Actualitate
Foc de la coşuri

• în week-end pompierii au fost solicitaţi la mai multe incendii • parte au fost provocate de coşurile de fum •
La finele săptămînii trecute militarii din cadrul ISU Neamţ au fost solicitaţi să intervină la mai multe incedii ce au avut loc în diverse puncte din judeţ, unele din acestea fiind de sezon, adică provocate de coşurile de fum. Vineri, 26 ianuarie, la ora 00.54 alarma s-a dat prin 112, militarii fiind chemaţi la un incendiu ce cuprinsese acoperişul unei locuinţe din Tîrgu Neamţ. Au plecat la drum două echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere din cadrul Detaşamentului de pompieri din oraş. Focul a mistuit acoperişul din astereală din lemn cu învelitoare din şindrilă şi azbociment, pe circa 180 mp şi s-a degradat zugrăveala planşeului locuinţei. Chiriaşa a suferit un atac de panică, fiind preluată de un echipaj medical şi transportată la spital, unde însă a refuzat internarea. Specialiştii au stabilit că „vinovat“ a fost coşul de fum necurăţat. Aceeaşi cauză, coşul de fum, dar de această dată defect, a fost şi la un incendiu de duminică, 28 ianuarie, ce a izbucnit la o locuinţă din reşedinţa de judeţ, pe strada Cicoarei, în jurul orei 4.46. Aici a ars acoperişul casei din astereală din lemn cu învelitoare din tablă, pe o suprafaţă de vreo 50 mp., bîrne din lemn şi grinzi pe o suprafaţă de 20 ml, un mc scîndură, textile şi sufitul din lemn pe o 20 mp. „Flăcările s-au propagat la acoperişul locuinţei învecinate, de pe str. Macului, unde au ars circa 8 mp astereală din lemn cu învelitoare din tablă şi s-au degradat pereţii casei de la apa folosită pentru stingerea incendiului“, conform ISU Neamţ. Tot duminică, dar în jurul orei 12.43, un nou incendiu a fost anunţat la o casă din Roman. Au intervenit forţele locale, cu două echipaje de pompieri şi două autospeciale de stingere, plus doi voluntari de la SVSU. Flăcările au distrus bunuri din bucătăria şi dormitorul imobilului şi s-a degradat instalaţia electrică, instalaţia de alimentare cu gaze naturale a centralei termice, două ferestre şi pereţii din două camere alăturate. Totul a fost provocat de jarul căzut din sisteme de încălzire. În conferinţa de presă de luni, primarul Lucian Micu a precizat că va acorda familiei greu încercate un ajutor financiar şi face apel către populaţie pentru a aduna mobilier, electrocasnice, haine, încălţăminte, materiale de construcţie pentru a înlocui bunurile mistuite de focul nemilos. La ora 15.51 militarii au fost chemaţi în localitatea Huisurez din comuna Dămuc, unde flăcările izbucniseră la un adăpost de animale. Forţele profesioniste din Piatra Neamţ au fost sprijinite de trei voluntari din cadrul SVSU. Au ars adăpostul de animale în proporţie de 70%, construcţia fiind din grinzi, bîrne din lemn şi scîndură, 2 mc lemne de foc şi 2 tone de fîn. Totul a fost provocat de un conductor sau cablu electric defect. (G. MUNTEANU, C. CALIMAC)

-
Actualitate2 săptămâni,
BCE schimbă banii din portofelele europenilor! Adio, 20 și 50 de euro!
-
Actualitate2 săptămâni,
PSD: PA de la guvernare. Da’ de ce nu şi din politică?!
-
Actualitate2 săptămâni,
Nemțenii, invitaţi la PIATRA OPEN CHAMPIONSHIP!
-
Actualitate2 săptămâni,
Adio cursuri, bun venit vacanță! Data oficială a vacanței de vară 2025 și calendarul pentru anul școlar următor
-
Economie2 săptămâni,
Titlurile de stat FIDELIS revin în mai 2025 cu dobânzi record: până la 7,80% la lei și 6,25% la euro
-
Actualitate2 săptămâni,
Rezultatele primului tur la alegerile prezidențiale au fost validate de Curtea Constituţională. A fost respinsă o contestație
-
Actualitate2 săptămâni,
Concurs de fotografie adresat elevilor de gimnaziu, organizat de poliţişti
-
Actualitateo săptămână,
Recital cameral inedit la Piatra Neamț. Profesori universitari, dialog muzical la marimbă și pian