite că România trebuie să-şi aleagă un alt preşedinte
-
Actualitate2 săptămâni,Lovitură pentru pensionari. Anunțul ministrului Finanțelor despre situația pensiilor pe 2026
-
Actualitateo săptămână,Ceahlăul – înfrângere previzibilă cu Voluntari. Gol de generic marcat de juniorul Patrichi
