Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Finantãri nerambursabile pentru micii întreprinzãtori

Știre publicată în urmă cu

în data de

• în 2006, valoarea acestora depãseste 640 miliarde de lei

Agentii economici nemteni pot accesa programele de finantare lansate, anul acesta, de Agentia Nationalã pentru IMM si Cooperatie. Unul dintre acestea este „Programul pentru informarea si educarea comerciantilor“, destinat sprijinirii agentilor economici care desfãsoarã activitãti de comercializare a produselor si serviciilor de piatã. Agentia a alocat, pentru acest program, în anul 2006, un buget de 12 miliarde lei, valoarea finantãrii nerambursabile fiind egalã cu echivalentul a 90% din cea a cheltuielilor eligibile efectuate. Un alt program destinat micilor întreprinzãtori este cel de „dezvoltare si modernizare a activitãtilor de comercializare a produselor si serviciilor de piatã“, cu un buget alocat de 31 miliarde lei. Obiectivul principal îl constituie sprijinirea agentilor economici, prin facilitarea accesului la achizitionarea de masini, utilaje si instalatii pentru circulatia mãrfurilor. În acest caz, sprijinul nerambursabil se acordã numai pentru achizitionarea de masini, utilaje si instalatii pentru circulatia mãrfurilor specifice sectorului si activitãtii desfãsurate de agentul economic. Beneficiarii programului primesc grant-uri echivalente cu 75% din valoarea cheltuielii eligibile efectuate pentru fiecare masinã, utilaj, instalatie, dar nu mai mult de 500 milioane lei. „Programul de sprijinire a întreprinderilor mici si mijlocii în dezvoltarea exportului“ constã în facilitarea accesului firmelor românesti pe pietele externe, prin promovarea produselor si serviciilor, stimularea comunicãrii si a parteneriatului în afaceri, pregãtirea întreprinzãtorilor în domeniul tehnicilor de promovare a exportului. Bugetul alocat acestui program este de 50 miliarde lei. Finantarea nerambursabilã oferitã beneficiarilor selectati reprezintã echivalentul a 90% din valoarea fiecãrei cheltuieli eligibile efectuate, fãrã sã depãseascã plafoanele maxime stabilite pentru fiecare activitate, suma limitã fiind de 180 milioane lei. Obiectivul „Programului sustinerea accesului microîntreprinderilor si a întreprinderilor mici la servicii de instruire si consultantã“ îl constituie afirmarea si valorificarea potentialului de productie si de servicii al microîntreprinderilor si întreprinderilor mici, prin instruirea personalului cu functii de decizie sau de executie si facilitarea accesului acestora la servicii de consultantã. Bugetul alocat pentru 2006 este de 15 miliarde lei. Valoarea alocatiei financiare nerambursabile acordatã beneficiarilor selectati însumeazã 90% din valoarea fiecãrei cheltuieli eligibile efectuate, dar nu mai mult de 150 milioane lei, pentru un beneficiar.

Program national multianual de sustinere a investitiilor Un alt program lansat de ANIMMC este „Programul pentru sustinerea mestesugurilor si artizanatului“. Rolul acestui program este de stimulare a dezvoltãrii mestesugurilor si micii industrii din România, a întãririi clasei de mici mestesugari si de relansare a serviciilor si produselor obtinute de acestia, bugetul alocat pentru 2006 fiind de 5 miliarde lei. „Programul pentru sprijinirea dezvoltãrii întreprinderilor mici si mijlocii prin fonduri în limita sumelor plãtite pentru profitul reinvestit“ dispune de un buget alocat de 80 miliarde lei. Acesta urmãreste sprijinirea agentilor economici, prin facilitarea accesului la achizitii corporale – echipamente cl.2 gr.2 din HG 2139/2004, dar si necorporale – brevete, drepturi de autor, licente, mãrci, soft. De asemenea, a fost lansat si „Programul privind cresterea competitivitãtii IMM prin implementarea si certificarea sistemelor calitãtii“, cu un buget de 12 miliarde lei, prin care se finanteazã 90% din cheltuielile eligibile – maxim 150 milioane lei – pentru instruirea personalului, consultantã, elaborarea documentatiilor, certificare pe un standard si certificare sistem integrat. Tot în sprijinul micilor întreprinzãtori este si „Programul national multianual pe perioada 2002-2006 de sustinere a investitiilor realizate de cãtre întreprinderi nou-înfiintate si microîntreprinderi, precum si a investitiilor de modernizare/ retehnologizare a întreprinderilor mici si mijlocii“. Pentru anul în curs, ANIMMC a alocat programului 443 miliarde lei, nivelul maxim de finantare nerambursabilã fiind de 50.000 euro (10.000 euro pentru IMM-uri noi si microîntreprinderi).

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending