Fost mare combinat, perspective sumbre

■ de cîteva luni, cei aproximativ 500 de angajaţi de la Arcelor Mittal Steel se află în şomaj tehnic ■ sindicaliştii sînt revoltaţi pentru că guvernanţii n-au făcut nimic pentru sprijinirea industriei metalurgice autohtone ■ ţeava folosită la construirea magistralei Ardeal - Moldova se cumpără din Turcia ■ se spune că fabrica de la Roman se va închide, în cel mai scurt timp, fiind de multă vreme pe pierderi ■

Sindicatele din industria metalurgică sînt, din ce în ce mai îngrijorate în ceea ce priveşte soarta societăţilor în care mai lucrează un număr infim de oameni şi acuză dezinteresul guvernanţilor faţă de industria românească , ce se îndreaptă spre un faliment sigur.

În această situaţie se află şi Arcelor Mittal Steel, unde angajaţii, de cîteva luni bune sînt în şomaj tehnic, din lipsă de comenzi.

„La Arcelor Mittal Steel Roman, societate în care se mai produce doar ţeavă laminată de 168 – 500 milimetri nu se mai lucrează, momentan activitatea de laminare fiind oprită de cîteva luni.

Deocamdată, muncitorii se află în şomaj tehnic, dar ni se tot promite că s-ar încerca să se obţină ceva comenzi în luna martie, pentru a se mai redeschide, pentru o perioadă, fabrica. Din cauza cererii scăzute de pe piaţă ne confruntăm cu o lipsă acută de comenzi.

Deocamdată, noi de aflăm sub incidenţa vechiului contract colectiv de muncă, pe care va trebui să-l renegociem anul acesta, cînd vom vedea ce se mai poate face pentru păstrarea locurilor de muncă. Ne confruntăm cu o situaţie deosebit de grea, angajaţii sînt disperaţi din cauza acestui şomaj tehnic şi din cauza faptului că banii nu le mai ajung să-şi plătească datoriile la bănci, utilităţile, cheltuielile cu întreţinerea copiilor în şcoală.

Este demoralizat să vezi că după o viaţă de muncă, în condiţii deosebit de grele, te vezi în situaţia de a nu mai putea să-ţi întreţii familia“, a declarat, pentru Monitorul, Gheorghe Coroban, liderul Sindicatului Liber Petrotub.

Liderul de sindicat spune că din cauza a ceea ce se întîmplă în metalurgia românescă, reprezentanţii structurii pe care o conduce au participat la toate mişcările de protest din luna ianuarie, pentru a-şi exprima revolta faţă de pasivitatea guvernanţilor, care şi- au dat concursul, de-a lungul ultimelor decenii, la punerea pe chituci a economiei româneşti, tăiată şi vîndută la fier vechi.

„Anul trecut, în 2020, la Arcelor Mittal au fost tăiate şi vîndute la fier vechi halele de la Trăgătorie şi Laminorul Stossbank, de 4, cuplat cu un reductor alungitor cu o capacitate de 70.000 tone de ţevi, secţii care nu mai funcţionau din anul 2000.

Ulterior s-au tăiat şi vîndut şi laminoarele de 6 ţoli, care au mai funcţionat o vreme. S-a motivat că aceste capacităţi nu mai făceau faţă productivităţii, ceea ce nu poate fi contestat.

De contestat rămîne faptul că în toată perioada post-privatizare nu s-a făcut nici o investiţie în retehnologizarea combinatului, unic în Europa de Est, pentru producerea ţevilor fără sudură“, a mai spus liderul de sindicat, îngrijorat la maximum de iminenta închidere a ultimelor capacităţi de producţie, în condiţiile în care societatea se află pe pierdere.

Petrotubul moare, dar se cumpără ţeavă de la turci

Revolta sindicaliştilor este cu atît mai mare cu cît guvernanţii acceptă ca firmele ce construiesc conducta de aducţiune a gazului metan, ce uneşte Moldova de Ardeal, să cumpere ţeavă doar din Turcia, ţeavă care ar putea fi produsă la noi, pecetluind astfel soarta metalurgiei româneşti, ca şi a altor industrii.

„Guvernanţii noştri nu au făcut nimic pentru a sprijini industria românesacă, pentru a deveni competitivă. După cum se ştie se află în curs de construcţie magistrala de transport a gazului metan Moldova – Ardeal şi au acceptat să nu se cumpere nici o ţeavă din România. Totul se importă din Turcia, cu toate că s-ar putea produce şi la noi, măcar o parte din componentele necesare, chiar în condiţiile actuale“, a mai spus liderul de sindicat.

„Plămînul“ de altădată al Romanului, aşa cum era numită compania de la confluenţa Moldovei cu Siretul, realiza ţevi fără sudură folosite în industria petrolului, în industriua chimică, în industria energetică clasică şi nucleară, în industria construcţiilor de maşini şi în industria ingineriei civile. În anii de „glorie“ ai companiei se exporta masiv în SUA, Arabia Saudită, India, Grecia, Italia, Iran, Indonezia, Egypt, Iraq, Olanda, Rusia sau Spania, pieţe pe care le-a pierdut, rînd pe rînd, de-a lungul trecerii anilor, fabrica adîncindu-se, de la o etapă la alta, în marasmul economic şi în jocul de interse post-privatizare, cînd societatea a fost căpuşată de oameni plecaţi din fabrică, prin diverse scheme guvernamentale de cointeresare a celor care plecau de bună voie în şomaj.

O privire retrospectivă a istoriei Petrotubului arată că de la înfiinţare, în 1959, în fabrica de la Roman s-au produs peste 16 milioane ţeavă. O altă cifră statistică înscrisă în istoria societăţii, relevă faptul că numai pentru diametrul de ţeavă produs la Roman de 219 – 8 mm, cu kilometrajul de 400.000 s-ar fi putut face ocolul Pămîntului de peste nouă ori. Pentru transportul acestor dimensiuni ar fi fost necesară o garnitură de tren în lungime de 5.500 de kilometri.La data de 1 ianuarie 1958, în Fabrica de Ţevi Roman îşi desfăşurau activitatea 1.638 de angajaţi şi în 50 de ani de activitate au lucrat 24 mii de angajaţi. Astăzi, la Arcelor Mittal Stel mai lucrează doar vreo 500 de salariaţi.