Fost premier, candidat de Neamţ la euroalegeri

■ fostul premier al Republicii Moldova, Iurie Leacă, a fost prezentat drept candidat la europarlamentare susţinut de PRO România Neamţ ■ „Sînt moldovean, sînt român şi sînt european“, a spus acesta ■ el a susţinut un discurs extrem de consistent despre rolul pe care ar trebui să îl aibă România în regiune, dar şi despre imaginea pe care ar trebui să o aibă în Occident ■ Liviu Harbuz, şi el candidat, a transmis mesajele războinice şi ironice: „Preşedintele CJ e braţul înarmat al PSD în Neamţ. Înarmat cu mulţi bani“ ■

Discurs consistent al fostului premier al Republicii Moldova şi fost viceprim-ministru pentru Integrare Europeană, într-o conferinţă de presă susţinută miercuri, 10 aprilie, la Piatra Neamţ, cînd a fost prezentat drept candidat al PRO România Neamţ pentru alegerile europarlamentare. Declaraţiile sale, precum şi răspunsurile la întrebările jurnaliştilor s-au constituit într-o pledoarie extrem de bine închegată pentru ca România să se trezească într-un final din amorţeala ce o caracterizează de ani buni, să înceapă să înţeleagă ce rol poate juca în regiune, care sînt provocările, iminente, la care trebuie (trebuia?!) să găsească un răspuns, să reconsidere „iubirea“, doar declarată de cele mai multe ori, faţă de moldovenii din Republica Moldova şi să-şi reformuleze discursul de la Bruxelles, de multe ori contrar intereselor naţionale. Iurie Leancă a fost „secondat“ la conferinţa de presă de Liviu Harbuz, preşedintele PRO România Neamţ, şi el candidat la europarlamentare, care a avut un alt soi de discurs. Unul definit de declaraţii „războinice“ şi pline de ironie la adresa adversarilor politici. Revenind la afirmaţiile lui Iurie Leancă, ele au fost structurate pe cel puţin două paliere: în primul rînd, şi pentru a-şi legitima candidatura la Neamţ, a spus că se simte ca acasă în Moldova de dincoace de Prut. Iar de aici pînă la a apela, credibil şi consistent, la cartea iubirii multor români pentru Basarabia, nu a mai fost decît un pas. Făcut, spre deosebire de alţi politicieni, cu naturaleţe şi credibilitate. Cel puţin la nivel de discurs. Aşa că declaraţiile legate de faptul că pentru mulţi politicieni iubirea de Basarabia şi dorinţa de apropiere, dacă nu unire, între România şi Republica Moldova, au constituit doar vorbe, fără fapte care să le susţină, a sunat, din nou, credibil. „Retorică de iubire, dar fără dovezi“, ca să cităm. La fel de credibilă a fost în acest context antiteza cu propriile acţiuni pe cînd era premier al ţării vecine: proiectul iniţiat al gazoductului Iaşi-Ungheni, investiţii româneşti în grădiniţile din Republica Moldova, ca să ne rezumăm la doar cîteva exemple. Sigur, cu aprecieri pentru şeful de partid, pe atunci şi el premier, Victor Ponta. De aici pînă la a critica Bucureştiul de astăzi pentru că în ultima perioadă a cam uitat de relaţia cu Republica Moldova şi că nu şi-a creat şi nu are „instrumente“ pentru a interveni, legal, în ţara vecină în interesul românilor de acolo, nu a mai fost, din nou decît, un pas. „Sîntem un neam şi reîntregirea neamului ar trebui să fie pe agenda oricărui partid politic responsabil“, a mai punctat Leancă, după care discursul său a atras atenţia asupra interesului comun al celor două ţări, chiar dacă lăsăm deoparte retorica relaţiilor de fraternitate: ameninţarea comună de la Est. O Rusie cu o prezenţă extrem de puternică în Republica Moldova, în vreme ce România, sau mai corect «Bucureştiul», e în continuare, după cum spuneam, fără… «instrumente». Interesant şi exemplul pe care l-a oferit la un moment dat: Putin e aproape un Dumnezeu în Transnistria, a spus Leancă, pentru că le-a dat celor de acolo un „supliment“ la pensie. A propus ca guvernanţii români să procedeze la fel în Republica Moldova, cîte 10 euro, la o pensie de 50 de euro, pentru aproximativ 400.000 de pensionari, dar… nu s-a găsit nici aici „instrumentul“. Şi a fost şi o remarcă amară: „În tot acest timp, nici un pod peste Prut nu a fost refăcut“. Din dialogul cu jurnaliştii prezenţi la conferinţa de presă, unul destul de lung, am mai reţinut cîteva afirmaţii: „Tot ce e bun pentru România, e bun şi pentru Republica Moldova“, „Sînt moldovean, sînt român şi sînt european“ – o completare inspirată, cel puţin pentru unionişti, a sloganului PRO România „Să construim acest al doilea stat românesc“ – cu referire la Republica Moldova – ca orizont de acţiune pînă la o eventuală viitoare Unire, dacă va fi, şi cînd va fi. Plus încă vreo cîteva referiri mai tranşante: cum ar fi aceea că România ar fi putut prelua locul Poloniei în situaţia geopolitică din zonă – relaţia cu Republica Moldova, Ucraina etc – dar, comentariul nostru, din nou guvernanţii au fost fără instrument la ei, precum şi cea făcută la faptul că în perioada în care era premier al Republicii Moldova, iar criza din Ucraina era în plină desfăşurare, atît România, cît şi ţara vecină ar fi fost pregătite în caz că ruşii ar fi vrut să „forţeze“ Nistrul. Una peste alta, un discurs bine închegat, care susţine ideea că, dacă va ajunge în Parlamentul European, ca om politic are instrumentele necesare pentru a lucra, după cum a afirmat, la o mai bună imagine a României în Occident. Oricum, cu multe clase peste ce au spus în trecut la Neamţ „lauferii“ şi „cucii“ pe care unele partide i-au adoptat în ultima perioadă.

Braţul înarmat, cafeaua primarilor şi uşa de la maşină

De partea cealaltă, Liviu Harbuz a fost „responsabil“ cu ironia şi declaraţiile războinice. A admis din start că partidul său ţinteşte în primul rînd să ia voturile social-democraţilor care s-au săturat de PSD(ragnea), aşa că l-a atacat frontal pe şeful PSD Neamţ, Ionel Arsene: l-a ironizat în legătură cu spitalul pe care a promis că îl va construi la Piatra Neamţ – dacă se va întîmpla a promis că îi deschide uşa maşinii „fără să-i prindă degetele“ şi l-a acuzat că este braţul înarmat al PSD la Neamţ. Întrebat cu ce e înarmat braţul, a răspuns: „cu foarte mulţi bani pentru o campanie electorală corectă“. Şi, probabil pentru că nu i-a ajuns ironia referitoare la corectitudinea campaniei, a mai vorbit şi de faptul că foarte mulţi primari ar fi supuşi unor presiuni, ba chiar ameninţaţi „numai să nu bea vreo cafea cu Harbuz“. Pe final au fost făcute şi cîteva remarci referitoare la despărţirea de fostul prefect, Vasile Panaite, pe care a pus-o pe seama unui faliment. Inclusiv moral. Dar probabil despre acest subiect vom mai auzi pe viitor. Eventual poate va fi şi o reacţie a celui „împricinat“.