Contactează-ne

Actualitate

Florentina Luca Moisă, demisie acceptată  din funcția de inspector școlar general

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ actul juridic unilateral a fost trimis în cursul zilei de luni, 11 martie la Ministerul Educației ■ Ministrul Educației, Ligia Deca, a trimis decizia de acceptare a demisiei Florentinei Luca Moisă în cursul zilei de marți, 12 martie ■ în același timp a fost anunțat și numele noului inspector școlar general, romașcanul Ionuț Ciocoiu, profesor de istorie la Colegiul Național ”Roman- Vodă”, consilier local PSD ■ Florentina Luca Moisă s-ar putea întoarce pe una din cele două funcții rezervate, pe care le-a deținut anterior: de director adjunct la CJ Neamț sau de profesor la CJRAE Neamț ■

Luni,11 martie, în jurul prânzului, Florentina Luca Moisă, inspector școlar general,  își anunța demisia din fruntea Inspectoratului Școlar Județean Neamț. ” Închei astăzi(11 martie 2024 n.r) mandatul în fruntea Inspectoratului Școlar Neamț. Aleg să fac acest gest de onoare și să plec, ținând fruntea sus, din poziția de manager al acestei instituții, în care am muncit enorm, cu devotament și responsabilitate, din aprilie 2022 și până astăzi. Activitatea mea a fost transparentă, dedicată, în totalitate, unităților de învățământ, iar singura politică pe care am făcut-o a fost cea a elevului. Nu a fost zi, în acești aproape doi ani, în care să nu fiu conectată la Educația județului Neamț, fie că vorbim despre concursuri, olimpiade, probleme de logistică, evenimente în școli, ședințe cu managerii, discuții cu primarii și lista poate continua. Doi ani de muncă fără oprire, fără odihnă, fără alte priorități. Vreau să le mulțumesc, din toată inima, colegilor dascăli, pentru colaborările de excepție, vreau să dăruiesc părinților recunoștința mea pentru empatie și suport, dar, mai ales, elevilor nemțeni pentru sinceritate, deschidere, ambiția de a învăța și de a ne da speranța că viitorul va fi unul demn și sigur. Mulțumesc doamnelor și domnilor directori ai unităților de învățământ, pentru proiectele prin care am susținut elevii, pentru eforturile comune, pentru disponibilitate și deschidere. Nu în ultimul rând, mulțumesc doamnelor și domnilor inspectori, minunaților mei colegi. Împreună am făcut o echipă de excepție, ne-am sprijinit unii pe alții, ne- am încurajat și ne-am dus cu altruism sarcinile la bun sfârșit. Apreciez efortul și valoarea fiecăruia dintre dumneavoastră, voi fi un partener de nădejde al educației nemțene, oriunde aș fi. Drumul vocației continuă! ”, susține Florentina Luca-Moise. Decizia inspectorului școlar general de a părăsi funcția de la Inspectoratul Școlar Județean Neamț vine ca urmare a hotărârii din 1 martie a PSD Neamț de a o exclude din partid după votul pe care aceasta l-a dat în ședința Consiliului Local Piatra Neamț de susținere a lui Eduard Minuț, care l-a schimbat din funcția de viceprimar pe Alin Lehăduș, cel care s-ar afla la originile scandalului cu ”baipasul” de la locuința primarului Andrei Carabelea, acuzat de ApaServ că ar fura apă. Florentina Luca Moisă a depus la sediul organizației județene PSD o contestație privind excluderea sa din PSD, care ar urma să fie analizată de membrii Comisiei de Etică, Integritate și Arbitraj a PSD, după care aceasta, dacă va fi nemulțumită, ar putea să o atace în instanța de Contencios Administrativ, ceea ce este greu de presupus că se va întâmpla în condițiile în care până la alegeri a mai rămas foarte puțin timp. Demisia fiind un act juridic unilateral i-a fost aprobată de MEN, de-acum fostei inspector școlar general, Florentina Luca Moisă.

Aceasta în cursul zilei de marți, 12 martie se afla încă la ISJ,în așteptarea deciziei.

Între timp a fost anunțat de numire și profesorul Ionuț Ciocoiu, care se afla la ore și urma ca după terminarea acestora să se prezinte la Inspectorat pentru a face cunoștință cu inspectorii școlari a căror activitate urmează a o coordona.

Numirea acestuia a fost făcută de către MEN ca urmare a înțelegerii din coaliția de guvernare ca la Neamț postul de inspector școlar general să fie ocupat de PSD, iar cele de inspectori școlari generali adjuncți de către PNL. Ionuț Ciocoiu este profesor la Colegiul Național ”Roman-Vodă” și consilier local la Roman, funcție pe care și-o poate păstra, aceasta fiind compatibilă cu cea de inspector școlar general. Mai rămâne de văzut și dacă Florentina Luca Moisă se va întoarce la Consiliul Județean în funcția de director adjunct la Direcția Generală juridică, achiziții și protocol de unde a plecat la ISJ Neamț în aprilie 2022, înlocuindu-l pe liberalul Mihai Obreja sau dacă se va întoarce pe catedra rezervată de la Școala Gimnazială Nr.3 din Piatra Neamț, aparținând de CJRAE. De presupus că din punct de vedere salarial ar prefera întoarcerea la CJ Neamț, unde are un salariu aproximativ 19.000 lei. La Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională(CJRAE) salariul de bază este 8.492 la care se adaugă sporurile specifice din învățământ: de suprasolocitare neuropsihică (1274 lei), indemnizație de hrană 347 lei, vochere de vacanță (1450 lei). La Inspectoratul Școlar Județean Neamț un inspector școlar general este retribuit cu un salariu brut de 20012 lei. La toate aceste venituri se adaugă și indemnizația de consilier local care reprezintă 10% din salariul primarului de 18.200 lei la Roman și 31.050 lei la Piatra Neamț.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending